Impactul caniculei: cum s-au reflectat vanzarile de produse sezoniere in retail
Actualitatea | Revista Piața | 14/09/2015 23:11

In aceasta vara, doar vanzarile (cantitative si valorice) de apa imbuteliata au crescut, dar nesemnificativ, peste cele anterioare declinului din 2014, iar berea doar din perspectiva valorica. Cel mai afectat este comertul traditional, care nu a reusit sa recupereze din pierderi la niciuna din categoriile de produse sezoniere.
Vara 2015 a fost solicitanta nu doar pentru turism si industria hoteliera, ci si pentru furnizorii de produse care, de regula, inregistreaza un boom al vanzarilor in sezonul estival. Este vorba, in primul rand, de cei care activeaza pe segmentul apelor imbuteliate, al berii, al bauturilor nealcoolice si al inghetatei.
Inca din primavara, impreuna cu retailerii, si-au concentrat eforturile pe conceperea unor campanii de trade inedite, dublate de strategii de comunicare, cu scopul de a aduce brandurile din portofolii cat mai aproape de consumator si de a obtine rezultate cat mai bune in vanzari. Ofensiva verii a inceput in luna mai, dupa care a crescut in forta in iunie, iulie, august. In toata aceasta perioada am asistat la campanii provocatoare, generatoare de experiente unice, la inovatii de produs si ambalaj, la reinventarea brandurilor.
Cu ajutorul Nielsen, ne-am propus sa calculam rezultatul acestor eforturi si sa ”monitorizam” partile bune ale caniculei pentru business-urile sezoniere mentionate anterior, dupa cum urmeaza: diferentele inregistrate in vanzari in vara 2015 (canicula), fata de aceeasi perioada din 2014 (o vara ploioasa), respectiv 2013 (o vara asa-zis normala). De asemenea, am urmarit daca, raportat la precedentele 2 veri, au aparut modificari, in 2015, in ceea ce priveste ponderea vanzarilor in comertul modern vs. comertul traditional, si cine sunt producatorii, respectiv brandurile care au performat cel mai bine in acest an.
2015 vs. 2013: au reusit cele patru categorii sa recupereze din terenul pierdut?
Cel putin pentru lunile iunie-iulie, datele de retail audit arata ca mai degraba raspunsul este NU! Ramane de vazut ce s-a intamplat in august.
Potrivit informatiilor disponibile, raportat la valoare si volum, doar categoria apa imbuteliata a reusit sa creasca peste vanzarile anterioare declinului din 2014, iar berea doar din perspectiva valorica a vanzarilor din 2015.
Comertul traditional este cel care nu a reusit sa recupereze pierderile, dar este foarte probabil ca aceasta sa fie o consecinta a scaderii sale numerice.
Toate graficele de mai sus sunt rezultatele calculului realizat pe baza datelor Nielsen din serviciul de retail audit pentru categoriile Inghetata, Bere, Apa si Bauturi racoritoare carbogazoase, pentru perioada iunie 2013 – Iulie 2015, pentru piata Total Romania Retail (Copyright © 2015, The Nielsen Company).
Facem precizarea ca datele pentru august sunt partial disponibile in acest moment si doar pe anumite retele de retail, astfel ca nu ar fi fost relevante pentru analiza de fata.
Topurile primilor sase producatori - in care marcile proprii ale retailerilor sunt cumulate - si ale primelor cinci branduri au fost calculate, pentru bauturi, in volum, iar pentru inghetata, in valoare. Enumerarea lor s-a facut in ordine alfabetica, asadar nu reprezinta o ierarhie.
Vom reveni cu date actualizate care vor include si luna august, precum si cu opinii ale producatorilor si retailerilor.
Citeste: +9% in FMCG in 2015
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



