RetailZoom/Trenduri: Vanzările produselor de larg consum încetinesc
Info Retail | Revista Piața | 26/08/2025 12:12

Formatul IKA – supermarketuri conduce în tendințele de creștere pe primul semestru din 2025, în timp ce segmentul convenience pierde în avansul înregistrat anul trecut, se arată într-un studiu al companiei de analiză RetailZoom.
Conform cercetării, începutul anului 2025 a înregistrat un progres foarte lent al vânzărilor generale, cu scăderi ale cantităților vândute pentru IKA convenience și LKA.
Supermarketurile continuă să conducă în clasamentul evoluțiilor IKA, atât in valoare, cât și în cantitate, fiind cel mai de succes format de proximitate.
Prin contrast, in 2024, toate formatele aveau o evoluție pozitivă, supermarketurile și convenience conducând creșterea în cantitate (6,6%, și 4,8% vs 2024).
Vânzările din retailul FMCG se înscriu pe un trend moderat, în timp ce țigările înregistrează o scădere semnificativă.
Evoluții în S1 2025 față de S1 2024
- • Alimente – principalul motor de creștere (+6,7% în valoare), susținut de creșteri stabile ale volumelor.
- • Îngrijire personală – creștere moderată a volumelor (+5,5%), determinată de promoții.
- • Întreținerea locuinței – creștere stabilă (+2,8%) datorată contribuției promoțiilor & scăderii prețurilor
- • Produse pentru fumat – scădere accentuată a cantităților (-7%), cauzată de reducerea promoțiilor și orientarea către alternative.
Top 15 cele mai vândute produse alimentare
Top 15 cele mai vândute produse alimentare arată, în general, o tendință moderată de creștere față de anul trecut, cu o singură excepție: băuturile răcoritoare necarbonatate, care au înregistrat o tendință de scădere a numărului de bucăți vândute. Același trend s-a menținut, comparativ cu anul trecut, pe fondul majorării taxei pe zahăr.
Vinul a fost categoria cu cea mai mare creștere cantitativă (11.6%), în timp ce berea, apa îmbuteliată, uleiul pentru gătit/de măsline și biscuiții se mențin la niveluri similare celor de anul trecut.
S-au înregistrat creșteri semnificative de preț pentru uleiul pentru gătit sau de măsline (în special ca urmare a modificărilor de preț la uleiul de floarea-soarelui) și pentru tabletele de ciocolată (pe fondul creșterii prețului la cacao și al modificării TVA-ului de la 9% la 19%).
Vânzările promoționale
Vânzările promoționale reprezintă aproximativ un sfert din totalul vânzărilor, rămânând la același nivel ca în 2024 (24,4% ian-iun25 vs 24,7% ian-iun24).
Cu toate acestea, se înregistrează o creștere semnificativă pentru contribuția promoțiilor dedicate produselor de îngrijire a casei (+4,4 pp) și produselor de îngrijire personală (+3,2 pp) – grupe de produse cu promoții constante, menite să împingă vânzările pe o traiectorie pozitivă.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 13:41
Penny deschide un nou magazin la Sâncraiu de Mureș
Penny a anunțat, într-un comunicat, că inaugurează un nou magazin în Sâncraiu de Mureș, județul Mureș. Odată cu această deschidere, rețeaua retailerul...
Info RetailRevista Piața | 11/11/2026 11:24
Lidl România: Exporturile facilitate de fructe și legume au crescut cu 500% în primele 9 luni din 2026
Lidl România a facilitat, în perioada iunie - septembrie 2026, exportul a peste 8.839 de tone de fructe și legume românești, în valoare totală de pest...
Info RetailRevista Piața | 10/11/2026 11:32
Lidl, campanie internațională de Crăciun cu Spărgătorul de nuci
Lidl dă startul sezonului festiv cu o nouă campanie internațională de comunicare ce îl are în prim-plan pe Spărgătorul de nuci (Niko). Potrivit unui c...
Info RetailRevista Piața | 09/11/2026 13:26
Kaufland lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”
Kaufland România a anunțat că lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”, o invitație deschisă de a ne bucura oricând de momente...
Info Retail



