Metro România a deschis magazinul LaDoiPași cu numărul 2.000, în Osica de Sus
Actualitatea | Revista Piața | 04/04/2023 15:32

Rețeaua LaDoiPași, lansată și dezvoltată de Metro România, a deschis magazinul său cu numărul 2.000, în comuna Osica de Sus, județul Olt.
Magazinul 2.000 a fost deschis la inițiativa unor antreprenori din sudul țării. Cu ajutorul experților Metro România, antreprenorii au investit în remodelarea fostului magazin, transformat astăzi într-un modern magazin LaDoiPași. ”Suntem locuitori ai comunei și cunoaștem nevoile oamenilor din comunitate. Cu ajutorul METRO România am reușit să deschidem un magazin ce va contribui la bunăstarea comunității, prin sortimentul de peste 3.000 de articole, ce include o varietate de produse de calitate, la prețuri accesibile, de la legume-fructe și carne proaspătă, până la patiserie caldă și produse marcă proprie ARO sau FineLife”, a declarat Cornelia Mihaela Voinea, proprietarul magazinului 2.000 din rețeaua LaDoiPași.
Cei care doresc să achiziționeze o franciză LaDoiPași vor investi în propria afacere, în funcție de spațiul care va fi transformat, precum și de nevoile comunității pe care o vor deservi.
În acest parteneriat, contribuția Metro România începe de la aderarea la conceptul LaDoiPași și vizează deschiderea magazinului, elementele de branding, de mercantizare, dotările cu echipamente și suport IT, materialele promoționale, campaniile de promovare la nivel național, campaniile de loialitate și aniversare, dar și transferul de know-how și instrumentele de lucru în retail.
Cel mai important element de diferențiere a conceptului LaDoiPași, pe piața locală, îl reprezintă păstrarea independenței antreprenorilor. Dincolo de aceasta, se adaugă varietatea produselor comercializate în magazine, autenticitatea spațiilor care împrumută elemente din comerțul modern, dar care păstrează, totodată, familiaritatea comerțului tradițional, gradul de flexibilitate, dar și oportunitățile de evoluție create pentru antreprenorii LaDoiPași.
“Ne-am asumat misiunea de a fi campionul afacerilor independente, un partener de încredere și de cursă lungă pentru ele, iar toate eforturile noastre au fost concentrate în această direcție. Afacerile independente continuă să aibă un rol important în societate și ele trebuie încurajate, atât pentru rolul lor în economie, cât și pentru beneficiile pe care le aduc în comunități. Deschiderea magazinului LaDoiPași 2.000 reprezintă o piatră de hotar și un succes al eforturilor noastre de a construi comunități durabile. De 11 ani, prin franciza LaDoiPași, Metro susține revânzătorii care au aderat la acest concept, îi consiliază și îi sprijină în toate aspectele importante ale business-urilor pe care le conduc”.
Adrian Ariciu, CEO Metro România
Lanțul de magazine LaDoiPași a fost creat prin reunirea mai multor proprietari independenți sub un singur brand. Conceptul LaDoiPași a fost lansat pe piața locală în 2012 și dezvoltat în regim de franciză de Metro România, pentru a susține antreprenorii locali să își dezvolte afaceri în comunitățile în care trăiesc.
În magazinele LaDoiPași, consumatorii găsesc o gamă largă de produse de bază, având la dispoziție o selecție generoasă de produse proaspete, de la lactate și brânzeturi, la legume și fructe, la carne proaspătă și preparate din carne.
Lanțul s-a extins accelerat, încă de la lansarea pe piață. În prezent, rețeaua numără 2.000 de magazine răspândite uniform, pe întreg teritoriul României. În 2022, rețeaua LaDoiPași a aniversat 10 ani de la înființare, iar METRO a marcat acest eveniment prin organizarea, pe tot parcursul acestui an, de campanii de comunicare, evenimente și dar si inițiative speciale dedicate comunității și antreprenorilor care fac parte din rețea, încă de la înființare.
„Sărbătorim astăzi deschiderea magazinului 2.000, LaDoiPași menținându-și poziția de cea mai mare comunitate de antreprenori independenți din țară. Franciza LaDoiPași este inițiativa Metro care susține comerțul tradițional din România, având alături antreprenorii care cred cu tărie că magazinul de proximitate reprezintă unul dintre cei mai importanți piloni în dezvoltarea comunităților. Le mulțumesc partenerilor noștri pentru încrederea în proiectul LaDoiPași și reconfirm angajamentul pentru susținerea afacerilor independente și a antreprenorilor locali. Consolidăm în continuare conceptul de franciză, dezvoltând sortimentul de produse și de servicii integrate, ca răspuns la nevoile comunităților. Alături de ei, oferim consumatorilor o experiență plăcută de cumpărare, în cadul unor magazine moderne și suntem responsabili de a ne îmbunătăți, împreună, performanța. Avem încredere în acest model de business, care va atinge peste 2.500 magazine la sfârșitul anului următor, pentru a rămâne un vector al comunităților locale”.
Irinel Popescu, Director de Franciză al Metro România
Metro este o companie internațională de top cu sortimente alimentare și nealimentare, specializată în deservirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor și cateringului (HoReCa), precum și ale comercianților independenți. În întreaga lume, compania are aproximativ 17 milioane de clienți care pot alege dacă să facă cumpărături într-unul dintre magazinele de format mare, să comande online și să-și ridice achizițiile de la magazin sau să le livreze. Metro a fost listată în Dow Jones Sustainability Index timp de 8 ani consecutiv. Compania operează în peste 30 de țări și are peste 95.000 de angajați în întreaga lume. În anul financiar 2020/21, Metro a generat vânzări de 24,8 miliarde de euro.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



