„Este Casa Noastră”. 10 tone de deșeuri colectate într-o campanie Procter & Gamble
CSR | Revista Piața | 12/06/2025 14:11

Procter & Gamble și Act for Tomorrow au lansat o nouă ediție a campaniei Este Casa Noastră. Acțiunea de colectare a deșeurilor din natură s-a desfășurat în 5 orașe din România în perioada mai - iunie, pentru a încuraja o implicare activă a comunității în protejarea mediului.
În cadrul acțiunii, peste 400 de voluntari din București, Botoșani, Dâmbovița, Dolj și Vâlcea au colectat peste 10 tone de deșeuri. Cu sprijinul organizațiilor abilitate, o parte dintre acestea vor fi reciclate. De asemenea, peste 90 de voluntari au participat la o acțiune de plantare de puieți în Urlați, Prahova, în aprilie.
"În urmă cu 8 ani, alături de P&G România am pornit într-o nouă călătorie, prin care ne-am propus să contribuim la protejarea naturii. Acest drum continuă, iar în acest an ni s-au alăturat noi voluntari și parteneri din comunitătile locale, care ne-au sprijinut să curățăm deșeurile aruncate în mod iresponsabil în natură. Nu vorbim doar despre un proiect punctual, ci despre o mișcare construită în timp — un efort colectiv care aduce împreună oameni dedicați, pasionați și motivați de dorința de a face bine.”
Andrei Coșuleanu, Președintele Act for Tomorrow
Parteneriatul companiei Procter & Gamble cu Act For Tomorrow a fost lansat în 2018 și a devenit treptat o campanie care a reunit voluntari P&G, ONG-uri și comunități locale, într-un efort de a curăța de deșeuri zone din întreaga țară. Până acum, s-au implicat peste 3.900 de voluntari, din mai multe orașe din România, fiind colectate peste 54 tone de deșeuri. În același timp, datorită eforturilor voluntarilor și ONG-urilor partenere, au fost plantați peste 12.500 de puieți.
Prin produsele sale, P&G ajunge la aproximativ 5 miliarde de oameni din întreaga lume. Compania are unul dintre cele mai puternice portofolii de branduri de încredere, de calitate, lideri în categoriile lor, precum: Always®, Ariel®, Crest®, Fairy®, Gillette®, Head & Shoulders®, Lenor®, Olay®, Oral-B®, Pampers®, Pantene®, Tide®, Vicks®, Viakal, Swiffer, Aussie. Comunitatea P&G include operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume.
Act for Tomorrow este un ONG creat de o echipă de oameni pasionați și dedicați, care și-au propus cu resursele lor să contribuie la dezvoltarea unei lumi mai bune, mai responsabile și curate. AFT își concentrează resursele și know-how-ul pentru realizarea unor proiecte sub umbrela sustenabilității și a creativității, care să aibă impact direct atât asupra cetățenilor, cât și a zonelor defavorizate din România.
Citește și
Revista Piața | 29/10/2026 20:30
Paradoxul alimentației sănătoase: copiii știu ce este sănătos, dar nu aplică întotdeauna
Copiii cunosc, în mare măsură, principiile unei alimentații sănătoase, dar transformarea lor în obiceiuri zilnice rămâne o provocare. Potrivit analize...
CSRRevista Piața | 29/10/2026 11:04
Peste 1,1 mil. euro în echipamente sportive pentru micii fotbaliști, prin Liga Punctelor Penny 2026
Liga Punctelor Penny, ediția a patra: clienții au donat 5,76 milioane de puncte prin intermediul platformei (echivalentul a peste 1,1 milioane de euro...
CSRRevista Piața | 19/10/2026 11:22
AccessABILITY Expo revine săptămâna aceasta la Politehnica București
Romanian Diversity Chamber of Commerce (RDCC) aduce pe 22 și 23 octombrie 2026, la POLITEHNICA București, cea de-a treia ediție AccessABILITY Expo, ev...
CSRRevista Piața | 16/10/2026 11:43
Banca Locală de Alimente Sector 6: Ce se întâmplă cu fructele și legumele care rămân după recoltă?
Octombrie marchează încheierea sezonului de recoltare și a ediției din acest an a campaniei „Culege Binele", derulată de Banca Locală de Alimente Sect...
CSR



