Ioana @Boromir: „Boromir, la a treia generaţie, o să ajungă o companie multinaţională”
Special | Revista Piața | 11/02/2019 15:08

Cum puteți descrie în câteva cuvinte „moştenirea” pe care aţi luat-o în primire de la părinţi?
Ioana Boromiz, Director Marketing, Boromir: Voi începe prin a spune că în spatele grupului Boromir este munca de 25 de ani a cinci oameni mari, fondatori, şi a 1.800 de angajaţi care au crezut în inovaţie şi calitate. Vorbesc despre părinţii mei, Boromiz Constantin şi Boromiz Maria, de unchii mei, Frîntu Gheorghe şi Boromiz Gheorghe şi, nu în ultimul rând, de prietenul nostru, Mircea Ureche, urmaţi de copiii lor.
Fiind născute şi crescute într-o familie care a muncit din răsputeri să construiască marele business Boromir, cu cele mai bune produse de panificaţie, patiserie şi morărit, eu şi surorile mele am fost acei copii care au avut ca plastilină, aluatul de covrigi şi pâine. Îmi aduc aminte cu nostalgie de copilărie, când am petrecut mult timp urmând-o pe mama prin fabrică. Am fost o fată norocoasă, am avut şansa să mă bucur de cel mai bun miros al cozonacilor ieşiţi din cuptor şi de gustul desăvârşit al acestora.
Pentru mine şi surorile mele, „Boromir” a fost locul nostru de „joacă”. Vă imaginaţi că la masă, discuţiile avute, încă de mici, erau despre produse inovative, despre cea mai bună calitate, despre strategii de vânzare, dezvoltare şi investiţie. Cu toate astea, cea mai importantă moştenire primită de la părinţii noştri, fondatorii companiei, constă în întregul pachet de cunoștințe şi îndrumări în urma experienţelor de business dobândite de la ei. Ne-au învăţat să fim corecte, puternice şi pregătite prin lucrurile mărunte din fiecare zi.
Este ceea ce aţi visat în copilărie să deveniţi?
Sincer, nu îmi amintesc să fi vrut să devin altceva concret. Aşa cum am zis mai sus, de când eram foarte mică, am participat şi i-am văzut pe părinţii mei cum se luptă pentru această firmă şi indirect mi-au transmis şi mie această responsabilitate.
Cât de dificilă este misiunea de continuator la conducerea companiilor de familie?
Cu siguranţă, continuarea afacerilor prin preluarea unor atribuţii în cadrul companiilor de familie nu va fi uşoară. Va fi un drum plin de provocări, piaţa fiind în continuă schimbare, la fel şi competiţia, dar pentru asta ne pregătim alături de o echipă puternică, de asociaţii noştri şi de cei mai buni profesori, părinţii noştri.
Care este viziunea dumneavoastră referitoare la direcţia pe care trebuie să o urmeze afacerea?
Pe piaţă este loc doar de creştere. Compania noastră, Boromir, va fi într-o continuă dezvoltare în următorii ani. Din punctul meu de vedere, Boromir, la a treia generaţie, o să ajungă o companie multinaţională, cu care românii o să se mândrească.
Care sunt principalele schimbări pe care le-aţi adus în companie/ grup de la preluarea actualului rol?
Schimbarea se face în timp, consider că avem o organizaţie perfectibilă şi acţionăm ca atare după ultimele tendinţe. Focusarea mea principală sunt activităţile de marketing, strategii, imagine online şi offline.
Cum va arăta compania/grupul dumneavoastră peste ani, atunci cand o veţi preda generaţiei următoare?
Aşa cum am spus mai sus, ne dorim o dezvoltare continuă, cu dobândirea a cât mai multor pieţe. Ne dorim ca toată lumea să ştie ce înseamnă calitatea produselor Boromir, ne dorim ca tot globul să se bucure de Deliciosul Cozonac Boromir.
Pentru ce sumă aţi vinde compania/grupul?
Momentan, nu luăm în calcul vinderea companiei Boromir, este o companie de familie şi suntem orientaţi spre dezvoltarea acesteia într-un mod organic, ca într-o zi să fim o multinaţională cu 100% capital românesc.
Citește și:
Radu Jr. @Cris-Tim: „Cris-Tim va fi cel mai mare producător român de alimente”
Diana @Diana: „Cine continuă dezvoltă, nu se grăbește niciodată să marcheze profitul"
Adina @Diana: „Prin compania Diana, părinții ne-au transmis ambiția și integritatea”
Citește și
Revista Piața | 10/08/2022 16:54
Top 100 companii în FMCG – ediția 2022
Anul 2021 a reprezentat pentru majoritatea companiilor provocarea revenirii la un mod de viață activ, atât pentru echipele și angajații acestora cât m...
SpecialRevista Piața | 07/02/2022 10:01
Atenție, cresc prețurile!
În urmă cu trei luni, revista PIAȚA avertiza asupra valurilor succesive de creștere a costurilor pe tot lanțul alimentar, dar și în zona de distribuți...
SpecialRevista Piața | 10/12/2021 13:09
De unde va „fura“ retailul online un miliard de euro
Comerțul online a fost în ultimii doi ani „vedeta“ retailului, pe fondul reducerii numărului de vizite în magazinele fizice și al restricțiilor orare...
SpecialRevista Piața | 10/12/2021 13:00
Andrei Popescu, General Manager Freshful: „Modelul nostru presupune să vindem un coș complet care să înlocuiască cumpărăturile recurente din hipermarket“
De ce aţi ales să lansaţi o nouă platformă și nu să dezvoltaţi platforma de băcănie din cadrul eMag sau platforma marketplace, prin dezvoltarea unui s...
Special



