Farmec: afaceri de 71 mil. euro anul trecut, în creștere cu 20%
Actualitatea | Revista Piața | 23/04/2024 10:28

Farmec încheie anul 2023 cu o cifră de afaceri de peste 358 de milioane de lei (peste 71 milioane de euro), un nou record pentru producătorul român de produse cosmetice.
Intrarea pe noi segmente de piață, extinderea rețelei de magazine proprii și investițiile în îmbunătățirea gamelor tradiționale din portofoliu au adus o creștere de aproape 20% față de anul anterior, se arată într-un comunicat al companiei clujene.
Farmec a înregistrat o evoluție pozitivă pe toate segmentele din portofoliu, atât la produsele de skincare, cât și la cele dedicate curățeniei. Fiolele cu Acid Hialuronic din gama Gerovital H3 Evolution sunt în continuare în topul produselor produsele preferate de consumatori. Totodată, creșteri importante au fost înregistrate și la deodorante & antiperspirante și geluri de duș. La 40 de ani de la lansare, laptele demachiant Doina continuă să-și probeze eficiența și popularitatea, fiind în top 10 cele mai bine vândute produse. Anul 2023 a marcat și o premieră pentru companie, intrarea pe segmentul dedicat îngrijirii pielii copiilor și bebelușilor, cu Gerovital Kids. Noua gamă a adus vânzări peste obiectivele stabilite și are prognoze de creștere importante pentru acest an.
Cu două noi magazine sub branduri proprii deschise în 2023, rețeaua de magazine Farmec & Gerovital continuă să asigure cel mai mare volum din vânzările companiei. De altfel, producătorul a anunțat, pentru acest an, 5 noi locații ce vor fi adăugate, două dintre acestea fiind deja inaugurate, în luna martie a.c., la Cluj și Galați. În lunile aprilie și mai vor fi deschise magazine noi, în Pitești și Sibiu.
Investițiile în crearea de noi produse și relansarea sub noi formule a unor game apreciate de consumatori, precum Gerovital Tratament Expert, Gerovital H3 Antiperspirante și Gerovital H3 Derma+ au fost dublate de eforturile de a crește nivelul de automatizare pe liniile de producție. De asemenea, cererea crescută pentru produsele de curățenie din gamele Nufăr și Triumf a condus la investiții în automatizare, atât în procesul de preparare, cât și pe liniile de ambalare din cadrul secției dedicate.
„Cel mai important succes din 2023 rămâne atragerea de noi segmente de public, în mod special în rândul consumatorilor tineri. Strategia noastră este aceea de a-i fideliza, motiv pentru care vom continua, și anul acesta, să lansăm produse inovative, în formule unice pe piață, iar primul pas în acest sens va fi relansarea gamei Gerovital Plant.”
Mircea Turdean, Director General Farmec
Fabrica Farmec, în care lucrează peste 700 de angajați, continuă, și în 2024, să fie sub un amplu proces de retehnologizare, în perioada următoare urmând a fi finalizate procesele de automatizare pe mai multe linii de ambalare produse.
Farmec S.A. este una dintre cele mai mari și cu tradiție companii din România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internațională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.
Rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec cuprinde 11 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Sighișoara, Timișoara, Iași și Galați şi 18 magazine Gerovital, care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Oradea, Sibiu și Târgu Mureș. Celor 29 de magazine de brand li se adaugă alte două magazine de franciză, în Baia Mare și Pitești.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



