Nestlé continuă creșterea din 2025 în același ritm de 3,5%
Actualitatea | Revista Piața | 23/04/2026 17:21

Grupul Nestlé a raportat rezultatele financiare pentru trimestrul 1 al anului 2026, anunțând o creștere organică de 3,5%, susținută de o creștere internă reală (RIG) de 1,2% și un pricing de 2,3%.
Philipp Navratil, CEO Nestlé
Principalele repere financiare
• Creștere organică (OG) de 3,5%, susținută de o creștere internă reală (RIG) de 1,2% și pricing de 2,3%.
• RIG pozitiv în toate regiunile și în toate categoriile, cu excepția formulelor pentru sugari.
• Pe categorii, creșterea a fost determinată de o accelerare pe scară largă în segmentul Cafea. RIG s-a consolidat, de asemenea, în Produse alimentare și Gustări, impulsionat de dulciuri.
În primul trimestru, vânzările totale raportate au fost de 21,3 miliarde CHF, înregistrând o scădere de 5,7% față de aceeași perioadă a anului precedent. Creșterea organică (OG) a fost de 3,5%, incluzând un impact de aproximativ -90 puncte de bază generat de retragerea de pe piață a formulelor pentru sugari. Prin comparație, creșterea organică s-a situat la 4,0% în T4. Creșterea internă reală (RIG) a fost de 1,2%, cu pricing de 2,3%.
Toate zonele și businessurile gestionate global au raportat creștere organică (OG) și creștere internă reală (RIG) pozitive, cu contribuții solide pe scară largă. Din punct de vedere geografic, creșterea a fost larg distribuită. În piețele dezvoltate, creșterea organică a fost de 2,8%, cu un RIG de 1,2% și pricing de 1,6%. În piețele emergente, creșterea organică a fost de 4,6%, cu un RIG de 1,2% și pricing de 3,4%; pentru piețele emergente, excluzând China, creșterea organică a fost de 6,8%, împărțită între un RIG de 2,9% și pricing de 3,9%.
Pe canale de vânzare, creșterea organică în retail a fost de 3,5%, iar în canalele out of home de 3,9%. În cadrul retailului, vânzările din e commerce au crescut organic cu 15,4% și au ajuns să reprezinte 21,5% din vânzările totale ale Grupului.
În ianuarie 2026, Nestlé a inițiat o rechemare preventivă la nivel global a unor loturi de formule pentru sugari, după ce a fost detectată prezența cereulidei, cauzată de un ingredient provenit de la un furnizor global din industrie. Informații complete privind rechemarea preventivă și calendarul acesteia sunt disponibile la www.nestle.com/ask-nestle. Pentru brandul NAN, compania își reafirmă angajamentul ferm pentru calitate fără compromisuri, fundamentată științific, pentru nutriție potrivită în primii ani de viață, mai multe detalii fiind disponibile la https://www.nestlebaby.ro/nan-angajament-de-calitate.
Rechemarea preventivă a fost gestionată pe parcursul primului trimestru, iar prioritatea noastră a fost reluarea aprovizionării și asigurarea disponibilității produselor pentru părinți. În prezent, disponibilitatea la raft a revenit la niveluri normale.
Zona Europa
Creșterea pe piața europeană a fost uniformă, fiind susținută de segmente precum cafea și produsele pentru animale de companie. Performanța a fost determinată de alocarea corectă a resurselor, de sprijinul sporit acordat activităților de marketing și de o execuție riguroasă, în paralel cu continuarea procesului de transformare a businessului.
• Creșterea organică a fost de 3,9%. RIG a fost de 1,1%, înregistrând o îmbunătățire față de anul trecut, cu pricing de 2,8%.
• Vânzările raportate au scăzut la 4,6 miliarde CHF, influențate de efectul negativ de 5,3% al fluctuațiilor de schimb valutar.
• Câștigurile de cotă de piață s-au consolidat în continuare în categoria de hrană pentru animale, iar poziția noastră în ceea ce privește cota de piață a fost, în general, stabilă în diviziile cafea și produse alimentare & gustări. În divizia dedicată nutriției, tendințele privind cota de piață au fost afectate de rechemarea preventivă de pe piață a formulelor pentru sugari la nivelul întregii industrii.
Principalii factori de creștere pe categorii de produse
• Cafea (28% din vânzări la nivel de zonă): Creșterea organică a fost de două cifre, determinată în principal de pricing. Creșterea a fost condusă de cafeaua solubilă Nescafé, susținută de creșterea vânzărilor de capsule.
• Produse pentru animale de companie (29% din vânzări la nivel de zonă): Segmentul de produse pentru animale de companie a înregistrat din nou o creștere organică de o cifră, determinată de consolidarea RIG, menținând dinamica pozitivă din ultimele 18 luni. Creșterea a fost uniformă pe toate piețele și mărcile (inclusiv Felix, Pro Plan și ONE) și reflectă o execuție comercială solidă continuă și inovare constantă.
• Nutriție (12% din vânzări la nivel de zonă): Creșterea organică a înregistrat o scădere, în întregime generată de impactul rechemării de pe piață a formulelor pentru sugari, care a afectat piețele din întreaga zonă. Cu excepția nutriției pentru sugari, creșterea în categorie a fost pozitivă, cu un RIG solid în nutriția pentru adulți, condusă de Solgar și Pure Encapsulations.
• Produse alimentare și gustări (32% din vânzări la nivel de zonă): Creșterea organică a fost de o singură cifră, pricing-ul compensând scăderea RIG. Creșterea a fost determinată de dulciuri, în frunte cu KitKat. Vânzările au fost în scădere în sectorul alimentar, întrucât mediul de consum și concurențial continuă să fie provocator pe unele piețe.
Giuseppe Carella, Country Manager Nestlé România și Chief Executive Officer South Eastern Europe Market
Compania de produse alimentare și băuturi Nestlé este prezentă în 189 de țări din întreaga lume, și numără peste 277.000 de angajați. Portofoliul de produse și servicii pentru oameni și animale de companie include peste 2.000 de brand-uri printre care Nescafé®, Nespresso®, Maggi® și Nesquik. Performanța companiei este susținută de strategia Nutrition, Health and Wellness. Sediul principal al Nestlé se află în Vevey, Elveția, unde compania a fost fondată în urmă cu mai bine de 150 de ani.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



