„Împreună hrănim speranța”. Campanie pentru comunitățile vulnerabile organizată de FBAR și Penny
CSR | Revista Piața | 21/05/2024 14:19

Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) a organizat cea de-a 10-a ediție a Colectei Naționale de Alimente, sub sloganul „Împreună hrănim speranța”, în perioada 19-21 aprilie 2024.
Colecta Națională de Alimente, este o campanie de solidaritate la nivel național, organizată de FBAR, împreună cu cele nouă Bănci Regionale din București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați, prin care sunt mobilizați mii de voluntari și sute de organizații partenere, uniți de misiunea de a sprijini comunitățile vulnerabile.
Potrivit unui comunicat propriu, Penny este partener strategic al FBAR și continuă misiunea de a contribui activ la reducerea pierderilor și a risipei alimentare, prin colectarea surplusului de produse și donarea acestora către organizațiile partenere care oferă servicii sociale, educaționale, de recuperare, găzduire și îngrijire a persoanelor din categoriile vulnerabile.
În cadrul Colectei Naționale de Paște s-a strâns un total de 95.455 kilograme de alimente gestionate de 1.965 de voluntari în cele 377 de magazine Penny din România. Principalele categorii de produse donate au fost: cereale și panificație, produse pe bază de proteine, mâncare pentru copii, produse de cofetărie, uleiuri, băuturi. Toate alimentele au fost donate către 148 de ONG-uri și direcționate către 22.729 de beneficiari.
„Implicarea comunității este esențială în lupta împotriva risipei alimentare. Compania noastră derulează parteneriate cu organizații non-guvernamentale locale, cum ar fi Banca pentru Alimente, pentru a dona produse alimentare neperisabile către persoanele sau familiile din medii vulnerabile. Ne bucurăm că nivelul de implicare a clienților crește de la o ediție la alta, în campania de Paște au fost strânse mai mult decât dublul kilogramelor de alimente donate in ediția de Crăciun 2023.”
Dan Crișan, COO Penny | REWE România
Penny a obținut în ediția de Paște 2024 a Colectei Naționale de Alimente peste 95.000 kilograme alimente, mai mult decât dublu față de ediția de Crăciun 2023 – când au fost strânse peste 40.000 kg alimente.
Pe site-ul retailerului, clienții pot găsi idei de transformare și gătire a alimentelor pentru a le păstra mai mult timp proaspete. Acestea pot fi consultate împreună cu „Codul Manierelor Anti-Risipă”, aici.
Penny este conceptul grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua Penny în România este alcătuită din 378 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din 7.300 de angajați.
Citește și
Revista Piața | 29/10/2026 20:30
Paradoxul alimentației sănătoase: copiii știu ce este sănătos, dar nu aplică întotdeauna
Copiii cunosc, în mare măsură, principiile unei alimentații sănătoase, dar transformarea lor în obiceiuri zilnice rămâne o provocare. Potrivit analize...
CSRRevista Piața | 29/10/2026 11:04
Peste 1,1 mil. euro în echipamente sportive pentru micii fotbaliști, prin Liga Punctelor Penny 2026
Liga Punctelor Penny, ediția a patra: clienții au donat 5,76 milioane de puncte prin intermediul platformei (echivalentul a peste 1,1 milioane de euro...
CSRRevista Piața | 19/10/2026 11:22
AccessABILITY Expo revine săptămâna aceasta la Politehnica București
Romanian Diversity Chamber of Commerce (RDCC) aduce pe 22 și 23 octombrie 2026, la POLITEHNICA București, cea de-a treia ediție AccessABILITY Expo, ev...
CSRRevista Piața | 16/10/2026 11:43
Banca Locală de Alimente Sector 6: Ce se întâmplă cu fructele și legumele care rămân după recoltă?
Octombrie marchează încheierea sezonului de recoltare și a ediției din acest an a campaniei „Culege Binele", derulată de Banca Locală de Alimente Sect...
CSR



