Radiografia obiceiurilor alimentare. Carrefour și NielsenIQ lansează „Barometrul gustului de sezon”
Info Retail | Revista Piața | 02/09/2025 13:29

Carrefour România și NielsenIQ au lansat studiul „Barometrul gustului de sezon”, o radiografie detaliată a obiceiurilor alimentare ale românilor.
Analiza arată o preferință tot mai accentuată pentru produse locale, proaspete și de sezon: pepenele generează o treime din vânzările de fructe, cartofii domină categoria legumelor, iar consumul de carne de porc, iaurturi și ouă se menține ridicat în topul surselor de proteine.
Studiul face parte din inițiativa „Frigiderul cu Bun Gust”, integrată în programul internațional Act for Food, ce îi sprijină pe români să facă alegeri alimentare mai sănătoase, pornind de la produse de sezon, locale și cât mai puțin procesate. Iar pentru a începe o astfel de tranziție, primul pas este să înțelegem unde ne aflăm: ce produse se află în frigiderul românilor și cum arată obiceiurile lor de consum.
„Prin acest studiu ne dorim să arătăm nu doar ce pun românii pe masă vara, ci și cum se transformă obiceiurile lor alimentare de la un an la altul. Vedem o revenire puternică la gusturile tradiționale, dar și o deschidere spre varietăți noi și produse mai sănătoase. Rolul nostru este să fim alături de clienți în aceste alegeri, punându-le la dispoziție zilnic produse locale, de sezon și de calitate, prin parteneriate directe cu producători români.”
Narcis Horhoianu, Chief Marketing Officer & E-commerce și membru al Comitetului Executiv Carrefour România
Un corp sănătos începe cu o alimentație sănătoasă, iar pentru mulți provocarea este să găsească o metodă simplă și practică prin care să facă asta în fiecare zi. În cadrul inițiativei Frigiderul cu Bun Gust, Carrefour îl are alături pe Dr. Mihail Pautov, chirurg și educator de sănătate, care propune metoda 5-4-3-2-1 – un ghid rapid și ușor de reținut: 5 tipuri de legume, 4 tipuri de fructe, 3 surse de proteine, 2 tipuri de cereale integrale și 1 tip de grăsime sănătoasă.
Top 5 legume preferate de români
Conform datelor NielsenIQ, în sezonul de vară românii preferă legumele proaspete, locale și de sezon, iar în fruntea clasamentului se află:
- cartofii, care reprezintă 13% din volumul total al vânzărilor de legume pe perioada verii;
- ceapă;
- roșii, care au și înregistrat cea mai mare creștere a volumului vândut față de restul anului;
- ardei;
- ciuperci.
În portofoliul Carrefour, preferința românilor pentru produse locale, proaspete și de sezon este susținută prin programul strategic Grădina Noastră. Lansat pentru a oferi consumatorilor acces rapid la legume și fructe cultivate responsabil, programul va reuni 13 cooperative și aproximativ 390 de producători locali din întreaga țară până la finalul anului. Prin livrări zilnice către magazinele Carrefour din întreaga țară, realizate începând chiar de la șase ore de la recoltare, consumatorii au acces la legume și fructe proaspete, cultivate cu grijă de fermieri români.
„Conform studiilor NielsenIQ, 61% dintre români declară că se străduiesc să aleagă produse care contribuie la starea lor de sănătate, iar fructele și legumele sunt cele mai frecvente alegeri în coșul de cumpărături. Deși acestea se regăsesc deja pe 65% dintre listele de cumpărături pregătite de acasă, 19% dintre consumatori afirmă că au achiziționat fructe și legume și neplanificat, atrași de ofertele din magazine. Aceste date confirmă interesul crescut al românilor pentru o alimentație echilibrată și rolul esențial al retailului modern în susținerea acestui comportament.”
Iulia Pencea, Managing Director, NielsenIQ Romania
Din portofoliul Carrefour, cartofii noi roșii, una dintre cele mai versatile legume din frigiderul românilor și care se și află în plin sezon, au înregistrat o creștere de 70% în cantitate în vara anului 2024 comparativ cu vara anului 2023. Aceștia sunt cultivați cu grijă de producători locali, parte din cooperativa Grădina Noastră din Brezoaele. Acest apetit crescut al consumatorilor pentru soi se traduce și vara aceasta prin creșteri cantitative.
Tot mai căutată este și ceapa roșie, provenită din cooperativa Grădina Noastră Însurăței, care a înregistrat o creștere de 40% în vara 2024 comparativ cu vara 2023. Tradiționalele roșii cu moț își păstrează popularitatea, fiind un soi autentic și binecunoscut, introdus în sortiment pentru a aduce pe mesele românilor gustul grădinilor de odinioară. În același timp, soiurile roz și inimă de bou, cultivate în cooperativele Grădina Noastră din Malu Spart, Fierbinți, Vărăști și Zărand, au avut cea mai mare creștere în vara 2024 față de vara 2023. Ardeii kapia, proveniți din aceleași cooperative, completează topul legumelor, cu o treime mai multe vânzări.
Topul fructelor pe timp de vară
Conform datelor NielsenIQ, fructele nelipsite din frigiderul românilor în perioada verii sunt:
- Pepenii, simbolul verii, reprezentând o treime din volumul total al vânzărilor de fructe vara;
- Piersicile;
- Nectarinele;
- Caisele.
În portofoliul Carrefour, pepenii cu puțini sâmburi și cei Galia, cultivați local în cadrul Filierei Calității Carrefour și în cooperativa Grădina Noastră din Însurăței, și-au dublat vânzările în vara 2024 față de vara 2023. Piersicile românești, nectarinele plate și caisele românești și-au găsit locul în coșurile de cumpărături ale clienților Carrefour, cu cel puțin o jumătate mai mult față de vara anului 2023.
Cea mai mare creștere au avut-o prunele roșii, fiind mai cumpărate în 2024 față de vara anului precedent. Fructele provin de asemenea, din surse locale, precum cooperativele Grădina Noastră din Zărand, Huși, Ostrov, Voinești și cea din Vărăști. În vara anului 2025 cererea de prune roșii a continuat să crească, dovedind încă o dată preferințele consumatorilor pentru produse proaspete de calitate de origine locală.
3 surse de proteine nelipsite din frigider
Proteinele rămân o alegere constantă în frigiderul românilor, contribuind la menținerea unui echilibru nutrițional esențial pentru o viață sănătoasă. La nivelul pieței carnea rămâne în topul preferințelor, urmată de iaurturi și ouă.
În ceea ce privește carnea, topul este deținut de varietățile de porc – în special ceafa și pieptul – care înregistrează creșteri în vânzări pe timp de vară comparativ cu restul anului, susținute de sezonul grătarelor. În portofoliul Carrefour, carnea de porc se află pe o traiectorie constant ascendentă ca volum, atât în 2024, dar și anul acesta.
Consumul de lactate rămâne relativ stabil vara, însă preferința se mută către iaurturi, în special cele de băut. Iaurturile natur au în continuare cea mai importantă pondere în categorie, iar iaurtul grecesc câștigă tot mai multă popularitate, cu o creștere semnificativă de două cifre în vara anului 2024 comparativ cu 2023. Iaurturile de băut, precum kefirul și sana, se remarcă printr-o tendință de creștere în categorie de două cifre, confirmând trendul pentru produse sănătoase. Laptele bătut urmează aceeași direcție pozitivă. În 2025, se observă același trend în ceea ce privește iaurtul.
Ouăle completează topul proteinelor, menținând o frecvență ridicată de cumpărare. Vara, consumatorii aleg tot mai des ouă provenite din sisteme alternative – free range sau ecologice – și ambalaje mai mici, între 6 și 10 bucăți. Aceste tendințe sunt susținute de gama Filiera Calității Carrefour, care garantează cel mai ridicat nivel de calitate și origine locală.
Cereale integrale pentru o alimentație echilibrată
Din alimentația românilor nu lipsesc cerealele, considerate esențiale pentru o dietă echilibrată. Cele mai populare sunt mixurile din cerealele, urmate de mixurile cu ovăz, apreciate pentru versatilitate și valoare nutritivă. Portofoliul Carrefour cuprinde o gamă variată care include fulgi de ovăz simpli, dar și mixuri de musli cu fructe și semințe, care răspund nevoii de diversitate și alimentație sănătoasă.
Cele mai căutate grăsimi sănătoase
Consumul de nuci și semințe se menține relativ constant de-a lungul anului, cu o creștere mai vizibilă în categoria semințelor. În coșurile clienților Carrefour se observă în 2025 o menținere a volumelor anului precedent.
În portofoliul retailerului, cele mai căutate rămân migdalele și caju, care au înregistrat .o creștere constantă în vara 2024 comparativ cu vara 2023, urmate de fistic. Dintre semințe, cele de dovleac au crescut peste media categoriei, confirmând interesul consumatorilor pentru superalimente bogate în fibre, proteine și omega-3, integrate atât în gustări rapide, cât și în rețete de panificație sau deserturi sănătoase.
Carrefour România operează în România prin trei entități juridice principale: Carrefour România S.A., Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.
Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la peste 450 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat (2023, 2024, 2025) pentru aproximativ 17.000 de angajați.
În 2024, Carrefour a plătit la bugetul de stat, prin toate companiile prin care este prezent pe piața locală (Carrefour Romania S.A., România Hypermarche S.A., Supeco Investment SRL și Columbus Active SRL), impozite și taxe de aproape un 1 Miliard de lei, în creștere cu peste 20% față de 2023.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 13:41
Penny deschide un nou magazin la Sâncraiu de Mureș
Penny a anunțat, într-un comunicat, că inaugurează un nou magazin în Sâncraiu de Mureș, județul Mureș. Odată cu această deschidere, rețeaua retailerul...
Info RetailRevista Piața | 11/11/2026 11:24
Lidl România: Exporturile facilitate de fructe și legume au crescut cu 500% în primele 9 luni din 2026
Lidl România a facilitat, în perioada iunie - septembrie 2026, exportul a peste 8.839 de tone de fructe și legume românești, în valoare totală de pest...
Info RetailRevista Piața | 10/11/2026 11:32
Lidl, campanie internațională de Crăciun cu Spărgătorul de nuci
Lidl dă startul sezonului festiv cu o nouă campanie internațională de comunicare ce îl are în prim-plan pe Spărgătorul de nuci (Niko). Potrivit unui c...
Info RetailRevista Piața | 09/11/2026 13:26
Kaufland lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”
Kaufland România a anunțat că lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”, o invitație deschisă de a ne bucura oricând de momente...
Info Retail



