Inovații pe plan local în categoria băuturilor non-alcoolice
Actualitatea | Revista Piața | 10/08/2021 15:03
În România, piața băuturilor răcoritoare absoarbe toate noutățile legate de rețete, extinderi de gamă, împachetări inovative, ambalaje sustenabile și campanii inedite.
În aprilie 2021, compania Coca-Cola anunța lansarea unui nou model de design pentru brandul Coca-Cola, ce reunește variantele Coca-Cola și Coca-Cola Zero Zahăr sub o versiune actualizată a strategiei „One Brand”, care s-a lansat în întreaga lume în 2016. Noul design este simplificat, eliminând elementele suplimentare precum discul roșu, pentru a sublinia, într-un mod unitar la nivel global, elementele emblematice ale brandului. Ca o metaforă vizuală pentru abordarea optimistă a brandului (upliftment), noul design plasează logo-ul Coca-Cola în partea de sus a etichetei.
Un proiect unic – primul playlist colaborativ care include un mix de genuri muzicale – se află în centrul celei mai recente campanii a brandului, Open Up Playlist, care s-a lansat și în România începând cu 12 iulie 2021.
Playlist-ul, care conține trei noi piese lansate de Maluma - artist nominalizat la Grammy pentru Cel Mai Bun Album Latino în 2020, noua senzație pop – cântăreața și compozitoarea suedeză Zara Larsson, și Dimitri Vegas & Like Mike - perechea de DJ numărul 1 în lume, poate fi ascultat prin scanarea sticlelor de 500 ml și a dozelor Coca-Cola dedicate din campanie.
KeelClip™ este o soluție inovatoare și minimalistă de ambalaj colectiv din carton care va fi folosit pentru baxurile de doze Coca-Cola, Fanta, Sprite, Schweppes. KeelClip™ este un ambalaj ecologic, practic, complet reciclabil și biodegradabil. Materia primă pentru producția Keel Clip™ provine din surse sustenabile: carton reciclat sau provenit din păduri plantate special cu acest scop. Compania a început listarea produselor cu noul ambalaj la finalul lunii martie, iar tranziția completă către noul ambalaj colectiv din carton va fi finalizată până la sfârșitul anului 2021.
Prin inovație și lansare de noi produse, compania Merlin's Beverages și-a adus contribuția la evoluția și dezvoltarea pieței de băuturi răcoritoare premium din România.
Astfel, al 4-lea sortiment din gamă, C+ zero defence (lemon & lime), cu zero calorii și un aport semnificativ de vitamina C, este dezvoltat ca răspuns la trendul ascensionist de cerere în plan mondial pentru produse din categoria immunity boost.
O altă noutate o regăsim în gama VITANIMIX, o băutură răcoritoare carbogazoasă premium +, din categoria energy-functional, cu un conținut ridicat de vitamine și minerale, scăzută în calorii, vegană și fără conservanți. Shoturile VITANIMIX sunt disponibile în formatul de doză 250 ml, în trei sortimente ce se adresează unor nevoi și gusturi diferite de consum: C – Immunity Shot, cu gust de portocale și 500 mg de vitamina C; Mg – Recovery Shot, cu gust de căpșuni și mentă și 250 mg de Mg; Vit – Essential Shot, cu gust de piersică și lămâie, cu multivitamine (250% din VNR = valoarea nutrițională de referință).
Cumpăna 1993, pionier pe piața locală în livrarea apei naturale de izvor și a sistemelor tip watercooler, s-a adaptat noului context pandemic prin dezvoltarea de noi produse și noi strategii de vânzări. S-au creat oferte personalizate, astfel încât angajații companiilor partenere să se poată bucura în continuare de avantajele oferite de Cumpăna în noul mediu de lucru, respectiv în confortul propriei locuințe. Produsul vedetă al acestui serviciu este Cumpăna Bidon 11L cu apă plată de izvor. S-a atenuat în felul acesta nevoia oamenilor de a crea stocuri de apă sau cafea, deoarece s-au putut baza pe furnizarea lunară, la timp, a produselor de care au cea mai mare nevoie.
O altă componentă a adaptării a fost investiția semnificativă în mediul digital, compania dezvoltând în luna decembrie a anului trecut un online shop în cadrul site-ului www.cumpana.ro, în care s-a investit în mod constant, adăugând o gamă variată de produse și servicii, care pot fi achiziționate cu ușurință, cu plata directă cu cardul.
În luna iunie a acestui an, în cadrul sesiunii Superior Taste Awards 2021, organizată la Bruxelles de International Taste Institute, apa plată de izvor Cumpăna a fost încadrată la categoria „Produse excepționale”, obținând în felul acesta ratingul maxim, de 3 stele.
AQUA Carpatica a lansat, în România, prima apă minerală naturală îmbuteliată la doză de 330 ml, creată special pentru șpriț.
Caracterul carbogazos distinct este oferit de concentrațiile exclusiv naturale de dioxid de carbon aflate în raporturi perfect echilibrate cu sărurile dizolvate. Conținutul de dioxid de carbon natural elimină probabilitatea gustului străin, neplăcut, aspru, astringent. Nivelul optim de mineralizare conferă apei o bună retenție a dioxidului de carbon după deschiderea dozei, ceea ce o recomandă pentru prepararea băuturilor răcoritoare și alcoolice. Vinurile recomandate pentru șpriț sunt cele care au calități aromatice puternice, fructate și cu un conținut de tanini foarte scăzut.
Din ianuarie anul trecut, compania a venit şi în întâmpinarea celor mici: pentru că educarea şi entuziasmarea copiilor, în ceea ce priveşte avantajul consumului de apă, sunt extrem de importante, a creat o categorie nouă, cu PET-uri la 0,33 litri, cu forme ce reprezintă diverse animăluţe simpatice, precum leu, hipopotam, urs, pisică, elefant. Recipientele au prevăzut un sistem de închidere special conceput pentru a fi utilizat cu uşurinţă de copii.
Maspex România a venit cu numeroase noutăți în acest an, între care amintim câteva. În categoria RTD Ice Tea, în luna februarie au fost lansate Nestea Ice Tea Lemon și Nestea Ice Tea Peach, 330ml can, noutatea constând în tipul de ambalaj (doză de aluminiu). De asemenea, din luna mai, Nestea - PET 0,5L & 1,5L - are o nouă aromă: Green Tea Strawberry Aloe Vera. Pe segmentul Energy Drink se evidențiază trei produse lansate în aprilie 2021: Tiger After Alcohol cu o aromă nouă, 250ml can; Tiger Bubble Gum, 500ml can, noutățile fiind aroma de Bubble Gum, conținutul de suc cu 20% mai mult și gramajul mai mare, de 500ml; Tiger UFO, 500ml can, care conține suc de fructe și aromă de cactus.
Iar în categoria Carbonated Drinks, Maspex România și-a adăugat în portofoliu gama Tymbark Carbo Mix, 330ml, produs lansat în iunie 2021, în trei variante de arome: portocală-piersică, struguri-aloe vera, lămâie-pară. Tymbark Carbo Mix este o extensie a unei game de succes deja dovedit – Tymbark Mix, 250ml, cu capac cu cheiță -, acum în varianta „cu bule” și într-un format mai mare, de 330ml, și capac twist-off, care face deschiderea mult mai ușoară.
Cunoscutele mesaje inspiraționale Tymbark se găsesc sub fiecare capac – „Totul este posibil!”, „Sigur merită!”, „Va fi bine!”, „Mereu împreună!” etc. -, cu scopul de a oferi consumatorului o mică surpriză plăcută atunci când deschide sticla.
În luna mai 2021, PepsiCo a relansat brandul de băuturi energizante Rockstar, după includerea acestuia în portofoliul companiei în 2020. Varianta Original a brandului conține vitamina B, ginseng și taurină, precum și cofeină și guaranaș și este disponibilă în formate de 250ml & 500ml. Alături de ea, consumatorii pot găsi la raft și aromele XDurance (aromă de afine, rodii și acai) în 250ml, plus două arome noi cu conținut real de suc de fructe – mango și fructul pasiunii, în 500ml.
Vara lui 2021 a adus și o nouă lansare în familia Lipton – Lipton Piersică Zero Zahăr -, precum și o aromă nouă - Lipton Ice Tea Mure + Merișoare + Zmeură, produs disponibil în gramaje de 0,5L și 1,5L.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



