Bauturile sezoniere, intens promovate in cataloagele retailerilor
Ghid furnizori | Revista Piața | 05/06/2013 18:43

Ianuarie – aprilie este perioada pregatitoare pentru varful de vanzari ale categoriilor bere, apa, bauturi racoritoare, Ice Tea si bauturi energizante.
Potrivit GfK Leaflet Monitor*, anul trecut, luna de varf ca prezenta in cataloagele retailerilor a fost august, atat pentru berea cu alcool, cat si pentru cea fara alcool.
In primele patru luni ale acestui an, berea ramane una dintre categoriile de top in leaflet-uri, ea reprezentand 14% din totalul bauturilor promovate, un nivel aproximativ egal cu cel inregistrat in aceeasi perioada din 2012.
Cele mai promovate size-uri in primele luni din 2013 au fost 0,5L, 2L si 0,33L, spre deosebire de anul trecut, cand size-ul 2,5L se regasea si el in Top 3.
Canalele de retail care au promovat cel mai intens berea in intervalul ianuarie – aprilie 2013 au fost hipermarketurile (35%), urmate de supermarketuri si discounteri (cate 22%) si la scurta distanta de cash&carry (21%).
Acest ultim format inregistreaza o scadere de 2% in promovarea subcategoriei bere cu alcool comparativ cu 2012 si de 4% in promovarea celei cu alcool. Pe aceleasi segmente, discounterii cresc cu 2%, si scad cu 1%.
O analiza a pretului pentru subcategoria bere cu alcool 0,5L ne indica o usoara crestere de la 2,23 lei in 2012, la 2,44 lei in 2013.
Aceeasi crestere o observam si in subcategoria bere fara alcool, de la 2,06 lei, la 2,41 lei.
RACORITOARELE REPREZINTA 58% DIN TOTALUL BAUTURILOR PROMOVATE IN LEAFLET-URI
Desi detin ponderea cea mai mare in pliante, aceasta categorie a scazut ca prezenta fata de primele patru luni ale anului trecut cu 3%. Pe tipuri de produs, racoritoarele carbonatate reprezinta 32% din totalul expunerilor, iar cele necarbonatate, 26%.
Observam o scadere in aparitia pe prima pagina a bauturilor racoritoare comparativ cu ianuarie – aprilie 2012: la carbonatate, 20 de produse, fata de 32; la necarbonatate, 2 aparitii, fata de 4.
Hipermarketurile au promovat cel mai mult aceasta categorie (35%), urmate de supermarketuri (32%), discounteri (20%) si cash&carry (12%).
Pe perioada analizata, ambele subcategorii inregistreaza o usoara scadere a promovarii in ianuarie si februarie, urmand sa creasca in martie si sa atinga un maximum al aparitiilor in aprilie.
Pretul la carbonatatele de 2L a scazut usor de la 3,57 lei in 2012, la 3,52 lei in 2013, in timp ce la necarbonatate (acelasi size) a crescut de la 5,67 lei la 5,90 lei.
APA IMBUTELIATA: 45% PREZENTA IN PLIANTELE HIPERMARKETURILOR
Apa necarbonatata a fost promovata in prima parte a anului in 107 cataloage. Este vorba de 182 de produse, dintre care 9 produse prezente pe prima pagina.
Apa carbonatata a fost regasita in 99 de cataloage: 141 de produse – cu 10 mai putin decat in anul anterior -, din care 2 pe prima pagina.
Si in cazul apei imbuteliate, cele mai multe promotii s-au regasit in hipermarketuri (45%), urmate de cash&carry (20%), discounteri (19%) si supermarketurile (16%).
Ca sezonalitate a promovarii, apa necarbonatata inregistreaza un maximum in ianuarie (77 de produse), in timp ce varianta carbonatata are un trend crescator, atingand un virf al prezentei in pliante in luna martie (53 de produse).
|
SEZONALITATEA PROMOVARII APEI |
|
numar produse promovate ian.-dec. 2012 |
![]() |
PREZENTA CONSTANTA A CATEGORIEI ICE TEA
In perioada ianuarie - aprilie 2012, retailerii au promovat 61 de produse in 54 de cataloage cu niciun produs pe prima pagina, iar in 2013 regasim 62 de produse in 53 de cataloage si o aparitie pe prima pagina. Cash&carry este formatul care a promovat cel mai mult aceasta categorie, cu o crestere de 6 procente, pana la 34% in 2013. Urmeaza discounterii (29%, cu o crestere de 13% fata de anul anterior), hipermarketurile (26%) si supermarketurile (11%). Ultimele doua canale de vanzare inregistreaza scaderi fata de 2012, cu 12%, respectiv 7%.
Ponderea Ice Tea marca proprie a crescut de la 11% la 16%. Size-ul cel mai promovat la inceputul acestui an este cel de 1,5L, urmat de 2L si 0,5L. Ca pret, observam o usoara crestere a Pet-ului de 1,5L de la 3,54 lei, la 4,33 lei.
BAUTURILE ENERGIZANTE – PREZENTA ACTIVA A MARCILOR PROPRII
Este una dintre cele mai dinamice categorii, desi consumul anual per capita ramane mult sub cel al altor tari europene. Desi marcile proprii ale retailerilor incep sa tempereze din avantul brandurilor consacrate, Red Bull continua sa detina pozitia de lider. Cele mai bune vanzari, in 2012, le-a inregistrat Red Bull Energy Drink 250 ml single.
„La nivel mondial, Red bull a vandut anul trecut 5.226 miliarde de can-uri. La cresterea consumului credem ca a contribuit si castigarea pentru a treia oara a titlului mondial la Formula 1, atat la constructori, cat si la piloti, precum si succesul misiunii Red Bull Stratos, cel mai ambitios proiect al speciei umane in spatiu”, afirma Andreea Mitrache, National Communication Manager, Red Bull Romania.
Pana pe 30 iunie, compania are in desfasurare campania „Da aripi pasiunii tale”, cu Red Bull 250 ml single can editie limitata, 4 pack si 6 pack.
In ianuarie-aprilie 2013, energizantele au reprezentat 6% din totalul bauturilor nealcoolice promovate in cataloage, situatie asemanatoare cu cea din 2012.
Au fost promovate 95 de produse in 82 de cataloage, cu un singur produs pe prima pagina. Hipermarketurile si supermarketurile au inregistrat cresteri ale frecventei de promovare, cu 5%, respectiv 4%, in timp ce formatele cash&carry au scazut semnificativ fata de anul trecut, cu 11%. In 2013 apar si retaileri de tip Traditional Store, cu 1% din piata.
In aceasta categorie observam o prezenta activa a marcilor proprii: 32% din totalul de bauturi energizante promovate in 2012, cu o crestere de pana la 40% in 2013.
OFENSIVA MARCII PROPRII
In categoriile si subcategoriile analizate, marcile proprii sunt nelipsite in topul vanzarilor. Astfel, potrivit Nielsen, in Top 5 producatori, ca valoare a vanzarilor, detinatorii de marci proprii detin, cumulat, pozitia a 4-a in ceea ce priveste apa minerala si bauturile racoritoare carbonatate, a treia in categoriile nectar si Ice Tea si chiar primul loc in cazul sucului de fructe (perioada de raportare: aprilie 2012 – martie 2013).
Mihaela Domsa, Director achizitii food, Profi Rom Food, afirma ca toate articolele marca proprie din categoria bauturi au avut performante bune si foarte bune in 2012, cu un plus pentru berea Proxi la 2L, bauturile carbonatate Jucy 330 ml si gama Ice Tea Milton. Aceste performante au avut la baza un raport calitate-pret foarte bun si tendinta de crestere a importantei pretului in procesul deciziei de cumparare. In acest an se va relansa si extinde gama pe Ice Tea Milton la 2L. Deja s-a lansat cu succes bautura energizanta Proxi 330 ml, urmand relansarea variantei PET la 1L. Gama de bere fructata va fi si ea extinsa, aceasta categorie avand o crestere importanta in 2012.
„Toate articolele marca proprie sunt produse de parteneri romani, urmand ca in acest an sa incepem colaborarea si cu doi parteneri externi”, relateaza Mihaela Domsa, adaugand faptul ca in 2012 a constatat o usoara tendinta de migrare a vanzarilor din segmentul mainstream catre cel economic si o sensibilitate mai mare a clientilor la promotii, trend care cel mai probabil se va mentine si in 2013.
* GfK Romania deruleaza studiul GfK Leaflet Monitor incepand din anul 2004. Prin acest instrument se analizeaza cataloagele promotionale ale tuturor retailerilor prezenti pe piata locala: hipermarketuri, supermarketuri, discounteri, cash & carry si magazinele traditionale (La Doi Pasi).
Citește și
Revista Piața | 08/11/2018 12:00
De Sărbători, furnizorii recurg la soluții verificate în anii anteriori
În prag de Sărbători, am aruncat o privire peste ofertele specifice perioadei. Este clar că maximizarea vizibilității brandurilor și diferențierea la...
Ghid furnizoriRevista Piața | 19/03/2018 12:03
De Paște, furnizorii anunță ediții limitate și activări in-store spectaculoase
Dulciuri și cafea Pentru că fiecare primăvară înseamnă un nou început, Heidi îşi revigorează portofoliul de produse cu o nouă gamă dedicată sezonulu...
Ghid furnizoriRevista Piața | 18/04/2016 14:25
Retailtainment de Sarbatori - produsele de sezon au fost livrate in magazine inca de la mijlocul lunii martie
Obiectivul principal al furnizorilor și retailerilor, în această perioadă, este maximizarea vizibilității instore, motiv pentru care bătălia pentru ra...
Ghid furnizoriRevista Piața | 17/11/2015 15:38
Sarbatori de iarna 2015: Este esential sa ne cunoastem foarte bine targetul
Selena (Tudorache) Gubavu, Senior Account Manager, Grup Sapte • Ca in fiecare an, perioada sarbatorilor de iarna este foarte ast...
Ghid furnizori




