Kaufland: nouă campanie de încurajare a reciclării în perioada 6-12 mai
CSR | Revista Piața | 07/05/2024 10:12

Kaufland România derulează, în perioada 6-12 mai, o nouă campanie de încurajare a reciclării, cu recompense pentru clienții fideli, care au adoptat acest comportament responsabil.
Potrivi unui comunicat al companiei, clienții care aduc la Kaufland recipientele cu sigla „Ambalaj cu garanție” și scanează tichetul valoric și cardul de client la casa de marcat, primesc încă o dată valoarea tichetului, ca reducere în aplicația Kaufland Card.
Până duminică, 12 mai, clienții care aleg să returneze ambalajele eligibile SGR la orice magazin Kaufland, pot beneficia de avantaje suplimentare. După introducerea recipientelor, automatul eliberează un tichet valoric, pe care clientul îl poate folosi la cumpărăturile efectuate în aceeași perioadă, 6-12 mai, cu condiția să scaneze și Kaufland Card la casa de marcat.
Astfel, clienții primesc automat în contul de utilizator din aplicația Kaufland Card un voucher de reducere, cu valoare egală cu cea a tichetului folosit.
Voucherul din aplicație este valabil începând cu 23 mai 2024, în toate magazinele Kaufland România. Valoarea acestuia diferă în funcție de numărul ambalajelor returnate, fiind echivalentă cu suma garanției recuperate prin tichetul valoric, cu o limită maximă de 50 de lei pentru fiecare utilizator Kaufland Card.
Noua inițiativă face parte din angajamentul continuu al Kaufland de a susține practicile sustenabile și a pune la dispoziția clienților toate mijloacele pentru adoptarea unui stil de viață responsabil. Cu o rețea de automate de colectare, disponibilă la nivel național în toate magazinele sale încă din anul 2021, compania a ajuns în prezent la un număr de 488 de guri colectoare. Cel mai mare echipament de colectare separată a deșeurilor din România se află în parcarea magazinului Kaufland Barbu Văcărescu din București. Acesta are șase guri de colectare și o capacitate de stocare temporară de 60.000 de ambalaje.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați de angajați și o rețea care a ajuns în prezent la 178 de magazine în România. În 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.
Citește și
Revista Piața | 29/10/2026 20:30
Paradoxul alimentației sănătoase: copiii știu ce este sănătos, dar nu aplică întotdeauna
Copiii cunosc, în mare măsură, principiile unei alimentații sănătoase, dar transformarea lor în obiceiuri zilnice rămâne o provocare. Potrivit analize...
CSRRevista Piața | 29/10/2026 11:04
Peste 1,1 mil. euro în echipamente sportive pentru micii fotbaliști, prin Liga Punctelor Penny 2026
Liga Punctelor Penny, ediția a patra: clienții au donat 5,76 milioane de puncte prin intermediul platformei (echivalentul a peste 1,1 milioane de euro...
CSRRevista Piața | 19/10/2026 11:22
AccessABILITY Expo revine săptămâna aceasta la Politehnica București
Romanian Diversity Chamber of Commerce (RDCC) aduce pe 22 și 23 octombrie 2026, la POLITEHNICA București, cea de-a treia ediție AccessABILITY Expo, ev...
CSRRevista Piața | 16/10/2026 11:43
Banca Locală de Alimente Sector 6: Ce se întâmplă cu fructele și legumele care rămân după recoltă?
Octombrie marchează încheierea sezonului de recoltare și a ediției din acest an a campaniei „Culege Binele", derulată de Banca Locală de Alimente Sect...
CSR



