Intersnack elimina treptat aditivii artificiali din snackurile sale. Inceputul a fost facut cu chipsurile Chio
La inceputul toamnei trecute, Intersnack, unul dintre fruntasii pietei snackurilor sarate din Romania, aparea pe piata cu pachetul nou de chipsuri Chio. Nou, pentru ca obisnuitul ambalaj rosu era "decorat" cu o eticheta sugestiva care anunta consumatorul ca in interior se gasesc chipsuri fara potentiatori de aroma artificiali, fara adaos de conservanti si fara coloranti artificiali. Era anuntata, de fapt, o noua generatie de snackuri, daca tinem cont ca intentia companiei este de a extinde folosirea aditivilor naturali in locul celor artificiali pentru fabricarea tututor produselor sale, asa cum declara pentru revista Piata directorul de marketing Alexandra Chirica.
"Este foarte important pentru noi sa raspundem dorintei consumatorilor nostri de a avea un stil de viata cat mai aproape de natura", astfel motiveaza Cristian Rey, directorul general al Intersnack Romania, demersul companiei, accentuand faptul ca "Intersnack a devenit singurul producator de chipsuri din Romania care a eliminat din reteta de fabricatie glutamatul de sodiu, potentiatorul de gust folosit pe scara larga in industria alimentara".
La fabricarea chipsurilor Chio sunt folositi doar aditivi naturali: boiaua de ardei in locul colorantilor artificiali, drojdia de bere in locul glutamatului de sodiu pentru un gust mai intens si sarea in locul conservantilor artificiali. Ca urmare, termenul de valabilitate al chipsurilor Chio este "mult mai scurt, doar 16 saptamani", potrivit directorului general Rey. "Dupa 16 saptamani de la data fabricarii, gustul chipsurilor sufera o schimbare, iar noi retragem de la comercializare toate produsele care au depasit aceasta durata de viata", a adaugat seful Intersnack Romania.
Cristian Rey a precizat ca retururile de produse cauzate de depasirea noului termen de valabilitate sunt sub 2%. Pretul chipsurilor Chio nu a suferit modificari desi aditivii naturali sunt mai scumpi si au performante mai slabe decat cei artificiali (in privinta culorii, a aromei si a stabilitatii in timp). Directorul de calitate al Intersnack, Mihaela Bendic, a precizat ca trecerea la aditivii naturali a marit cu 30% costurile cu aditivii, insa "au o calitate mai ridicata si o perceptie mai buna".
Orientarea catre aditivii naturali, in acord cu preferintele unui numar tot mai mare de consumatori, are ca obiectiv de business cresterea cotei de piata, in primul rand printr-o diferentiere mai buna de competitori (potrivit datelor de piata Nielsen, Chio avea in primavara lui 2009 a treia pozitie in topul brandurilor de chipsuri). Pentru fabricarea chipsurilor, Intersnack prelucreaza anual aproximativ 10.000 de tone de cartofi provenite exclusiv din productia interna, de la 30 de fermieri. In afara de chipsuri, compania produce si comercializeaza pe piata romaneasca alune, floricele de porumb, pufuleti, snackuri coapte sub brandurile: Felix, Fiesta, Chio, Pom-Bar si Goldfischli.
Cristian Rey, directorul general Intersnack Romania, a declarat ca cifra de afaceri a companiei in 2009 a fost de 37 milioane euro, adica 157 milioane lei, in crestere cu 9,4% fata de 2008. Seful Intersnack se asteapta ca vanzarile sa continue sa creasca in 2010, cu "doua cifre", estimand, totodata, o scadere a pietei snackurilor sarate si in acest an, dupa un recul de 8% (in volum) in 2009.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea




