Numarul mare de companii cu activitate de comert cu amanuntul care au intrat in insolventa in anul 2009 si in primul trimestru din anul 2010 a provocat si provoaca in continuare reactii in randul furnizorilor. Cele peste 14.000 de companii de comert cu amanuntul aflate in diverse stadii ale procedurii de insolventa au generat in urma lor, conform unor analize realizate de Coface, credite incerte in valoare de aproximativ un miliard de euro.

Numarul mare de companii cu activitate de comert cu amanuntul care au intrat in insolventa in anul 2009 si in primul trimestru din anul 2010 a provocat si provoaca in continuare reactii in randul furnizorilor. Cele peste 14.000 de companii de comert cu amanuntul aflate in diverse stadii ale procedurii de insolventa au generat in urma lor, conform unor analize realizate de Coface, credite incerte in valoare de aproximativ un miliard de euro.

Furnizorii de bunuri incrimineaza managementul defectuos al retailerilor ajunsi in insolventa. Din documentarea realizata de revista Piata, cu sprijinul furnizorilor de bunuri de larg consum (producatori si distribuitori), reiese ca majoritatea furnizorilor considera ca principala cauza care determina intrarea in insolventa a comerciantilor cu amanuntul este managementul deficitar si abia pe locul al doilea este pozitionata criza economica. Unul dintre furnizorii care au raspuns sondajului nostru sustine ca "lipsa de profesionalism in managementul de business din aceasta zona (a comertului cu amanuntul - n.r.) a dus la majoritatea problemelor de insolventa. Sunt numeroase cazuri de folosire a resurselor in scopuri diferite de obiectivul afacerii; neplata furnizorilor a fost generata de lipsa coerentei in planificarea resurselor financiare (folosirea in afara afacerii curente a banilor datorati furnizorilor). Alte cauze sunt indiferenta fata de nevoile reale ale clientilor si atitudinea total neprofesionala a unor angajati care relationeaza direct cu clientii. Insolvente majore au fost si in anii precedenti, criza economica a acutizat acest fenomen din cauza restrictiilor din sistemul bancar si a altor factori limitativi, dar nu criza a ge nerat acest fenomen". Acest punct de vedere este sustinut si de o parte a retailerilor care au raspuns intrebarilor din sondajul realizat de revista noastra. Astfel, unii considera ca "diferenta dintre firmele de comert cu amanuntul care s-au mentinut pe piata si cele care au intrat in insolventa tine de calitatea managementului". Aceasta opinie este justificata prin faptul ca efectele crizei au fost resimtite in egala masura de toti comerciantii, insa cei care au fost mai precauti si care au stiut sa planifice plata furnizorilor in functie de prognoze realiste ale incasarilor nu au avut probleme serioase, chiar daca au inregistrat scaderi ale volumului de marfa vanduta.

Cauze principale ale intrarii in insolventa
	Management defectuos
	Planificarea fluxului de numerar si a platilor
	Criza economica
	Insolventa utilizata ca forma de a acoperi pierderi anterioare

"Aplicarea rapida si corecta a legii corelata cu o legislatie transparenta (fara a lasa prea mult spatiu pentru interpretari) ar genera cu siguranta o imbunatatire majora a recuperarii oricarui tip de creanta. In orice tara civilizata, un patron de business important (de exemplu un Local Key Account) care intra in insolventa nu va mai fi acceptat niciodata in business, deci dincolo de pierderea financiara exista acea pierdere personala de la nivel de imagine pana la pierderea libertatii - ceea ce la noi nu se intampla", sustine unul dintre furnizori. Mai mult, acesta afirma ca nu atat legea ar fi problema majora, cat sistemul judiciar in care este aplicata, intarzierile si tergiversarile in justitie fiind de cele mai multe ori in detrimentul creditorilor. In general, scopul Legii 85/2006 este destul de bine definit, sustine unul din interlocutorii nostri, insa aplicarea este destul de greoaie, necesitand o perioada indelungata pana la solutionare. In cazul in care o companie are de recuperat bani de la o firma aflata in insolventa, sansele de reusita sunt destul de mici, ceea ce-i obliga pe furnizori sa fie mult mai atenti la bonitatea partenerilor lor si sa isi limiteze activitatea in functie de acest aspect.

Altii puncteaza o anumita slabiciune a legii: "Legea insolventei este, in principiu, o solutie acceptabila, insa multi de bitori au gasit in aceasta o varianta prin care pot acumula datorii fara ca declararea starii de insolventa sa le provoace probleme prea mari".

Unul din marii producatori romani considera ca "instantele se misca prea greu, in conditiile in care mediul economic din Romania creeaza foarte multe situatii de insolventa". Acesta adauga ca sunt semnalate cazuri nejustificate, cand creditorii apeleaza direct la procedura falimentului, fara a incerca rezolvarea pe cale amiabila, concilierea, somatia de plata etc. In general, acest lucru are consecinte nefavorabile pentru activitatea debitorului, in sensul ca se alerteaza ceilalti creditori si bancile finantatoare, se fac inscrierile in bazele de date ale firmelor care urmaresc rauplatnicii, se declanseaza o publicitate negativa.

Un producator din FMCG sesizeaza faptul ca un creditor chirografar nu recupereaza mai nimic sau foarte putin din creanta asupra debitorului.

Conform Legii 85/2006 republicata, creditorii chirografari sunt ultimii pe lista, primii fiind, in ordine: salariatii (daca mai au bani de incasat de la companie), asigurarile sociale aferente salariatilor, apoi urmeaza taxele si impozitele restante la bugetul de stat. Doar dupa ce acesti creditori isi recupereaza integral datoriile, ce ramane din "averea" companiei intrate in insolventa se imparte creditorilor chirografari, intre care se afla, de obicei, si furnizorii de bunuri. Din practica reiese ca o companie intrata voluntar in insolventa are datorii restante la bugetul de stat si cel putin o luna de intarziere la plata salariilor, ceea ce inseamna ca o buna parte din valorea activelor firmei va acoperi aceste datorii. Masa credala la care se inscriu creditorii este astfel repartizata incat creditorii chirografari au riscurile cele mai mari. Acesta este motivul pentru care majoritatea furnizorilor de bunuri verifica atent bonitatea oricarui retailer inainte de a furniza marfa, iar in cazurile in care bonitatea nu este dovedita, furnizorii au inceput sa solicite plata la livrarea marfurilor.

Alternativa la Legea insolventei este Legea 381/2009 a concordatului preventiv si mandatului ad-hoc, prin care debitorii isi arata disponibilitatea pentru a colabora cu creditorii in gestionarea comuna a companiei aflata in lipsa de lichiditati. Aplicarea acestei legi presupune insa transparenta totala din partea debitorului, astfel incat creditorii sa poata contribui la planificarea costurilor in cunostinta de cauza. In opinia unui producator, legea concordatului preventiv implica si riscuri: daca debitorul nu este onest si ascunde o parte din costurile societatii, atunci aplicarea Legii 381 nu face altceva decat sa tergiverseze rezolvarea problemelor financiare pana intr-un moment propice sa autodeclare falimentul companiei. Unul din marii distribuitori activi pe piata romaneasca spune ca legea concordatului "este o alternativa la insolventa si se poate aplica in cazul in care intre parti exista transparenta si vointa de a depasi situatia". Altii au o parere nuantata: "Legea concordatului ar fi utila, cel putin teoretic, pentru cazurile in care sumele datorate sunt inca la un nivel rezonabil, iar debitorii isi arata disponibilitatea de a colabora cu creditorii, in afara cadrului judiciar. Insa, avem rezerve ca debitorii au ajuns la o maturitate a afacerii care sa le permita gestionarea responsabila a problemelor, doar prin colaborare cu creditorii, fara controlul instantei judiciare".

Reprezentantul unui producator international are insa o cu totul alta opinie: "Legea concordatului si mandatului ad-hoc introduce o alta procedura juridica anevoioasa si da spatiu de tergiversare, pe o noua pista. Nu rezolva nimic, doar creeaza un nou subterfugiu pentru mari datornici. Pentru a rezolva o problema trebuie analizate cauzele si limitate pe cat posibil.

Cum gestioneaza furnizorii riscul insolventei comerciantilor

Masuri de precautie adoptate de furnizorii pentru limitarea riscurilor
	Evaluarea financiara a tuturor clientilor prin metode interne si utilizand servicii externalizate.
	Implementarea si controlul limitelor de credit, aprobarea depasirilor in urma analizarii situatiei impreuna cu un comitet intern de risc financiar.
	Micsorarea limitelor de creditare.
	Asigurarea financiara a clientilor de volum la companii de asigurare.
	Solicitarea de garantii financiare (scrisori de garantie bancara, ipoteci, gajuri in locul cecurilor si biletelor de ordin), stabilirea unui plafon de creditare si blocarea comenzilor care depasesc acest plafon, clauze contractuale stricte referitoare la transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor.
	Limitarea termenului de plata si chiar solicitarea de bani lichizi.
	Introducerea unor proceduri noi de verificare a situatiei financiare a clientilor, sporirea garantiilor bancare, introducerea de plafoane de creditare pentru toti clientii.

Numarul cazurilor de insolventa in randul comerciantilor cu amanuntul, fie ca sunt magazine moderne sau traditionale, a crescut in ultimul an. Am vrut sa aflam care a fost impactul asupra producatorilor, importatorilor si distribuitorilor si care au fost masurile de precautie adoptate pentru contracararea scaderii vanzarilor intr-o perioada in care oricum s-au inregistrat scaderi ale consumului. Din perspectiva furnizorului si a producatorului, disparitia, in ultimii zece ani, a unor retele de retail importante, reprezinta un proces de selectie si specializare a pietei din Romania, iar masurile de precautie luate ca urmare a cazurilor de insolventa in randurile comerciantilor cu amanuntul au reprezentat o parte a abordarii profesioniste a pietei FMCG. Drept urmare, cunoasterea din diferite surse a informatiilor despre capacitatea de plata a clientilor, verificarea situatiilor de intarziere a platii, oprirea livrarii catre clientii expusi la riscul insolventei daca se depaseste limita acceptabila, incercarea de a comunica deschis cu comerciantul sunt doar cateva masuri de pentru evitarea situatiilor de risc, la indemana producatorilor.

Furnizorii au cautat sa limiteze pe cat posibil riscul insolventei unor retaileri asupra businessului lor. Drept urmare, s-au indreptat catre comerciantii fara probleme financiare, au limitat livrarea catre piata traditionala, mult mai expusa crizei economice ori au mizat pe comercializarea produselor in propriile retele de magazine pe care au continuat sa le extinda.

Furnizorii considera ca insolventa nu micsoreaza vanzarile per ansamblu, ci reduce accesul consumatorului la un anumit produs prin modificarea locului de cumparare. De aceea, au cautat sa reorienteze volumul necesar consumatorului spre alti clienti, aici facand diferenta si echipa de vanzari, rapiditatea cu care aceasta a luat deciziile si modul in care a inteles fenomenul. "Profesionalismul in decizia rapida la nivel de executie diminueaza semnificativ expunerea la riscul de insolventa din partea oricarui tip de client. Uneori, chiar slabiciunea furnizorilor care continua sa livreze catre un client cu majore intarzieri la plata face ca situatia sa se agraveze si in final pierderea sa fie la un nivel foarte ridicat", a explicat un important producator.

Alte companii au mers chiar mai departe si s-au pus la adapost adoptand masuri riguroase de gestiune a creantelor, urmarind strict termenele de plata, stabilind plafoane pentru creditare si solicitand garantii pentru marfa livrata. Cresterea cazurilor de insolventa i-a determinat pe producatori sa se uite mai atent in piata si sa analizeze mai indeaproape situatia financiara a clientilor catre care livreaza marfa, stabilind noi criterii de selectie si evaluare, mult mai drastice. Termenii de creditare - valoarea marfii si termenele de plata - au fost revizuiti, iar in unele cazuri s-au cerut bani cash sau garantii comerciale solide cum ar fi scrisori de garantie bancara, ipoteci, gajuri in locul cecurilor sau a biletelor la ordin. S-au stabilit clauze contractuale stricte referitoare la transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, comerciantilor li s-a cerut incheierea unor asigurari la companiile de profil, iar in cazul in care au aparut intarzieri de plata situatiile au fost analizate de un comitet intern de risc financiar, unii producatori alegand chiar sa blocheze livrarile pentru neplata la termen. Companiile producatoare si distribuitoare de pe piata au cautat sa limiteze cat mai mult riscurile neincasarii sumelor blocate la comerciantii cu amanuntul intrati in insolventa. Pentru aceasta, unii jucatori mentin, chiar dinaintea inceperii crizei economice, un control strict asupra creditarii clientilor, un dezavantaj in momentele de crestere economica, dar un avantaj pe timp de criza economica. In schimb, alti jucatori de pe piata au preferat sa transfere firmelor de distributie riscul neincasarii banilor de la comercianti, pastrand totusi un rol activ in observarea pietei si acordarea de recomandari in privinta diminuarii livrarilor catre anumiti clienti. Urmarirea creantelor, limitarea numarului de clienti si implicit a activitatii de distributie in vederea evitarii situatiilor limita, i-a ajutat de asemenea pe unii producatori sa limiteze efectele negative pe care le-ar putea avea insolventa asupra cifrei de afaceri si a profitului.

In urma unui minisondaj rapid efectuat de revista Piata, din circa 20 de companii furnizoare, sase aveau de recuperat, in total, peste 2 milioane de lei, de la aproape 1.000 de comercianti. In cazul unora, creantele neincasate reprezinta maxim 1% din cifra de afaceri lunara, dar sunt si companii care se confrunta cu situatii mai neplacute, dat fiind ca aproximativ 30% din platile pe care ar trebui sa le incaseze nu sunt achitate la termenul scadent, iar 25% din totalul clientilor facturati de la inceputul anului intarzie cu banii.

Schimbari in retail

Comparatie intre tari
Tara	Universul total de magazine 2007 2008 2009			Diferenta 2008/2007	Diferenta 2009/2008
Romania	90.457	90.372	88.445	-0.2%	-2.1%
Polinia	166.273	157.656	147.814	-5.2%	-6.2%
Bulgaria	45.270	44.069	42.764	-2.7%	-3.0%
Serbia	26.834	28.181	26.621	+5.0%	-5.5%
Muntenegru	2.386	2.714	2.462	+10.2%	-9.6%
Ucraina	80.119	79.820	81.937	-0.4%	+2.7%
Cehia	30.692	29.943	29.551	-2.4%	-1.3%
Slovacia	15.763	15.656	15.468	-0.7%	+1.2%
Ungaria	27.784	26.315	26.961	-5.3%	+2.5%
Sursa: nielsen
In ceea ce priveste restul tarilor din Europa Centrala si de Est, observam anumite diferente intre anii auditati, motiv pentru care nu se poate vorbi de o situatie unitara in regiune. Astfel, in Ungaria, Slovacia si Ucraina, a crescut numarul de magazine in 2009, in timp ce in Polonia si Serbia a scazut drastic. Muntenegru are cea mai interesanta evolutie in retail, fiind tara in care, in 2008, numarul unitatilor comerciale a crescut cel mai mult, cu 10%, crestere pierduta insa aproape in totalitate in urmatorul an. Este evident, asadar, ca de la tara la tara, recesiunea ?i managementul deficitar al comercian?ilor si-au pus amprenta in mod diferit, in momente diferite.

De ce este ineficace actuala lege a insolventei

Punctul de vedere al avocatilor JTI Romania Pentru recuperarea de creante, actuala lege a insolventei contine unele prevederi care nu rezolva cazurile de incapacitate de plata si nu ofera creditorilor garantia recuperarii creantelor intr-o proportie acceptabila. Din practica rezulta ca Legea 85/2006 are efect doar in cazurile in care societatea debitoare nu se afla efectiv in imposibilitatea de a plati, iar administratorii/asociatii sai achita debitele restante, tocmai pentru a evita deschiderea procedurii insolventei care ar ingreuna si mai mult procesul de redresare al societatii.

Pe scurt despre legea 85/2006
	Articolul 33 contine prevederi ce presupun necesitatea efectuarii de urgenta a procedurilor, insa acestea sunt lipsite de orice efect, intrucat instantele stabilesc termene de judecata extrem de lungi Instantele stabilesc termene de judecata foarte lungi.
	Art.7, alin. 3 din lege are drept consecinta directa imposibilitatea multor creditori de a se inscrie la masa credala a unei societati impotriva careia s-a deschis procedura insolventei.
	Instantele de judecata nu verifica daca administratorul/ lichidatorul judiciar a pus in timp util sub sechestru bunurile debitoarei si a blocat conturile acesteia.
	Articolul 138 din lege este ineficient in conditiile in care s-a constatat ca in foarte putine cazuri instantele de judecata admit atragerea raspunderii administratorului societatii debitoare.
	Nu exista reglementare expresa prin care administratorul/ lichidatorul judiciar sa fie obligat la formularea de plangeri penale impotriva administratorilor societatii, astfel ca aproape intotdeauna respectivele fapte penale (bancruta frauduloasa, delapidare etc.) raman nepedepsite.
	Legea concordatului preventiv poate fi o solutie alternativa atat pentru debitori, cat si pentru creditori.
Sursa: Avoca?ii colaboratori ai JTI Romania

Perioada extrem de lunga in care se desfasoara procedura insolventei reduce semnificativ orice sansa de rezolvare a incapacitatii de plata a unei societati sau de recuperare de catre creditori a creantelor. Astfel, desi art. 33 contine prevederi ce presupun necesitatea efectuarii de urgenta a procedurilor - debitorul sa fie incunostiintat in termen de 48 de ore de la formularea cererii de deschidere a insolventei -, acestea sunt lipsite de orice efect, intrucat instantele stabilesc termene de judecata extrem de lungi (vezi Tribunalul Bucuresti, care stabileste primul termen de judecata dupa sapte luni de la inregistrarea dosarului). De asemenea, art.7, alin. 3 din lege are drept consecinta directa imposibilitatea multor creditori de a se inscrie la masa credala a unei societati impotriva careia s-a deschis procedura insolventei. Aceasta intrucat se considera suficienta citarea efectuata prin Buletinul Insolventei atunci cand debitorul nu isi respecta obligatia de a preda lista creditorilor. Astfel, o buna parte din creditori nu au posibilitatea inscrierii decat dupa verificarea zilnica in Buletin, fapt imposibil in conditiile in care exista societati creditoare care detin portofolii de sute/ mii de clienti.

Tot din practica, s-a observat ca, in lipsa unor reglementari clare, instantele de judecata nu verifica daca administratorul/ lichidatorul judiciar a pus in timp util sub sechestru bunurile debitoarei si a blocat conturile acesteia, daca a facut toate demersurile de identificare a bunurilor si creantelor etc.

Articolul 138 din lege este ineficient in conditiile in care s-a constatat ca in foarte putine cazuri instantele de judecata admit atragerea raspunderii administratorului societatii debitoare. Mai mult, chiar in conditiile atragerii raspunderii, se constata ca respectivul administrator nu mai detine bunuri, avand in vedere faptul ca nu exista reglementare expresa care sa prevada posibilitatea instituirii de masuri asiguratorii pe averea acestuia inca de la momentul deschiderii procedurii insolventei. Totodata, nu exista reglementare expresa prin care administratorul/ lichidatorul judiciar sa fie obligat la formularea de plangeri penale impotriva administratorilor societatii - atunci cand exista motive intemeiate pentru bancruta frauduloasa, delapidare etc. -, astfel ca aproape intotdeauna respectivele fapte penale raman nepedepsite. Acest lucru ramane in sarcina creditorilor care nu au informatiile neceare, acestea fiind detinute in special de catre administratorul/ lichidatorul judiciar.

Avand in vedere ineficacitatea Legii 85/2006, legea con cor datului preventiv poate fi o solutie alternativa atat pentru debitori, cat si pentru creditori. Aceasta intrucat respectiva procedura este demarata de catre societatile debitoare aflate in dificultate de plata, dar care intentioneaza sa gaseasca o cale atat de redresare a societatii, cat si o cale de achitare a debitelor datorate.

Legea este noua si nu exista suficienta practica in domeniu. Pana acum s-au constatat doar anu mite dificultati in aprobarea de catre creditori a ofertei de concordat, mai ales in conditiile in care exista si creditori privilegiati (statul, bancile). Astfel, in conditiile in care modalitatea de achitare a debitelor in cadrul acestei proceduri nu ofera un rang privilegiat creantelor detinute de stat sau banci, s-a constatat ca respectivii creditori sunt mai putin dispusi sa accepte oferta de concordat, preferand procedura insolventei in cadrul careia detin pozitii preferentiale.

Sunt prea putini judecatori pentru multimea dosarelor de insolventa

Avocatul Bogdan Virjan, partener in cadrul societatii de avocati Virjan & Asan, considera ca menirea Legii 85 este de a reglementa modalitatea in care un debitor aflat in imposibilitate de plata isi va achita, macar partial, datoriile si de a sanctiona debitorul care a ajuns in aceasta situatie prin desfiintarea sa.

Problematica ridicata de procedurile de insolventa este analizata de avocat si prin prisma raporturilor cu sistemul judiciar. "Problema majora in ceea ce priveste durata proceselor este lipsa judecatorilor in general, nu neaparat a judecatorilor sindici, iar aceasta problema este una foarte acuta in intreg sistemul judecatoresc, nu numai in procedura insolventei. Avem un numar foarte mare de dosare de insolventa aflate pe rolul instantelor de judecata (cel putin in Bucuresti), in conditiile in care numarul de judecatori sindici este redus, deci avem o incarcare foarte mare de dosare pe un judecator", afirma avocatul Bogdan Virjan. Un dosar de insolventa se poate intinde si pe o perioada de cativa ani, pentru ca procesul de recuperare a creantelor este greoi si lung, atat din cauza formalitatilor de executare silita prevazute de legislatia in vigoare cat si a dificultatilor practice in gasirea de persoane interesate in cumpararea bunurilor ce fac obiectul lichidarii. "La acestea se adauga eventualele litigii in care este implicat debitorul si care trebuie solutionate in cadrul procedurii insolventei, precum si probleme legate de contestatiile facute impotriva sumelor cu care creditorii sunt inscrisi in tabelul de creante", adauga avocatul Bogdan Virjan. "De asemenea, de multe ori administratorul judiciar sau lichidatorul are dificultati reale in identificarea bunurilor debitorului, ca urmare a faptului ca acestea nu sunt declarate conform dispozitiilor legale in vigoare", completeaza Virjan.

Insolventa din punct de vedere juridic
	Numar foarte mare de dosare de insolventa pe rolul instantelor si un numar mic de judecatori.
	Deseori, lichidatorul are dificultati in identificarea bunurilor debitorului.
	Putini debitori intrati in reorganizare reusesc sa duca la bun sfarsit planul de reorganizare.
	Durata procedurii falimentului se adauga celei de reorganizare (in cazul esecului acesteia).
	Managerii care provoaca falimentul unei societati nu pot fi urmariti personal decat in cazul in care se dovedeste ca au savarsit acte frauduloase.

Referitor la durata procedurii de reorganizare a debitorului, interlocutorul nostru spune ca aceasta este prevazuta in planul de reorganizare acceptat, dar nu va putea depasi 3 ani. La recomandarea administratorului judiciar, dupa trecerea unui termen de cel mult 18 luni de la confirmarea planului, aceasta perioada poate fi prelungita cu cel mult un an, daca propunerea este votata de cel putin doua treimi din creditorii aflati in sold la acea data. "Practic insa, un numar destul de redus din debitorii intrati in reorganizare reusesc sa duca la bun sfarsit planul acceptat, motiv pentru care in multe cazuri perioada de reorganizare se intrerupe inainte de finalizare prin falimentul debitorului. La randul sau, falimentul are o perioada proprie care se adauga celei de reorganizare", spune Virjan.

Solutia eleganta la declararea voluntara a insolventei pare sa fie concordatul. Concordatul si mandatul ad-hoc se aplica debitorilor care doresc sa preintampine starea de insolventa, deci sunt masuri prin care debitorul aflat intr-o situatie de jena financiara incearca sa evite cu ajutorul creditorilor sai intrarea in insolventa.

"Trebuie observat ca declansarea procedurii insolventei suspenda de drept toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra petrimoniului debitorului, creditorul fiind obligat sa se inscrie cu valoarea creantei sale la masa credala si sa astepte valorificarea pasivului creditorilor si satisfacerea creantelor tuturor creditorilor in ordinea prevazuta de lege", mai spune Bogdan Virjan. El afirma ca "managerii care provoaca falimentul unei societati nu pot fi urmariti personal decat in cazul in care se dovedeste ca au savarsit acte frauduloase. In acest caz, pot fi obligati la plata pasivului societatii din fonduri proprii si risca, in anu mite cazuri, chiar si sanctiuni penale. Si in alte tari situatia este similara; in tarile democratice nu exista inchisoarea datornicilor".

Arin Stanescu: "99,96% din comerciantii intrati in insolventa ajung la lichidare"

Numarul societatilor comerciale care au declansat voluntar sau la cererea creditorilor procedura de insolventa a fost in primul trimestru din 2010 de 6.250, cu aproape 25% mai multe decat in aceeasi perioada a anului 2009. Conform statisticilor Oficiului National al Registrului Comertului, din numarul total de societati intrate in procedura de insolventa, cele mai multe activeaza in domeniul comertului cu amanuntul, 47,7 %, pe locul doi fiind pozitionate companiile cu activitati de servicii si consultanta, cu 32,1%. Pentru anul 2010, prognozele specialistilor in insolventa indica un numar de aproximativ 22.000 de companii ce vor intra in insolventa, ceea ce inseamna ca anul acesta peste 10.000 de companii cu activitate de comert cu amanuntul ar urma sa traga obloanele. Presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR), Arin Stanescu, considera ca procesul de intrare in insolventa a firmelor din comert are mai multe cauze. "Fenomenul a aparut inaintea crizei economice, odata cu dezvoltarea hipermarketurilor, care a dus la inchiderea unor magazine de cartier. In permanenta, comertul a avut o astfel de dinamica. Sunt societati care se nasc, traiesc putin si, daca nu reusesc, mor repede, dar asta nu se intampla doar la noi, ci in toata lumea. Fenomenul va continua in functie de dezvoltarile urbanistice, de migratie, de evolutia cererii si a ofertei; dar trebuie sa luam in calcul si faptul ca la fiecare firma de comert inchisa in 2009 a fost infiintata alta in acelasi an, in anumite cazuri cu aceiasi asociati. Aici deja intervine buna credinta", spune presedintele UNPIR.

Arin Stanescu sustine ca legea 85/2006 privind insolventa este una echitabila, deoarece protejeaza debitorul care nu-si poate achita datoriile catre creditor, fara a afecta drepturile acestuia din urma. "Prin urmare, menirea legii este exclusiv aceea de a proteja debitorul, iar creditorul are la dispozitie suficiente instrumente juridice sa-si apere drepturile. Ar mai fi insa ceva de spus: menirea legii este sa protejeze debitorul, dar in multe cazuri managerii apeleaza prea tarziu la procedura de insolventa si aceasta protectie se transforma intr-o sentinta de lichidare definitiva".

Insolventa in cifre
	Aproape jumatate din firmele intrate in insolventa sunt din sectorul comertului cu amanuntul.
	6.250 de societati au intrat in insolventa in T I 2010, cu 25% mai multe decat in T I 2009.
	Estimare: peste 10.000 de societati cu activitate in comert cu amanuntul vor intra in insolventa in 2010.
	In comertul cu amanuntul, doar 3-4 companii din 1.000 ajung la reorganizare.
	12% este rata medie de recuperare a banilor de catre creditori.
	9,5% din masa credala este rata maxima de recuperare a banilor de la societati cu activitate in comert cu amanuntul intrate in insolventa.

Presedintele UNPIR afirma ca majoritatea firmelor care au intrat in insolventa au avut probleme de management, iar aceste probleme justifica si procentul extrem de scazut al planurilor de reorganizare acceptate de instante. "In Romania avem cel mai mic procent de companii aflate in insolventa pentru care se accepta un plan de reorganizare, sub 2% in 2009, pentru ca managerii romani nu inteleg ca plan de reorganizare nu inseamna alte credite, alte datorii la furnizori etc. Pentru sectorul comertului cu amanuntul, cred ca 3- 4 firme din 1.000 ajung la reorganizare". In ceea ce priveste rata de recuperare a banilor de catre creditori, aceasta nu depaseste 12% din masa credala, media europeana in cazuri similare fiind de 14,2%. Arin Stanescu precizeaza ca pentru societatile cu activitati de comert cu amanuntul, valoarea recuperata este in jur de 8,9 - 9,5%, deoarece o mare parte din bunuri sunt perisabile si nu mai pot fi valorificate. Exista insa si avantaje: 9 din 10 firme cu activitate de comert incheie procedura de insolventa in maxim 5 luni, aceasta perioada fiind considerata pana in momentul obtinerii unei sentinte definitive. Dar, de la sentinta definitiva pana la recuperarea banilor de catre creditori este o cale lunga.