Rețeaua Magazine Diana își deschide al 8-lea magazin din Gorj, la Târgu Cărbunești
Info Retail | Revista Piața | 01/08/2025 15:43

Rețeaua Magazine Diana a anunțat că își consolidează prezența în județul Gorj, deschizând porțile celui de-al 8-lea magazin din județ, la Târgu Cărbunești.
Situat pe Strada Trandafirilor, nr. 2, noul spațiu de peste 420 mp este gândit să aducă mai aproape de comunitate un comerț funcțional și bine adaptat nevoilor cotidiene.
Sortimentația cuprinde peste 6.000 de articole și acoperă toate categoriile esențiale pentru cumpărăturile de zi cu zi. Clienții vor regăsi în rafturi o selecție variată de carne proaspătă și preparate marca Diana, alături de produse din pește Pescăria Magic, completate de lactate, conserve, dulciuri, produse de panificație și articole pentru igienă, curățenie și uz casnic.
Potrivit comunicatului companiei, magazinul Diana Târgu Cărbunești vine cu o zonă gastro bine aprovizionată, unde clienții pot găsi zilnic mâncare caldă gătită, produse de patiserie proaspete și sendvișuri sățioase, soluții simple și accesibile pentru cei aflați în mișcare sau care caută ceva savuros și la îndemână.
Noul magazin a fost echipat cu 12 locuri de parcare, un aparat RVM pentru returnarea ambalajelor reciclabile în cadrul sistemului SGR și un serviciu PayPoint pentru plăți și alte operațiuni uzuale.
„Târgu Cărbunești este un punct important pe harta extinderii noastre în județul Gorj. Venim aici cu un magazin prietenos, bine aprovizionat și adaptat stilului de viață al comunității locale. Ne dorim ca Magazine Diana să fie un partener de încredere pentru fiecare familie care ne trece pragul”
Ramona Mutu, Director Operațional Magazine Diana
Deschiderea magazinului din Târgu Cărbunești are loc într-un context economic influențat de noile măsuri fiscale care intră în vigoare începând de astăzi, 1 august 2025. Acestea presupun, printre altele, majorarea TVA-ului de la 19% la 21% pentru anumite produse alimentare, precum și creșterea accizelor pentru categorii precum băuturile răcoritoare cu zahăr și produsele din tutun. În acest context, rețeaua Magazine Diana a declarat că dorește să își reafirme angajamentul față de prețul corect: toate ajustările de preț sunt aplicate strict în limita prevăzută de lege, fără alte creșteri suplimentare, în deplină transparență față de client, pentru că prețul corect este promisiunea noastră.
Magazine Diana reprezintă o rețea românească de magazine, cu o tradiție de peste 34 de ani pe piața locală, ce oferă clienților o sortimentație variată pentru a acoperi toate necesitățile de zi cu zi, dar și o gamă extinsă de produse și preparate din carne DIANA. Cu peste 950 de angajați, rețeaua Magazine Diana cuprinde 92 de magazine în județele: Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeș, Olt și Dâmbovița.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 13:41
Penny deschide un nou magazin la Sâncraiu de Mureș
Penny a anunțat, într-un comunicat, că inaugurează un nou magazin în Sâncraiu de Mureș, județul Mureș. Odată cu această deschidere, rețeaua retailerul...
Info RetailRevista Piața | 11/11/2026 11:24
Lidl România: Exporturile facilitate de fructe și legume au crescut cu 500% în primele 9 luni din 2026
Lidl România a facilitat, în perioada iunie - septembrie 2026, exportul a peste 8.839 de tone de fructe și legume românești, în valoare totală de pest...
Info RetailRevista Piața | 10/11/2026 11:32
Lidl, campanie internațională de Crăciun cu Spărgătorul de nuci
Lidl dă startul sezonului festiv cu o nouă campanie internațională de comunicare ce îl are în prim-plan pe Spărgătorul de nuci (Niko). Potrivit unui c...
Info RetailRevista Piața | 09/11/2026 13:26
Kaufland lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”
Kaufland România a anunțat că lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”, o invitație deschisă de a ne bucura oricând de momente...
Info Retail



