Comertul cu bunuri de larg consum a devenit o indeletnicire periculoasa. Datele de la Registrul Comertului arata ca aproape jumatate din firmele intrate in insolventa ...

Comunitatea de afaceri pare sa nu unanima in a considera ca insolventa inseamna si falimentul brandului, inlusiv al celui personal al managerului sau al patronului.

Comertul cu bunuri de larg consum a devenit o indeletnicire periculoasa. Datele de la Registrul Comertului arata ca aproape jumatate din firmele intrate in insolventa au ca activitate comertul cu amanuntul, iar o analiza Coface estimeaza la un miliard de euro valoarea totala a datoriilor comerciantilor cu amanuntul insolventi. Fenomenul pare sa se accelereze, intrucat primul trimestru al anului in curs a fost mult mai productiv in materie de dosare de insolventa decat primele trei luni ale lui 2009.

Pericolul de care vorbeam mai sus il simt pe pielea lor, dar mai ales pe buzunarele lor, furnizorii de bunuri de larg consum. Un complex de factori face ca riscul insolventei comerciantului sa fi e fi e mult mai inconfortabil pentru furnizori decat pentru comerciantul in cauza.

Primul dintre acesti factori il reprezinta legea insolventei: e proiectata sa protejeze datornicul. Nu e numai parerea mea sau a furnizorilor de produse de larg consum (subiectivi in aceasta privinta), ci si opinia unui reputat specialist in materie de insolventa, Arin Stanescu, presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa. Chiar si unii dintre retaileri impartasesc aceasta opinie. Tot de lege tine si plasarea creditorilor chirografari (furnizorii de marfa) intr-o pozitie inferioara in ordinea recuperarii creantelor in favoarea salariatilor, a statului si a bancilor care detin pozitiile privilegiate.

Al doilea factor consta in slabiciunile aparatului de justitie, in primul rand numarul redus de judecatori. Avand mult mai multe dosare decat poate duce, nu-i de mirare ca judecatorul prescrie termene tot mai lungi. Pe de alta parte, procedurile sunt greoaie, intortocheate si prezinta unele hibe care produc alte intarzieri. Poate fi difi cil si de durata chiar intocmirea masei credale sau a listei activelor debitorului. Cel care are banii blocati este furnizorul produselor care au fost vandute, dar nu si platite.

In fine, al treilea factor este reprezentat de dauna. Pentru furnizor, dauna este practic totala: aproape toate fi rmele intrate in insolventa ajung la lichidare, proces prin care abia a zecea parte a masei credale este recuperata prin valorifi carea activelor, iar din acest putin se servesc salariatii, statul si bancile. Furnizorul norocos este cel care recupereaza o parte din marfa nevanduta si afl ata in termenul de valabilitate.

Dauna comerciantului este pierderea businessului. Pentru unii comercianti asta inseamna foarte mult, practic iesirea din afaceri. Constiinta propriului esec ii impiedica sa o ia de la capat. Altii insa, revin cu vigoare in business; o iau de la capat dupa ce infi inteaza o alta fi rma cu acelasi profi l, dovedind un apetit ridicat pentru comertul cu amanuntul.
Se pare ca intrarea in insolventa nu este echivalata de toata lumea cu o compromitere totala a brandului de fi rma sau a brandului de administrator ori de patron. Comunitatea de afaceri pare sa nu fi e unanima in a considera ca insolventa inseamna si falimentul brandului, inclusiv al celui personal al managerului si al patronului. Aceasta atitudine micsoreaza considerabil dauna comerciantului insolvent dar perseverent.