Penny a salvat anul trecut 3.000 tone de alimente pentru 290.000 de persoane vulnerabile
CSR | Revista Piața | 31/03/2025 12:09

Penny derulează un parteneriat cu Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR, parteneriat care contribuie la reducerea risipei alimentare și sprijinirea persoanelor vulnerabile din România.
Prin extinderea procesului de preluare a alimentelor aflate aproape de expirare, dar sigure pentru consum, din rețeaua magazinelor sale, Penny a devenit un partener important în lupta pentru un sistem alimentar mai sustenabil, se arată într-un comunicat al retailerului.
La finalul anului 2024, Rețeaua Băncilor pentru Alimente colecta produse din 276 de magazine Penny, contribuind astfel la salvarea a peste 3.000 de tone de alimente, echivalentul a peste 30% din cantitatea totală colectată la nivel național. Aceste produse au ajuns la peste 800 de organizații caritabile, oferind sprijin pentru peste 290.000 de persoane aflate în dificultate.
„Ne bucurăm să vedem că sprijinul nostru contribuie la binele comunităților din România. Rezultatele acestui parteneriat confirmă angajamentul nostru de a avea un impact real în comunitate. Prin extinderea procesului de preluare a alimentelor și implicarea în inițiativele Băncii pentru Alimente, ne asigurăm că resursele sunt utilizate eficient și ajung acolo unde este cea mai mare nevoie.”
Dan Crișan, COO din cadrul Penny | REWE România
De asemenea, Penny a fost partener în Colecta Națională de Alimente, susținând ambele ediții ale campaniei din 2024. La Colecta de Paște au fost strânse 95,8 tone de alimente, care au fost donate către 151 ONG-uri partenere ce sprijină 23.065 de persoane vulnerabile. La ediția de Crăciun, 403 magazine Penny au fost implicate în campanie, contribuind cu 166,8 tone de alimente pentru 200 de ONG-uri partenere, marcând o creștere semnificativă față de ediția precedentă.
Parteneriatul strategic dintre Penny și Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR se aliniază obiectivelor de dezvoltare durabilă, contribuind la combaterea foametei, reducerea risipei alimentare și protejarea mediului.
Penny este conceptul grupului german REWE, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua Penny în România este alcătuită din 417 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 7.300 de angajați.
Citește și
Revista Piața | 29/10/2026 20:30
Paradoxul alimentației sănătoase: copiii știu ce este sănătos, dar nu aplică întotdeauna
Copiii cunosc, în mare măsură, principiile unei alimentații sănătoase, dar transformarea lor în obiceiuri zilnice rămâne o provocare. Potrivit analize...
CSRRevista Piața | 29/10/2026 11:04
Peste 1,1 mil. euro în echipamente sportive pentru micii fotbaliști, prin Liga Punctelor Penny 2026
Liga Punctelor Penny, ediția a patra: clienții au donat 5,76 milioane de puncte prin intermediul platformei (echivalentul a peste 1,1 milioane de euro...
CSRRevista Piața | 19/10/2026 11:22
AccessABILITY Expo revine săptămâna aceasta la Politehnica București
Romanian Diversity Chamber of Commerce (RDCC) aduce pe 22 și 23 octombrie 2026, la POLITEHNICA București, cea de-a treia ediție AccessABILITY Expo, ev...
CSRRevista Piața | 16/10/2026 11:43
Banca Locală de Alimente Sector 6: Ce se întâmplă cu fructele și legumele care rămân după recoltă?
Octombrie marchează încheierea sezonului de recoltare și a ediției din acest an a campaniei „Culege Binele", derulată de Banca Locală de Alimente Sect...
CSR



