Calitatea si aspectul, principalele criterii de alegere a painii pentru noua din zece romani
Actualitatea | Revista Piața | 16/12/2011 18:02

Un studiu de piata realizat de Rompan releva neconcordanta dintre cererea si oferta de paine, situatie care, in opinia presedintelui patronatului din panificatie, este creata si mentinuta, din motive subiective, de catre comercianti. De pilda, una dintre nemultumiri se refera la gama sortimentala limitata.
"Micul comerciant nu comanda mai multe sortimente de paine, deoarece nu are spatiu suficient de depozitare si expunere. In plus, mizeaza pe faptul ca cine intra la el sa ia o franzela, ii mai ia si un detergent sau ce mai are prin magazin. Iar noi, industria, in loc sa producem o gama cat mai larga, care sa raspunda cerintelor consumatorilor, vindem, practic, ce ne cere comerciantul. Populatia, pe buna dreptate, este nemultumita din cauza gamei sortimentale limitate. In studiul pe care l-am facut chiar am constatat aceste deficiente", precizeaza Aurel Popescu, presedintele Rompan.
Ce-si doresc consumatorii
Calitatea produsului si modul in care arata sunt principalele criterii care se iau in considerare atunci cand se cumpara paine sau alte produse de panificatie (cornuri, batoane, chifle, baghete impletituri). Urmeaza, in ordinea importantei, apropierea magazinului de casa sau serviciu, pretul si tipul fainii.
Diversitatea produselor existente in magazin este un aspect apreciat de 42% dintre respondenti, indeosebi de femei, de persoane din mediul rural si de cele intre 35 si 54 de ani. Pe o scala de la 1 la 5 - unde 1 inseamna "deloc important", iar 5, "foarte important" -, acest criteriu obtine un punctaj de 3,2. Unele aspecte, precum continutul de E-uri si conservanti, continutul nutritiv, ingrediente, informatiile scrise pe eticheta sau marca/firma producatoare, conteaza mai mult in mediul urban. In cel rural, oamenii sunt interesati mai degraba de pret si de amplasarea magazinului.
Daca intre barbati si femei nu exista diferente semnificative in ceea ce priveste importanta criteriilor de alegere, pe grupe de varsta constatam cateva deosebiri. Astfel, persoanele intre 35 si 54 de ani par sa fie mai exigente decat cele mai tinere sau mai varstnice, in special in ceea ce priveste marca/firma producatoare, continutul nutritiv, ambalajul sau faptul ca produsul este sau nu este ecologic. Pentru cei trecuti de 55 de ani, foarte important este pretul.
Opt din zece respondenti considera ca este mai important ca produsul sa fie proaspat, decat sa aiba termen de valabilitate (mai mare de doua zile).
In momentul cumpararii, in 45% din cazuri se prefera painea calda/fierbinte. Mai mult de jumatate dintre consumatori (57%) opteaza pentru produsele de panificatie ambalate, 37% pentru painea feliata.
Pentru majoritatea romanilor, foarte important este aspectul aditivilor alimentari, 19% verificand de fiecare data eticheta pentru a verifica prezenta E-urilor, iar 36%, uneori. In 17% din cazuri acest criteriu nu exista, deoarece cumpara franzela proaspata neambalata.
Sursa: Studiu realizat de Gallup Organization la solicitarea Rompan, in cadrul unui proiect al MAPDR, cu finantare din partea Bancii Mondiale. Esantionul, reprezentativ la nivel national (urban si rural), a cuprins 1.241 de persoane.
Sunt indeplinite aceste cerinte?
Se pare ca nu, de vreme ce painea se comercializeaza direct de pe pardoseala, de pe rafturi murdare sau din navete pline de faina, praf sau noroi; painea "neagra" este de fapt rezultatul utilizarii colorantilor; preturile nu sunt afisate in toate cazurile; produsele preambalate nu au etichete cu elementele de identificare si prezentare a ingredientelor folosite; painea este servita de aceeasi persoana care manipuleaza si banii, fara a folosi manusi pentru protectia produsului; in mediul rural apar periodic intermediari care strabat ulitele satelor cu "masina de paine", bat din poarta in poarta si anunta ca vand trei sau patru bucati la pret de doua - fenomen care strica atat pretul pietei, cat si vanzarea magazinelor din zona; cumparatori nu primesc bon fiscal, nu vad in ce conditii este depozitata si li se serveste painea si nu stiu cine este producatorul.
Acesta este drumul plin de pericole pe care-l strabate painea, de la fabricant la consumator. Pentru ca, de regula, painea nefiscalizata ar putea fi produsa in conditii improprii, periculoase pentru sanatate.
Organele de control ale Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor au constatat recent o mare parte dintre aceste deficiente, in urma verificarii a 669 de operatori economici, 40% dintre acestia din mediul rural. Controalele, care au vizat strict comercializarea produsului sub denumirea "paine neagra", s-au soldat cu oprirea de la comercializare a opt tone de paine in valoare de aproximativ 25.000 de lei si cu amenzi in valoare de 827.300 de lei.
"Asa se intampla, de vreme ce oricine poate sa produca si sa vanda oriunde, chiar si in casa scarii, la bloc. Trebuie sa facem ordine pe piata painii, pentru ca multe lucruri s-au degradat dupa 1990", afirma presedintele Rompan, Aurel Popescu, pornind de la constatarea ca multi incearca sa insele populatia, oferind la vanzare produse mai putin sanatoase, sau sa nu o informeze corect asupra continutului. Pe de alta parte, si transportul de la fabrica la magazin este defectuos.
"De multe ori, mai ales in mediul rural, painea se transporta direct pe pavimentul masinii, ca sa nu se mai ocupe spatiul cu navetele. Iar vanzarea se face pe unde nu te astepti: in chiosc, in tonete, pe strada, la colt de strada, pe geamul unei camarute in care painea imprumuta mirosul detergentilor, confectiilor si incaltamintei comercializate in acelasi spaţiu... Consumatorul ar trebui sa aiba posibilitatea de a alege, de a intra in magazin, de a se uita la rafturi, nu sa fie servit pe geam."
Din aceste motive, sustine presedintele Rompan, este nevoie de o Lege a painii, care sa reinstaureze ordinea fireasca, incepand de la fabricant, pana la comerciant si consumatorul final.
In prezent, 20% din painea produsa in fabricile din Romania se comercializeaza in magazinele proprii, 10% in retailul modern si 70% in magazinele traditionale.
Citeste si "Cum si-au rentabilizat raionul de paine comerciantii traditionali"
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



