Prima unitate de agricultură verticală din România, investiție de 350.000 de euro
Actualitatea | Revista Piața | 11/10/2022 16:01

Kaufland și Ultragreens au inaugurat, la Ploiești, prima unitate de agricultură verticală din România, a cărei producție va fi integral direcționată vânzării în magazinele retailerului. Investiția Ultragreens pentru dezvoltarea hub-ului se ridică la 350.000 euro.
„Green Hub Kaufland by Ultragreens este un proiect amplu de mediu și agricultură inteligentă, orientat către noile tendințe de consum sănătos și în conformitate cu agenda ONU de dezvoltare sustenabilă”, se arată într-un comunicat.
Unitatea de producție este instalată într-o hală industrială cu o amprentă la sol de 180 metri pătrați și o suprafață de cultivare de 1250 mp, obținuți prin suprapunerea a șapte suprafețe de cultivare. Plantele sunt cultivate tot timpul anului, cu un consum de apă cu 95% mai redus față de agricultura tradițională. Ciclurile de producție variază între 10 și 20 de zile, fiind cultivate game de salate, ridichi, broccoli sau chives, precum și plante aromatice, crescute în regim hidroponic.
De asemenea, plantele sunt crescute cu ajutorul razelor UV, fiind folosite becuri LED cu un consum energetic minim, în timp ce sistemul închis de cultivare verticală permite o agricultură sustenabilă, care exclude poluarea cu pesticide și îngrășăminte la sol.
„Green Hub Kaufland by Ultragreens este pentru noi mai mult decât un proiect sustenabil. Este o nouă etapă în parteneriatul pe care îl avem deja cu Ultragreens, prin care extindem sortimentul de microsere și plante fresh din hipermarketurile Kaufland. Macrosera este dotată cu tehnologii de ultimă generație, eficiente energetic și propune un model de agricultură responsabilă, în acord cu standardele internaționale privind protejarea mediului. Producția va fi direcționată integral către 65 dintre magazinele noastre din România”.
Marco Hößl – CEO Kaufland România & Republica Moldova
La construcția și utilarea acestui hub au contribuit partenerii Ultragreens: Signify - lider global în domeniul iluminatului, Helukabel - producător și furnizor internațional de top de cabluri, Gnosis – parte a grupului Ultragreens, specializat în inginerie mecanică avansată, Combridge (Deutsche Telekom)- solutii de telecomunicații și IT&C personalizate, Amteh International – integrator instalații HVAC-R si sanitare industriale.
Întreg ciclul de operare a unității a fost luat în calcul pentru a dezvolta o activitate sustenabilă pe termen lung, astfel că sera a fost construită în imediata apropiere a Centrului Logistic Kaufland Ploiești, pentru a reduce lanțul logistic de transport și impactul asupra mediului înconjurător, menționează comunicatul citat.
Producția anuală de circa 60 de tone a hub-ului va fi distribuită integral în rețeaua de 157 de hypermarket-uri Kaufland. O a doua unitate Green Hub va fi construită în localitatea Turda de către Ultragreens.
“În urmă cu 2 ani instalam primele Microsere în magazinele Kaufland din București, cu plante cultivate direct în incinta hypermarket-urilor – a fost primul nostru pas către agricultura urbană, hiper-localizată. Am crezut mereu în soluțiile de tip indoor vertical farming ca fiind un răspuns la unele dintre cele mai mari probleme cu care populația se confruntă în momentul actual: nevoie de alimente fără pesticide, instabilitate alimentară, poluare, risipa resurselor. Am găsit în Kaufland partenerul ideal, alături de care inovăm aici, chiar la noi acasă, pentru o agricultură durabilă și sustenabilă, cu beneficiile unei alimentații sănătoase, pentru un viitor social responsabil”, a declarat Cristian Tudor, Fondator Ultragreens (Microgreens).
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.450 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 157 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Retailerul deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață.
Ultragreens, cunoscut până acum pe piața locală ca Microgreens România, este un producător de microplante, flori comestibile și specialități culinare pentru gastronomie. Din 2018 compania investește în AgTech prin dezvoltarea sistemelor proprietare de creștere hidroponică verticală indoor, scalând business-ul în zona de Convenience și Functional Foods. Compania este certificată GlobalGAP și respectă toate bunele practici impuse de acest standard, fiind premiată cu diplomă de excelență în consumul apei.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



