Mind the Gap Consultancy, o nouă companie de cercetare calitativă pe piața locală de research
Actualitatea | Revista Piața | 23/07/2018 13:26

În urma reorganizării activităţii business-ului de cercetare calitativă la nivelul GfK Group, departamentul de Cercetare Calitativă nu va mai opera în cadrul GfK România.
Oana Mirilă, directorul de cercetare calitativă GfK România până la 1 iulie 2018, împreună cu o parte din colegele de echipă din GfK, au fondat o nouă companie de cercetare calitativă – Mind the Gap Consultancy. Ele vor continua să lucreze proiecte în parteneriat cu GfK, dar şi proiecte de sine stătătoare. Pentru GfK, Mind the Gap Consultancy rămâne partenerul preferat pentru studiile care au componentă calitativă.
Oana Mirilă, Senior Partner Mind the Gap Consultancy (foto), a declarat pentru Piața: “20 de ani de experienţă într-o companie de talia GfK România au fost cea mai bună şcoală pe care mi-o puteam dori. A fost locul şi perioada în care m-am format ca specialist şi mai ales, ca om. În care am învăţat ce înseamnă marketingul şi am învăţat să înţeleg problemele clienţilor noştri, temerile şi nevoile lor.
Cu foarte mult drag pentru domeniul în care m-am format, pot să spun că am avut şansa de a face parte din prima generaţie de cercetători de piaţă şi de marketeri din România şi de a vedea cum evoluează acest domeniu fascinant.
A venit 2018 şi odată cu el momentul unei schimbări. Ea se numeşte Mind the Gap Consultancy şi este o companie la a cărei fondare am contribuit alături de 4 din cei mai buni oameni de cercetare calitativă din România – Andreea Vintilă, Mirela Balcan, Cătălina Serafini şi Adriana Slăvitescu.
Este un loc în care credem în oameni şi în pasiunile lor, iar Mind the Gap este despre pasiunea noastră pentru cercetarea de piaţă. Şi despre dorinţa de a aduce mereu soluţia potrivită pentru Clienţii noştri. Pentru că Mind the Gap înseamnă oameni care și-au pus la comun experiența şi entuziasmul pentru a evolua alături de branduri și business-uri de valoare.
La Mind the Gap ne bucurăm de individualitatea fiecăruia dintre noi, dar suntem înainte de toate o ECHIPĂ. O echipă în care ne bucurăm să ne inspirăm unii pe alţii şi am făcut din asta un mod de lucru. Ceea ce facem, facem cu drag şi dorinţa de a da ce e mai bun mai departe.
Credem cu tărie că Mind the Gap este un reper de profesionalism în ceea ce priveşte cercetarea de piaţă de tip calitativ. Vrem să le transmitem Clienţilor noştri bucuria de a lucra împreună şi ne dorim să fim o sursă de inspiraţie şi încredere pentru ei în toate etapele colaborării noastre. De aceea, iubind creativitatea și flexibilitatea în soluţii, păstrăm mereu în minte gândul la eficiența sugestiilor cu care mergem către Clienţii noştri. Ştim cât de important este pentru ei să primească soluţii nu doar rapide, ci şi realiste şi acţionabile. Şi dedicăm toată priceperea noastră pentru ca acesta să fie «default-ul» atunci când începem să gândim împreună cu ei.”
În fotografie, de la stânga la dreapta: Mirela Balcan, Andreea Vintilă, Adriana Slăvitescu, Oana Mirilă, Cătălina Serafini - co-partneri în Mind the Gap Consultancy.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



