Profi și Kaufland, în Top 5 cele mai vizibile branduri la TV și radio
Actualitatea | Revista Piața | 30/03/2023 11:29

Retailerul Profi se impune ca lider al topului celor mai vizibile branduri la TV și radio, arată o analiză efectuată de compania de specialitate MediaTRUST. Un alt mare comerciant, Kaufland, ocupă locul 4, iar în topurile 5 pe secțiuni, la prezența în cele două mijloace de comunicare, se mai clasează și Penny.
Pe poziția a doua în topul general intră CCC, iar podiumul este completat de Catena, care coboară 2 poziții față de săptămâna 13-19 martie.
Cu un Rate Card estimat la 2,03 milioane de euro și 2.431 reclame difuzate, Profi ocupă prima poziție în top. CCC a avut difuzate 2.188 de reclame și un Rate Card estimat la 2,9 milioane de euro, în timp ce Catena, pe poziția a treia, a avut 2.100 de reclame și un Rate Card estimat la 3,1 milioane de euro.
Printre celelalte branduri prezente în top se numără Kaufland, care a ocupat locul 4 cu 1.906 de reclame, urmată de eMAG, care a înregistrat 1.889 de reclame.
În perioada monitorizată, se poate observa din distribuția reclamelor pe canalele media că notorietatea brandurilor a fost consolidată în principal prin intermediul posturilor TV și radio. Niciunul dintre cele mai active branduri din top 5 nu a alocat bugete pentru campanii publicitare în presa scrisă.
TV. În perioada analizată, cele mai active branduri la TV au fost Profi, Catena și CCC. Conform datelor oferite de MediaTRUST, Profi a generat cel mai mare număr de spoturi publicitare la TV, în total 2.341, iar cele mai multe difuzări au avut loc pe postul B1 TV, în număr de 307. Locul 2 este ocupat de Catena, cu 2.065 de spoturi publicitare la TV, cele mai multe fiind difuzate la TVR 1, un total de 323 numai pe acest canal.
CCC completează podiumul la TV, înregistrând 1.934 spoturi la TV, cele mai multe difuzări fiind la Acasă TV, 481 de spoturi. Pe locul 4 în topul celor mai vizibile branduri la TV este Penny cu 1.635 spoturi, cele mai multe fiind la B1TV, 263. În top 5 la TV urmează Kaufland, cu cele mai multe spoturi difuzate la B1 TV, 220 din totalul de 1.415.
Radio. În același timp, la radio, eMAG este liderul clasamentului, cu 720 spoturi difuzate. Europa FM și Virgin Radio au difuzat cele mai multe spoturi eMAG, 91 fiecare.
Cu un total de 491 de spoturi difuzate la radio, Kaufland ocupă poziția a doua în topul celor mai active branduri la radio. Spoturile Kaufland s-au difuzat cel mai des la Europa FM, 79 de spoturi. CCC închide podiumul, cu 254 de spoturi la radio.
Raportul a luat în calcul rezultatele monitorizării a peste 10.000 reclame difuzate în intervalul de timp 20 – 26 martie 2023, la 21 de posturi de televiziune, 12 posturi de radio şi 200 de publicaţii centrale. Prin intermediul aplicaţiei Admonit, mediaTRUST prezintă cele mai vizibile branduri în media. Costul estimat in euro a fost calculat pe baza valorii de Rate Card.
Pentru măsurarea impactului (audienţei) materialelor incluse în studiile mediaTRUST sunt folosite datele de audienţă furnizate de ARMA (pentru televiziuni), BRAT (pentru presa tiparită), ARA (pentru radio) şi metode proprietate mediaTRUST în cazul mediului online (inclusiv Social Media). Datele de audiență și demografice se referă la numărul de telespectatori pentru toate aparițiile televizate, fiind luat in calcul publicul comercial.
Înființată în 1999, parte a Institute of Media Monitoring (IMM) din Polonia, mediaTRUST România oferă clienților săi acces la informaţiile apărute zilnic în mass media (presă scrisă, online, radio şi TV) din 15 ţări din Europa Centrală şi de Est.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



