Noua majoritate parlamentară gândește aidoma lui Nini Săpunaru

La două săptămâni după ce Comisia Europeană a anunţat declanşarea procedurii de infringement împotriva României din cauza modificărilor aduse Legii 321, Parlamentul României încă nu începuse să lucreze la schimbarea acestora, deşi membri ai comisiilor pentru agricultură din cele două camere vorbeau despre o nouă lege ca soluţie a problemei. Declaraţiile pe această temă ale reprezentanţilor majorităţii parlamentare reflectă mentalitatea şi atitudinea lui Farfuridi: să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimic!

Probabil, nimeni nu a fost surprins când, la 15 februarie, Comisia Europeană a declanşat procedura de constatare a încălcării de către România a principiilor liberei circulaţii a mărfurilor şi libertăţii comercianţilor de a decide ce bunuri comercializează, ca urmare a Legii 150/2016, pentru modificarea Legii  321/2009, a comercializării alimentelor. Având în vedere că autorităţile române au la dispoziţie două luni pentru a răspunde iniţiativei CE, situaţia în care ne aflăm nu este gravă, însă e de-a dreptul stupidă, căci infringementul este cauzat, în principal, de o prevedere care nu se poate aplica (pentru că Guvernul nu a emis hotărârea pentru me­todologia acţiunilor pe lanţul scurt).

Reacţiile autorităţilor române au venit prompt, din rândul parlamentarilor din comisiile pentru agricultură din Senat şi Cameră şi au luat forma unor declaraţii de poziţie şi de intenţie ale reprezentanţilor PSD  faţă de reglementarea comerţului cu alimente. Declaraţiile – prezentate alăturat – sunt elocvente pentru cunoştinţele de specialitate, menta­litatea şi atitudinea actualei majorităţi parlamentare şi spulberă iluziile celor care considerau că, odată cu încheierea campaniei electorale, lucrurile vor reveni la normal. Flamura lui Nini Săpunaru a fost preluată de braţe ferme.

Senatorul Lucian Trufin, secretarul Comisiei pentru Agricultură, spune despre competiţia dintre producătorii români şi cei europeni că „nu e corectă”, subliniind intenţia de a „face o lege care să asigure şanse egale producătorilor români faţă de cei europeni”. Atributul pe care senatorul Trufin îl lipeşte competiţiei de pe piaţa alimentelor este unul foarte serios, dar îl putem considera ca parte a unei declaraţii politice, deci îl trecem cu vederea, însă convingerea că egalitatea de şanse se construieşte printr-o lege a comerţului cu alimente arată superficialitatea abordării şi o cunoaştere precară a realităţii de pe lanţul de aprovizionare al alimentelor. În scurta sa declaraţie, senatorul vorbeşte despre dictatura marilor retaileri, despre abuzul de poziţie dominantă a marilor lanţuri de supermarketuri şi califică drept abuzive clauzele contractuale referitoare la taxele şi serviciile in-store pretinse de retaileri. Nici o diferenţă faţă de discursurile lui Nini Săpunaru şi Marin Anton, iniţiatorii reglementării care ne-a dus la infringement.

Să remarcăm că nu s-a schimbat percepţia parlamentară asupra taxelor şi serviciilor in-store: abuzul constă în existenţa acestora în contracte, nu în nivelul acestor taxe şi nu în modalitatea de stabilire a gamei de servicii prestate de retaileri pentru furnizori. Nimic din ceea ce s-a scris şi s-a discutat în a doua jumătate a anului trecut despre pro­blemele cauzate inclusiv furnizorilor de eliminarea taxelor şi serviciilor nu a ajuns la cei care urmează să modifice Legea 150. În continuare, aceştia par să nu înţeleagă mai nimic din relaţiile comerciale şi operaţiunile de pe lanţul de aprovizionare, de la producătorii de materii prime la comercianţii cu amănuntul şi la consumatori.

Referirea senatorului Trufin la „termenele clare de plată pentru produsele proaspete şi cele congelate” care se încalcă în mod sistematic este de-a dreptul ilară. Sigur, termenele de plată sunt clare, dar domnul senator chiar n-o fi înţeles că vinul, făina sau răcoritoarele carbonatate nu au nici o legătură cu produsele proaspete? Sau nu e la curent nici cu ce spune legea despre care vorbeşte, nici cu dezba­terile pe marginea acesteia?

Nici declaraţiile preşedintelui Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaţilor, Ioan Munteanu, nu arată o mai bună cunoaştere a domeniului pe care domnia sa şi colegii deputaţi vor să-l reglementeze mai bine decât predecesorii. „Vom introduce prevederea că taxele suplimentare se vor include în preţul de vânzare”, spune reprezentantul PSD des­pre reintroducerea taxelor de raft, sugerând că nu știe cum se stabileşte preţul de vânzare în realitate. La fel ca şi antemergătorii săi de la PNL, noul preşedinte al comisiei ţine să reglementeze prin lege formarea preţului de vânzare a alimentelor, o iniţiativă năstruşnică într-o economie de piaţă.

Ce reacţie are opoziţia parlamentară, chiar firavă cum se prezintă în această chestiune (putem considera PNL ca fiind parte a opoziţiei în problema în cauză?). Senatorul George Marussi, membru al Comisiei pentru Agricultură din partea USR, a declarat pentru Piaţa că, în mare parte, susţine declaraţiile senatorului Trufin şi este „pen­tru stimularea şi promovarea produselor româneşti”, însă nuanţează când vine vorba de lucruri mai concrete, cum sunt reglementările: “Este important să asi­gurăm condiţii egale şi să asigurăm eliminarea practicilor comerciale neloiale, dar acest lucru trebuie făcut cu o mai mare atenţie la: 1) respectarea obligaţiilor impuse prin apar­tenenţa la spaţiul comunitar şi 2) profilul şi capacitatea reală a producătorilor locali”.

Deşi este în consens cu colegii săi când vorbeşte despre combaterea (şi implicit existenţa) unor practici comerciale neloiale şi despre necesitatea asigurării condiţiilor egale pentru producătorii români, reprezentantul USR identifică alte căi de atingere a acestor deziderate: „asigurarea facilităţilor de asociere, promovarea şi implementarea principiilor de marketing în rândul producătorilor români, reducerea birocraţiei şi adoptarea unor măsuri care să crească eligibilitatea acestora în cadrul programelor de dezvoltare, astfel încât aceştia să se poată dezvolta organic şi să devină par­teneri atractivi în lanţul de aprovizionare”. Sigur, acestea sunt cuvinte pe care le-am auzit deseori în ultimii 27 de ani, mai puţin însă în ultimul an, de când cu modificarea Legii 321. Şi, probabil că le vom mai auzi şi în următorii ani.