ANPC: „Oțet din Vin Seineana”, retras temporar de la comercializare
Actualitatea | Revista Piața | 05/10/2022 21:42

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a constatat, în urma unei investigații, că un sortiment de oțet era prezentat și vândut ca provenind din vin, dar în realitate nu era așa, astfel că a sistat comercializarea produsului.
Potrivit unui comunicat al instituției, în urma unor verificări desfășurate cu aproximativ 3 luni în urmă în lanțul de magazine Lidl, au fost prelevate probe din produsul „Oțet din Vin Seineana”, LOT 1/ 17.05.2022, în vederea determinării de către un laborator acreditat a prezenței acidului acetic în produs.
Lotul prelevat a fost oprit temporar de la comercializare până la finalizarea documentului de control, ca urmare a elaborării rapoartelor de încercare.
În urma analizării probelor depuse la laborator, s-a constatat că produsul prezentat și vândut consumatorilor ca provenind din vin, nu are nicio legătură cu acesta, fiind de fapt o soluție obținută din acid acetic și apă, precizează documentul citat.
Conform comunicatului, măsura opririi temporare de la comercializare a fost transformată de comisarii ANPC în cea de oprire definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produsului ” Oțet din Vin Seineana”, LOT 1/ 17.05.2022, valabilă pentru toate magazinele lanțului Lidl, de pe teritoriul țării.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



