5 to go la 10 ani: 700 de locații active în 160 de orașe
Actualitatea | Revista Piața | 16/12/2025 11:10

5 to go a anunțat, într-un comunicat, că încheie al zecelea an de prezență pe piață marcând noi borne semnificative în dezvoltare: peste 700 de locații active, o rețea extinsă în 160 de orașe din România și o comunitate de 315 antreprenori care contribuie zilnic la consolidarea celui mai mare lanț de cafenele din țară.
Decembrie 2025 marchează, totodată, un an de la intrarea fondurilor de investiții Invenio Partners și Accession Capital Partners (ACP) în acționariatul companiei, ca parteneri strategici de creștere.
Rezultatele 5 to go în 2025:
- 98 de cafenele deschise;
- 53 de noi parteneri în sistemul de franciză;
- 21,7 milioane de vizite în locațiile 5 to go;
- un nou nou record atins cu 6,9 milioane de LATTE-uri vândute, în continuare băutura preferată de clienții 5 to go;
- 3,6 milioane de litri de lapte utilizați, la care se adaugă 370.000 de litri de băuturi vegetale alternative, alegerea a 10,5% dintre consumatori.
În privința cifrei de afaceri, în anul 2024 aceasta a depășit 55 de milioane de euro, iar 2025 se finalizează cu un rezultat de 65 de milioane de euro.
„Cifra de afaceri este ușor sub bugetul estimat pentru primele 10 luni ale anului, pe fondul impactului măsurilor fiscale, care i-a făcut pe oameni mai atenți la cheltuieli. Cu toate acestea, strategia noastră este construită tocmai pentru astfel de momente dificile, când ar trebui ca oricare dintre cei 20 de milioane de români să se poată bucura în continuare de o cafea de calitate, la un preț corect. Am continuat dezvoltarea conform planificării, am ajuns la 720 locații și încheiem un an solid, cu planuri ambițioase pentru 2026, încrezători în scalabilitatea modelului nostru de business.”
Radu Savopol, cofondator 5 to go
Unul dintre pilonii 5 to go pentru anul 2025 a fost consolidarea echipei de management, prin atragerea unor profesioniști cu experiență în poziții cheie de leadership, cu rol esențial în evoluția businessului. Rareș Mărculeț s-a alăturat în calitate de CFO, aducând o expertiză solidă în domeniul financiar și contribuind la definirea de noi obiective strategice.
De asemenea, Georgi Muhovski a preluat funcția de Country Manager pentru Bulgaria, o piață cu potențial ridicat, estimată să devină în următorii ani a doua ca importanță pentru brand, după România. Pe lângă fundamentarea unei expansiuni accelerate în Bulgaria, prin semnarea primelor francize la Sofia, 5 to go și-a continuat extinderea regională și în Republica Moldova, unde, la doar un an de la intrarea pe această piață, brandul va inaugura a 5-a cafenea până la finalul lunii decembrie 2025, alături de cele 12 spații de tip coffee corner deja funcționale. Totodată, prima cafenea 5 to go din Irlanda este în pregătire pentru lansare.
Target pentru 2026
Pentru anul 2026, targetul 5 to go este de a atinge pragul de 800 de cafenele deschise, inclusiv 25 de locații la nivel internațional. 5 to go își propune să mențină valorile definitorii ale brandului, precum preocuparea față de inovație și accesibilitate, continuând să dezvolte proiecte relevante, parteneriate strategice și experiențe care consolidează prezența brandului în viața de zi cu zi a consumatorilor.
5 to go a luat naștere în 2015 și a depășit în prezent pragul de 700 de unități deschise, fiind cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este un blend de trei origini, 100% Arabica, cu o aromă intensă și complexă. Pentru că cifra 5 reprezintă elementul de structură a brandului, echipa 5 to go oferă clienților cinci motive principale să revină în oricare dintre cafenelele rețelei: gustul, profesionalismul, rapiditatea, diversitatea și stilul de viață.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



