Penny construiește un depozit la Mihăilești, investiție de 35 mil. euro
Info Retail | Revista Piața | 21/08/2024 11:20

Penny România a anunțat începerea lucrărilor la un nou depozit, situat în Mihăilești, județul Giurgiu.
Cu o investiție de 35 de milioane de euro, acesta va fi cel de-al cincilea depozit al retailerului în România, după cele din Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. Lucrările vor fi finalizate în cursul anului 2025.
Noul depozit din Mihăilești va avea o echipă formată din aproximativ 200 de colegi și se va întinde pe o suprafață de 22.000 mp la sol, pe un teren de 120.000 mp.
Potrivit comunicatului companiei, depozitul va avea instalate panouri fotovoltaice și va respecta în întreg fluxul operațional cele mai înalte standarde de sustenabilitate ale grupului REWE. Încălzirea va fi asigurată prin recuperarea de căldură de la frig (în funcție de disponibilitate), dar și prin pompe de căldură de la sistemul de frig industrial, astfel încât noul depozit va atinge neutralitatea CO2 la nivel de încălzire.
Neutralitatea CO2 va fi atinsă și la nivelul răcirii ambientale, pentru care nu va fi folosit freon, ci doar apă rece generată de sistemul de frig industrial.
„România este o piață importantă pentru noi, de aceea ne-am planificat investiții de peste 1 miliard de euro până în 2029, în principal prin extinderea rețelei de magazine până la un total de 619 magazine Penny și 6 centre logistice. Începerea lucrărilor la cel de-al cincilea depozit Penny din țară este un pas important în această direcție. Am ales strategic să construim noul depozit în Mihăilești, județul Giurgiu, datorită potențialului de expansiune și a infrastructurii rutiere existente, cu obiectivul ca acesta să deservească, odată funcțional, 70 de magazine până la finalul anului 2025 și 100 de magazine până la finalul lui 2027.”
Daniel Gross, CEO Penny România
Penny este conceptul grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua retailerului în România este alcătuită din 379 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din 7.300 de angajați.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 13:41
Penny deschide un nou magazin la Sâncraiu de Mureș
Penny a anunțat, într-un comunicat, că inaugurează un nou magazin în Sâncraiu de Mureș, județul Mureș. Odată cu această deschidere, rețeaua retailerul...
Info RetailRevista Piața | 11/11/2026 11:24
Lidl România: Exporturile facilitate de fructe și legume au crescut cu 500% în primele 9 luni din 2026
Lidl România a facilitat, în perioada iunie - septembrie 2026, exportul a peste 8.839 de tone de fructe și legume românești, în valoare totală de pest...
Info RetailRevista Piața | 10/11/2026 11:32
Lidl, campanie internațională de Crăciun cu Spărgătorul de nuci
Lidl dă startul sezonului festiv cu o nouă campanie internațională de comunicare ce îl are în prim-plan pe Spărgătorul de nuci (Niko). Potrivit unui c...
Info RetailRevista Piața | 09/11/2026 13:26
Kaufland lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”
Kaufland România a anunțat că lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”, o invitație deschisă de a ne bucura oricând de momente...
Info Retail



