#OameniDe5Stele: Puterea unei echipe unite. Oamenii de 5 stele din ETi
Oameni de 5 stele | Revista Piața | 15/04/2021 15:20

De la debutul pandemiei, într-o perioadă dominată de multe incertitudini, ne-am mobilizat în jurul a două obiective: sănătatea angajaților și continuitatea businessului. Ne-am adaptat rapid, am respectat toate normele sanitare și de siguranță, reușind astfel să menținem businessul operațional. Ne mândrim cu o creștere a canalului Modern Trade de peste 58% în 2020, performanță obținută datorită echipei de profesionști din cadrul ETi care, în condițiile restricțiilor impuse de criza sanitară, au lucrat eficient împreună și s-au asigurat că produsele noastre nu lipsesc de pe rafturile magazinelor.
George Popuţa, Regional Sales Manager, România Est
„Am avut onoarea să fiu primul angajat ETi din regiunea Moldova și să construiesc totul de la zero. Startul a fost dificil deoarece nu eram cunoscuți, iar colaboratorii erau reticenți, așa că aveam nevoie de o echipă de oameni dedicați și motivați, pe care am construit-o prin recrutarea de merchandiseri și formarea unei echipe competitive de key account supervisori. Acum suntem o întreagă familie - ETi Moldova, care, în doi ani, a făcut cunoscute produsele ETi, a oferit încredere colaboratorilor și a participat din plin la succesul întregii companii.”
Citește și
Revista Piața | 15/06/2026 14:26
lnsight, inovaţie şi execuţie: formula de creştere în Beauty şi Personal Care
Piaţa locală de beauty şi personal care traversează o etapă de maturizare, în care creşterea este susţinută de consum mai frecvent şi rutine de îngrij...
Oameni de 5 steleRevista Piața | 12/06/2026 11:12
De 30 de ani METRO pune RO în METRO. O echipă ghidată de flexibilitate, pasiunea pentru client și gândire antreprenorială
Când METRO a deschis, în 1996, primul magazin cash & carry din România, piața locală se afla încă la început de drum către modernizarea comerțului...
Oameni de 5 steleCarol Popa | 15/05/2025 14:45
Noua ordine în recrutarea talentelor generației Z
Cei care își amintesc modul în care companiile multinaționale au pătruns pe piața din România, în perioada 1996 – 2006, înainte de intrarea țării în U...
Oameni de 5 stele



