„Brew your story”. Ursus Breweries: program de mentorat pentru studente
CSR | Revista Piața | 04/11/2024 11:05

Ursus Breweries lansează un program de mentorat dedicat studentelor și masterandelor care sunt interesate să descopere cum arată o carieră într-un domeniu tehnic sau în vânzări.
Potrivit unui comunicat al companiei, programul va dura 9 luni, de-a lungul cărora 16 mentori care și-au construit o carieră în cadrul Ursus Breweries le vor oferi celor selectate recomandări și îndrumare pentru a face primii pași în carieră. Acest proiect se înscrie în demersul companiei de a combate stereotipurile de gen asociate rolurilor cu profil tehnic sau de vânzări. Programul va fi lansat în cadrul unei conferințe online, pe data de 6 noiembrie, care cuprinde și un scurt training de personal branding.
Tinerele care vor să afle mai multe informații despre acest program sunt invitate să participe la evenimentul online de lansare. În cadrul evenimentului vor descoperi câteva elemente despre istoria berii, procesul de producție, dar și despre cum arată o carieră în echipa Ursus Breweries. Vor avea, de asemenea, ocazia de a interacționa cu o parte dintre mentori, cum ar fi Gabriela Crețu, Vicepreședinte Vânzări sau Mihaela Iancău, Brewing Manager. Totodată, vor cunoaște și câțiva tineri care și-au început cariera în industria berii prin programul dedicat studenților Go Graduate și care au continuat să evolueze în carieră în echipa Ursus Breweries. Evenimentul se va încheia cu un training de branding personal susținut de Ștefan Teodorescu, Trainer & Co-fondator @Wellbeing Crafters.
Participarea la conferință este gratuită, iar tinerele interesate se pot înscrie aici.
Compania pune la bătaie 16 locuri pentru tinerele care vor să își dezvolte abilitățile personale și profesionale sub îndrumarea unuia dintre cei 16 mentori din echipa Ursus Breweries. Mentorii au experiență în departamente diverse, precum: HR (Head of Talent and Development, HR Business Partner), vânzări (Sales Vice President, MT Director, Sales Developent Manager), marketing (Brand Managers & Senior Brand Managers), Integrated Supply Chain (Brewing Manager, SHE Manager, Head of Distribution, ISC Supply and Demand Planning Director), finance (Finance Business Partner Lead). După ce va fi finalizat procesul de selecție, fiecare mentee va fi asociat unui mentor. Ulterior, persoanele selectate vor beneficia de o sesiune lunară 1 to 1 de mentorat, care poate avea loc online sau fizic, în functie de preferința și programul fiecărei echipe. Sunt eligibile studentele aflate la început de carieră, indiferent de specificul facultății urmate. Formularul de înscriere în cadrul programului de mentorat va fi distribuitîn timpul conferinței care va avea loc pe data de 6 noiembrie.
Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: Ursus, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Kozel, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry. În prezent, compania deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca. Ursus Breweries face parte din Asahi Europe & International.
Citește și
Revista Piața | 29/10/2026 20:30
Paradoxul alimentației sănătoase: copiii știu ce este sănătos, dar nu aplică întotdeauna
Copiii cunosc, în mare măsură, principiile unei alimentații sănătoase, dar transformarea lor în obiceiuri zilnice rămâne o provocare. Potrivit analize...
CSRRevista Piața | 29/10/2026 11:04
Peste 1,1 mil. euro în echipamente sportive pentru micii fotbaliști, prin Liga Punctelor Penny 2026
Liga Punctelor Penny, ediția a patra: clienții au donat 5,76 milioane de puncte prin intermediul platformei (echivalentul a peste 1,1 milioane de euro...
CSRRevista Piața | 19/10/2026 11:22
AccessABILITY Expo revine săptămâna aceasta la Politehnica București
Romanian Diversity Chamber of Commerce (RDCC) aduce pe 22 și 23 octombrie 2026, la POLITEHNICA București, cea de-a treia ediție AccessABILITY Expo, ev...
CSRRevista Piața | 16/10/2026 11:43
Banca Locală de Alimente Sector 6: Ce se întâmplă cu fructele și legumele care rămân după recoltă?
Octombrie marchează încheierea sezonului de recoltare și a ediției din acest an a campaniei „Culege Binele", derulată de Banca Locală de Alimente Sect...
CSR



