Editia a doua a Premiilor Comertului Traditional, concurs organizat de revista Piata si compania Metro Cash & Carry Romania, s-a bucurat de o participare mai numeroasa decat editia inaugurala. Adaugand la aceasta faptul ca, in general, performantele comerciantilor au fost mai bune decat cele etalate la prima editie a concursului constatam ca anul acesta am avut o competitie mult mai puternica.
Castigatorii sunt cunoscuti. La sectiunile "Eficienta" si "Specializare", deciziile au fost simple pentru Juriu, intrucat aici au contat exclusiv cifrele - valoarea incasarilor pe unitatea de suprafata, respectiv gradul de specializare.
Pentru stabilirea castigatorului la sectiunea "Marketing" Juriul a tinut cont in primul rand de calitatea actiunilor de marketing ale comerciantilor, de originalitatea solutiilor alese, de modul de comunicare cu clientii si in al doilea rand de numarul actiunilor de marketing desfasurate. Evident, avantajati au fost comerciantii care au trimis materiale suplimentare (memorii de prezentare, fotografii, mostre de cataloage, sacose personalizate etc.).
Laureatul Marelui Premiu a fost desemnat de Juriu in urma unor deliberari care au durat mai bine de trei ore. In decizia sa, Juriul a acordat o importanta mai mica eficientei actului de comert si mai mare marketingului. Membrii Juriului au considerat ca marketingul performant si inovator este elementul care determina succesul pe termen lung pentru ca demonstreaza orientarea comerciantului catre consumatori, dorinta de a atrage noi clienti si fidelizarea celor castigati, precum si apetenta comerciantului pentru metode moderne de conducere a afacerii. Juriul a apreciat cel mai mult firma Mitexim Dorohoi, operatorul a doua magazine mai mici de 100 mp, datorita strategiei sale elaborate, bazata pe studierea pietei locale si a consumatorilor, datorita marketingului inovativ, a comunicarii continue cu clientii si, desigur, a performantelor de vanzare.
{mosmodule module=Poze - Gala Premiilor Comertului Traditional}
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea




