Elit se implică în campania „Spitale publice din bani privaţi”, la aniversarea a 20 de ani
CSR | Revista Piața | 07/11/2022 17:05

20 de ani de dezvoltare sustenabilă
Elit a reușit, în acești 20 de ani, să ofere pieței din România un model de afacere de succes, unde atributele de brand sunt recunoscute de clienți și consumatori deopotrivă: gust desăvârșit, calitate a produselor și grijă pentru clienți.
Istoria de succes a companiei își are rădăcinile în filozofia proprie de business, care a condus la construirea unor spații de producție la standarde europene. Compania a început cu capital 100% românesc și a crescut prin votul de încredere al clienților și consumatorilor, câștigat prin muncă susținută, dar și un dram de optimism. Astfel, a ajuns la un număr de peste 16.000 clienți, de la mici producători locali la mari lanțuri de magazine la nivel național.
Încă de la început, compania a ales calea dezvoltării în ritm continuu, extinderea treptată, însă cu pași siguri a capacităţii de producţie, dovedind constant calitatea produselor oferite. Elit s-a dezvoltat datorită oamenilor dedicați care sunt direct implicați în procesul de producție.
Acum, compania este parte a grupului Smithfield România, cel mai mare producător și procesator de carne din România.
Peste 300 de produse în portofoliu și 2000 de angajați
De-a lungul timpului, Elit a dezvoltat un portofoliu care însumează astăzi peste 300 de produse cu gust desăvârșit, atent selectate. Numărându-se printre cele mai apreciate produse ale grupului, Cârnații Gratarel din gama Plin de Carne au fost desemnați câştigători ai premiului „Votat Produsul Anului 2020”.
Contribuția semnificativă în dezvoltarea economică a zonei continuă să aibă valoare adăugată pe întreg lanțul de producție. Pe lângă contribuții substanțiale la bugetul de stat, Elit continuă să fie un angajator preferat în zona Transilvaniei, acolo unde locurile de muncă oferite, si amprenta economica a companieicontribuie la crearea unui lanț valoric sigur și stabil. Compania numără la momentul actual aproximativ 2.000 de angajați, care contribuie la o producție lunară de peste 2.400 tone de preparate.
De asemenea, Elit sprijină indirect dezvoltarea organică a micilor magazine, a furnizorilor locali din industria alimentară sau a furnizorilor de servicii adiacente, prin parteneriate locale stabile.
Citește și
Revista Piața | 29/10/2026 20:30
Paradoxul alimentației sănătoase: copiii știu ce este sănătos, dar nu aplică întotdeauna
Copiii cunosc, în mare măsură, principiile unei alimentații sănătoase, dar transformarea lor în obiceiuri zilnice rămâne o provocare. Potrivit analize...
CSRRevista Piața | 29/10/2026 11:04
Peste 1,1 mil. euro în echipamente sportive pentru micii fotbaliști, prin Liga Punctelor Penny 2026
Liga Punctelor Penny, ediția a patra: clienții au donat 5,76 milioane de puncte prin intermediul platformei (echivalentul a peste 1,1 milioane de euro...
CSRRevista Piața | 19/10/2026 11:22
AccessABILITY Expo revine săptămâna aceasta la Politehnica București
Romanian Diversity Chamber of Commerce (RDCC) aduce pe 22 și 23 octombrie 2026, la POLITEHNICA București, cea de-a treia ediție AccessABILITY Expo, ev...
CSRRevista Piața | 16/10/2026 11:43
Banca Locală de Alimente Sector 6: Ce se întâmplă cu fructele și legumele care rămân după recoltă?
Octombrie marchează încheierea sezonului de recoltare și a ediției din acest an a campaniei „Culege Binele", derulată de Banca Locală de Alimente Sect...
CSR



