Pachetul de măsuri fiscale pune la zid sursa de creștere economică din ultimii opt ani – CONSUMUL
Actualitatea | Revista Piața | 20/09/2023 22:38

Statul leneș și supraponderal cerșește sectorului privat dreptul de a deveni consumator eligibil. Cu pumnul în masă! Nu mai este pentru nimeni un secret că structurile statului sunt supradimensionate, că pe lângă entitățile de bază ce ar trebui să se ocupe de un domeniu sau altul funcționează zeci de Agenții și Direcții care nu produc nimic, nu eficientizează nimic. Doar cheltuie. Ca argument pentru această afirmație voi folosi chiar una dintre măsurile fiscale propuse să fie aplicate din ianuarie 2024, respectiv taxarea cu 70% a oricăror sume a căror proveniență nu poate fi dovedită. Cu alte cuvinte, noi, statul, nu ne obosim să investigăm dacă respectivele sume provin cumva din evaziune, din frauda, din trafic de droguri sau organe! Dacă ne dați nouă 70% din ei, închidem ochii și ne odihnim în continuare. O adevărată piatră luată de pe inima infractorilor, care au aflat în acest mod cât reprezintă parandărătul pentru calea liberă în frauda fiscală: 70%!
Dacă tratăm serios și la rece problema pachetului de măsuri fiscale ce ar trebui să intre în vigore la 1 ianuarie 2024, toate au un o țintă comună în care lovesc, unele mai strașnic, altele indirect: CONSUMUL.
Cu alte cuvinte, după opt ani în care consumul a fost componenta esențială în stimularea și calculul creșterii economice și a încasărilor bugetare prognozate pentru acele creșteri, a venit timpul: CONSUMUL să plătească!! Precum RASDAQ cu ani în urmă, în Parlamentul României prin vocea Irinei Loghin!
Dacă pachetul de măsuri fiscale va fi adoptat în această formă, atunci industria bunurilor de larg consum va fi printre cele mai afectate, alături de industria software și tehnologia informației. Dar să vedem în ce mod fiecare măsură va avea impact asupra consumului.
Taxarea microîntreprinderilor
Microîntreprinderile vor fi taxate cu 1%, din cifra de afaceri pentru cele care realizează venituri ce nu depășesc 60.000 euro și cu 3% pentru microîntreprinderile care realizează venituri peste 60.000 euro sau desfășoară activități în domenii precum industria software, horeca, turism, catering sau jocuri de noroc.
Efectul introducerii impozitului de 3% va avea un impact major pentru consumul realizat în industrii precum catering, horeca și turism, dar si un impact semnificativ în vânzările de produse premium în supermarketuri.
Angajații din agricultură și industria alimentară vor plăti CASS
Măsura revenirii la plata CASS pentru angajații din agricultură și industria alimentară, începând cu octombrie 2023, va determina costuri suplimentare cu forța de muncă angajată ce se vor concretiza într-un nou puseu inflaționist în sectorul alimentar, afectat oricum de scăderea consumului înregistrată în ultimele luni.
Efectul acestei măsuri va fi o accelerare a scăderii consumului de produse realizate cu forță de muncă pe piața internă dublată de o eventuală creștere a importurilor pentru produsele externe competitive ca preț.
Creșterea TVA
Se propune trecerea de la aplicarea cotei reduse de TVA de 9% la aplicarea cotei standard de TVA pentru livrarea de bere fără alcool și de alimente sau băuturi cu zahăr adăugat, al căror conținut total de zahăr este de minimum 10g/100g produs, ținta acestei prevederi fiind băuturile răcoritoare, energizantele dar și anumite tipuri de cafea îmbuteliată pentru consum.
Efect: în ceea ce privește berea, segmentul de bere fără alcool este singurul din producția de bere ce a înregistrat creșteri semnificative în ultimii trei ani. În rest, consumul de bere înregistrează mici scăderi. Taxând suplimentar fix segmentul aflat în creștere se spune stop creșterii businessului în industria berii.
Taxarea băuturilor cu zahăr printr-o nouă acciză
Se propune introducerea unei taxe pentru zahăr, o acciză de 40 lei/hl pentru băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este cuprins între 5g – 8 g/100 ml și de 60 lei/hl pentru băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este peste 8 g/100 ml.
Efectul acestei măsuri, corelat cu creșterea TVA de la 9% la 19% pentru băuturi răcoritoare, poate aduce o creștere a prețului de peste 15% pentru aceste produse. Rezultatul ar fi o scădere a consumului, corelată cu direcționarea consumatorilor către consumul de alcool provenit de pe piața neagră(vezi punctul de vedere al Asociației Naționale pentru Băuturi Răcoritoare – ANBR).
Se va plăti CASS 10% pentru tichete de masă
Cum în proporție de aproximativ 80% tichetele de masă erau utilizate pentru achiziții de alimente din retail, implicit consumul realizat pe baza acestor bonuri de valoare va fi mai redus cu 10%. Efectul se va resimți la nivelul produselor de impus, dar si sporadic la nivelul produselor din categoriile de bază. Ca efect secundar, se estimează o orientare mai accentuată a consumatorilor spre produsele ieftine din categoria mărci proprii ale retailerilor, în detrimentul brandurilor.
Taxarea companiilor mari
Se propune instituirea unui impozit minim pe cifra de afaceri(IMCA) pentru companiile cu afaceri de peste 50 milioane euro anual, Impozit calculat după formula:
IMCA = 1%*(Vt – Vs - I – A), unde Vt – venituri totale, Vs - venituri care se scad din veniturile totale (cum ar fi veniturile neimpozabile, veniturile aferente costurilor stocurilor serviciilor în curs de execuție, , veniturile din subvenţii, veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare/ reasigurare), I - valoarea achiziției/producției de active, A – amortizări.
Efect: De regulă, orice taxă/impozit aplicată sectorului privat se regăsește în următoarele luni în prețurile mărfurilor pe care companiile respective le pun pe piață, astfel încât înstabilitatea fiscală să nu pună în pericol obiectivele de business. Asta înseamnă că în cazul companiilor în care consumul este mai afectat de celelalte măsuri din pachetul fiscal, creșterea prețurilor pentru acoperirea acestui impozit va fi mai mică decât în cazul sectoarelor unde măsurile fiscale nu au determinat o scădere substanțială a consumului.
Taxarea băncilor cu 1%
În cazul băncilor - persoane juridice române şi al sucursalelor din România - persoane juridice străine, impozitul suplimentar este un impozit calculat prin aplicarea unei cote de 1% asupra cifrei de afaceri.
Efect: costurile acestei taxări suplimentare se vor regăsi, în majoritatea cazurilor în costul creditării, dar și în costul operațiunilor curente pentru încasarea salariilor prin intermediul conturilor bancare. Asta înseamnă mai puțini bani la o mare parte din salariați și buget mai mic pentru coșul de cumpărături.
Plafon CASS la 60 de salarii minime pentru PFA
Persoanele care au venituri din activități independente vor avea un nou plafon pentru plata CASS de 10%. Practic, ar urma să plătească 10% la veniturile nete dacă au sub 60 de salarii minime. Dacă au mai mult, atunci va fi plafonat la cele 60. Vechiul plafon era stabilit la 24 de salarii minime.
Efect: sunt vizate persoanele care realizează prin PFA venituri ce depășesc valoarea a două salarii minime lunar, deci persoanele cu venituri peste medie. Impactul se va regăsi din nou în categoriile de produse premium, în consumul din Horeca și valoarea comenzilor la firmele de catering.
Măsuri privind reducerile posturilor și a cheltuielilor în sectorul bugetar
Experiențele anterioare ne arată că acester schimbări nu au un efect pe termen lung, în locul fiecărui post desființat în cadrul proceselor de restructurare în sectorul public au apărut de regulă 1,2 posturi noi după primul an. Dar nesiguranța asupra posturilor deținute va determina ca efect o limitare a cheltuielilor la strictul necesar, inclusiv pentru cheltuielile cu bunuri de larg consum. Deși acest termen – limitare – pare ușor evaziv, atunci când vine vorba despre sectorul bugetar – principal motor al creșterii consumului prin creșteri salariale în lanț - riscul unei contracții puternice a consumului nu trebuie eliminat.
Cireașa de pe tort – semnalată de cursdeguvernare.ro
Într-un articol publicat de jurnalistul Victor Bratu în publicația online cursdeguvernare.ro se arată că Ministerul de Finanțe a publicat în transparență decizională și un alt proiect de OUG care modifică articolul 4 al Legii privind Codul fiscal. Este vorba de prevederea din Legea responsabilității fiscal-bugetare potrivit căreia orice decizie privind modificarea de taxe trebuie luată cu minim 6 luni înainte de aplicarea ei. Guvernul tocmai întenționează să abroge această prevedere.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



