Comerciantii din piete si magazine trebuie sa faca in sase luni ce nu a facut Romania in 25 de ani.

   Un proiect de lege adoptat de Senat si aflat in comisia de specialitate a Camerei Deputatilor prevede obligatia comerciantilor persoane juridice sa achizitioneze carne, legume si fructe „in proportie de cel putin 51% corespunzator fiecarei categorii din lantul alimentar scurt, asa cum este definit in Politica Agricola Comuna a Uniunii Europene”. Cum drumul spre iad e pavat cu bune intentii, exista riscul ca ideea sa provoace mai mult rau consumatorilor decat bine producatorilor. Daca in ceea ce priveste carnea produsele romanesti domina autoritar importurile, la legume si fructe e invers. Dupa 25 de ani in care politicile agricole nu au reusit sa asigure accesul produselor romanesti la propria piata, autoritatile au transferat, frumusel, aceasta problema comerciantilor, care trebuie s-o rezolve rapid: pana la vara. 

   De-a lungul soselelor Romaniei exista sute de tarabe pe care micile gospodarii taranesti le scot la portile caselor pentru a-si vinde legumele si fructele proprii. Din magazinele si pietele agroalimentare ale Romaniei cumparam mai mult morcovi din Olanda, mere din Polonia, rosii din Italia, struguri din Africa de Sud si Argentina, ardei gras din Spania s.a.m.d. decat produsele similare romanesti.  Sunt emisferele contradictorii ale realitatii romanesti vizibile cu ochiul liber, care provoaca tulburari pana la fandacsie si ipohondrie. Daca ne controlam emotiile si cercetam un pic in profunzimea fenomenului, intelegem de ce lucrurile stau asa si de ce nu vor sta altfel cata vreme ne vom incapatana sa facem exact ce nu trebuie pentru a schimba radical aceasta realitate.

   Destructurarea agriculturii socialiste si cooperatiste a prilejuit aparitia a circa 6 milioane de mici ferme. Dupa un sfert de secol agricultura Romaniei inseamna 4,25 milioane de exploatatii, din care 92% sunt gospodarii de subzistenta. Cumulata, productia lor este relevanta pentru statistici. Individual insa, este irelevanta pentru comercializare, caci putinul care prisoseste fiecarei mici gospodari nu poate gasi o ruta eficienta catre piata in actuala configuratie a sistemului agricol romanesc. Piata cu amanuntul si piata industriala sunt alimentate de restul de 8% din ferme.

Radu Mercare este un cultivator de fructe din Falticeni care a livrat 50 de tone de mere intr-unul din hypermarketurile din Suceava. A fost multumit de afacere, asa ca acum s-a asociat cu alti cultivatori locali, au strans 500 de tone de mere si vor incepe sa livreze pe platforma logistica a unui lant de magazine. 

   Lucian Florea este presedintele Asociatiei Pomicole Itesti, Bacau, care, incepand din 2011, livreaza anual aproape 2.000 de tone de mere in aproape toate lanturile comerciale. Cu fonduri europene, asociatia a construit un centru logistic in care se face depozitarea, conditionarea, sortarea si ambalarea merelor inainte de livrarea pe platformele logistice ale lanturilor de supermarketuri si hypermarketuri. „Fara investitia in logistica nu ar fi fost posibil sa lucram cu lanturile de magazine”, spune Lucian Florea, care adauga ca „alta piata in afara acestor magazine nu avem”. Asociatia din Itesti reprezinta unul din cele 17 grupuri de producatori si 10 organizatii ale producatorilor recunoscute intre 2010 si 2015 in conformitate cu Regulamentul european OCP – de instituire a organizarii comune a pietelor agricole. Aceste 27 de structuri valideaza ideea ca numai asociindu-se micii producatori pot avea acces la piata. Relevanta lor la scara nationala este inca mica, prea mica in comparatie cu totalul importurilor. Dar constituie un inceput. De asemenea, atesta interesul comerciantilor pentru produsele romanesti daca acestea beneficiaza de logistica necesara.

   Exista insa multi producatori mici care cauta individual un drum catre piata. Pentru ca nu exista filiere de valorificare, cultivatorii isi cauta norocul pe internet. Sute de oferte de vanzare de mere, pere, ceapa, fasole boabe, cartofi etc. sunt postate pe diverse siteuri, pentru cantitati de ordinul tonelor sau zecilor de tone prea mici ca sa poata fi negociate cu altcineva decat cu intermediari. Unul dintre anunturi apartine doamnei Tinca, din regiunea Voinesti, care incearca sa vanda 10–15 tone de mere. Stie ca e greu, stie ca nu poate avea acces in supermarketuri (nu a incercat, dar stie de la o cunostinta ca nu se poate) pentru ca nu are cantitate si spune ca niciodata nu s-a pus problema construirii unui centru de colectare a merelor in regiunea recunoscuta ca brand pentru marul romanesc. Exact astea sunt si problemele lui Mihai Tanase din Botesti, Arges, si ale lui Pricop din Grivita, Vaslui, si ale multor alti producatori mici care lucreaza individual.

   Pesemne ca tuturor acestora le-a lipsit in primul rand vointa de a se asocia, fie si doar pe segmentul de comercializare. Dar a avut cineva aceasta vointa? Senatorii si deputatii? Zecile de ministri si secretari de stat de la Agricultura din ultimii 25 de ani? Oare politica sistematica de subventionare exclusiv a exploatatiilor mici a fost altceva decat o incurajare a individualismului?

Cu ce-i va ajuta pe cultivatorii ca Tinca, Tanase sau Pricop obligatia comerciantilor (piete si magazine) de a vinde majoritar produse autohtone? Chiar vor veni achizitorii la ei in curte si vor suporta costurile de transport , conditionare, sortare etc. ca doar e obligatie legala ? Sau cine va plati aceste costuri? Consumatorul?

   Luand in considerare structura si infrastructura pietei produselor agricole, obligatia comerciantilor de a achizitiona preponderent legume si fructe romanesti s-ar putea indeplini mai degraba prin micsorarea achizitiilor din import decat prin majorarea celor din intern. Inca  nu e clar la ce se refera pragul de 51%: la numarul de articole, la sortimente, la volum? E posibil ca mango sau kiwi sau avocado sa iasa din rafturi pentru ca nu gasim suficiente sortimente autohtone?

   Dincolo de chestiunile de ordin logistic, initiativa legislativa scurtcircuiteaza chiar principiul de baza al Politicii Agricole Comune: unicitatea pietei, care presupune libera circulatie a produselor agricole in Uniunea Europeana fara restrictii cantitative sau ale altor masuri de politici comerciale cu efect similar. Ce e bun in acest principiu este ca te forteaza sa-ti depasesti limitele si sa alergi mai repede decat concurentul tau, iar nu sa-i pui piedica daca te depaseste. Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala si Planul National de Dezvoltare Rurala pana in 2014 au inclus finantari de proiecte pentru sectorul de comercializare a produselor agricole, adica tocmai ce lipseste din infrastructura noastra.