Producătorii de băuturi alcoolice şi nealcoolice, dar şi retailerii, sunt companiile cele mai afectate de ordonanţa de urgenţă adoptată pe 17 iulie de executiv cu privire la modificarea legislaţiei privind deşeurile, inclusiv deşeurile de ambalaje. Deoarece forma finală a OUG adoptată nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial, dar în baza informaţiilor de care dispunem, conform cărora articolele ce vizează deşeurile din ambalaje au trecut în forma în care au fost iniţiate, vă expunem cele mai importante modificări aduse Legii 249/2015, sub rezerva unor potenţiale schimbări ce pot interveni până la publicare.

Practic, OUG stabileşte condiţii dure în gestionarea deşeurilor din ambalaje pentru generatorii de deşeuri, prin schema de răspundere extinsă a producătorului – noţiune ce este introdusă şi reprezintă un set de măsuri luate de stat pentru a se asigura că producătorii poartă responsabilitatea financiară sau financiară și organizatorică pentru gestionarea stadiului de deșeu din ciclul de viață al unui produs.
Astfel, operatorii economici care introduc pe piaţa națională produse ambalate în ambalaje reutilizabile „sunt obligaţi să organizeze preluarea ambalajelor reutilizabile astfel încât să realizeze, începând cu anul 2019, un procentaj de returnare de minim 90%”, conform proiectului de OUG ce a stat pe masa guvernului. Pentru conformitate şi pentru a deveni operaţională această măsură, în document sunt stabilite atât valoarea garanţiei, cât şi obligativitatea comercianţilor de a accepta ambalaj la schimb şi de a reţine şi returna garanţii în bani. Actul normativ stabileşte că „începând cu 31 martie 2019, valoarea garanției bănești în cazul ambalajelor primare reutilizabile utilizate pentru produse destinate consumului populației este de 0,5 lei/ambalaj”.

De asemenea, aliniatul 1 al articolului 13 din Legea 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, modificată și completată prin OUG 38/2016 din 28 iunie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și stabileşte obligativitatea comerciantului „de a primi la schimb ambalajele reutilizabile ale produselor comercializate care sunt într-o stare corespunzătoare pentru a fi reutilizate, precum şi returnarea - la solicitarea consumatorului, în baza bonului fiscal - valorii garanției bănești în cazul ambalajelor reutilizabile ale produselor comercializate care sunt într-o stare corespunzătoare pentru a fi reutilizate”.

Cum toate aceste măsuri, prezentate mai sus, erau menţionate într-o formă mai mult sau mai puţin clară şi în legislaţia anterioară, operatorii economici luau în calcul eliminarea treptată a ambalajelor reutilizabile, pentru a evita bătăile de cap generate de gestionarea unui sistem de recuperare a ambalajelor, precum şi pentru a elimina costurile, deloc neglijabile, pentru administrarea unui astfel de sistem. Dar cele mai importante şi în acelaşi timp dure modificări ale legislaţiei privind deşeurile din ambalaje abia acum urmează.

Se introduce aliniatul 5 la articolul 10 din Legea 249/2015 cu următorul conţinut: „Până la data de 1 ianuarie 2021, în baza evaluării eficienției economice, sociale și de mediu, precum și a impactului asupra întreprinderilor mici și mijlocii, prin hotărâre a guvernului, se stabilește un sistem de garanție – returnare care să se aplice pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse intre între 0,1 l și 3 l inclusiv, utilizate pentru a face disponibile pe piața națională bere, mix-uri de bere, mix-uri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel”. Practic, această prevedere a OUG spune că orice ambalaj nereutilizabil provenit din industria berii, a sucurilor şi a apelor minerale va fi purtătorul unui preţ de returnare, denumit garanţie, preţ pe care consumatorul îl poate recupera de la comerciant prin returnarea ambalajului, ambalaj pe care producătorul este obligat să îl gestioneze în continuare. Justificarea acesei modificări vine din necesitatea alinierii la normele europene privind volumul de deşeuri din ambalaje reciclate şi din studiile realizate la nivel european care indică respectivele industriii ca principali furnizori de deşeuri de ambalaje nereturnabile. Nu sunt încluşi în această prevedere producătorii de conserve cu ambalaj de sticlă sau metal, dar şi producătorii de detergenţi lichizi, săpun lichid sau geluri de baie. Dar, luând în considerare abordarea la nivelul Comisiei Europene care se reflectă în Pachetul Economiei Circulare, şi aceste industrii vor intra în vizorul legislaţiei privind deşeurile din ambalaje în viitorul apropiat.

Mai mult, pentru a elimina dubiile cu privire la modalitatea în care vor fi stabilite garanţiile pentru ambalajele nereturnabile, ordonanţa stabileşte că definirea modului de funcționare a sistemului de garanție – returnare, mecanismul de rambursare a garanției, valoarea garanției precum şi monitorizarea și controlul sistemului de garanție – returnare vor fi stabilite prin Hotărâre de Guvern.

Cu alte cuvinte, încet dar sigur, legislaţia de mediu împinge producătorii spre folosirea unor ambalaje reutilizabile, folosind ca pîrghie stabilirea valorii garanţiei atât pentru ambalajele reutilizabile, cît şi pentru ambalajele nereturnabile. În susţinerea afirmaţiei de mai sus vine modificarea articolului 11 din Legea 249/2015, articol care va avea următorul cuprins: „Operatorii economici care introduc pe piaţa națională produse ambalate sunt obligaţi să aibă, începând cu data de 01 ianuarie 2020, un procentaj mediu anual al ambalajelor reutilizabile din ambalajele utilizate la introducerea pe piață a produselor lor, incluzând și ambalajele luate spre închiriere de la operatori prevăzuți la art. 16 alin. (1) lit. d), de cel puțin 5%, dar nu mai puțin decât procentajul mediu realizat în perioada 2018 - 2019 și să crească acest procentaj cu 5%, anual, până în anul 2025 inclusiv".

Altfel spus, în următorii 6 ani, 30% din ambalajele emise pe piaţă trebuie să fie reutilizabile. Şi atenţie, aici nu mai este vorba doar despre industriile prevăzute la aliniatul 5 din articolul 10 al legii, aici sunt incluse şi industriile menţionate mai sus ca fiind „temporar” ocolite.