RBL despre un proiect al Senatului: Asalt asupra mediului de afaceri, costuri de peste 100 mil. euro anual
Actualitatea | Revista Piața | 20/10/2026 00:20

Un proiect legislativ aflat în lucru la Senat a stârnit nemulțumirea antreprenorilor, care consideră că punerea în aplicare a inițiativei ar genera costuri suplimentare anuale de peste 100 milioane de euro pentru companiile private.
„În plină simplificare europeană și în pragul investirii unui nou Guvern, în Parlament a fost depus un proiect cu efect în special asupra IMM-urilor: avocat obligatoriu pentru actele firmelor și contractele comerciale”, se arată într-un comunicat transmis de organizația antreprenorială Romanian Business Leaders (RBL).
Organizația cere Senatului să respingă proiectul B563/2026 în forma actuală. Motivul: costul suplimentar estimat pentru firme depășește 100 de milioane de euro pe an.
Proiectul B563/2026 se află pe masa de lucru a Senatului, iar forma actuală a propunerii legislative prevede că: „stabilirea temporară a sediului pentru societăți la sediul profesional al avocatului și înregistrarea acestora, în numele și pe seama clientului, a părților de interes, a părților sociale sau a acțiunilor astfel înregistrate; stabilirea temporară a sediului unor societăți comerciale la sediul profesional al avocatului presupune utilizarea sediului profesional al avocatului numai pentru scopul limitat al constituirii legale și autorizării funcționării societății comerciale sau, după caz, pentru mutarea sediului ori pentru stabilirea unui sediu secundar al societății în cauză, pentru o perioadă limitată de cel mult un an”.
Printre inițiatorii acestui proiect se numără trei senatori PNL, patru senatori PSD, dar și câte un senator din formațiunile USR, AUR și PACE. Structura inițiatorilor proiectului indică, mai degrabă un lobby susținut de asociațiile profesionale ale avocaților decât un proiect al unuia dintre partidele parlamentare.
Oficialii RBL afirmă că, în timp ce Comisia Europeană și-a asumat reducerea sarcinii administrative cu cel puțin 25% pentru toate companiile și cu 35% pentru IMM-uri, în Parlamentul României se află, astfel, un proiect care merge în sens invers.
„Propunerea legislativă B563/2026, depusă la Senat pe 14 octombrie, ar obliga firmele să treacă pe la avocat pentru actele de înființare și modificare a societății și pentru contractele pentru care legea cere forma scrisă, inclusiv actele adiționale”, au declarat reprezentanții organizației antreprenoriale.
Cât ar costa?
RBL estimează că, numai pentru actele firmelor și contractele comerciale uzuale, costul suplimentar ar depăși 100 de milioane de euro pe an. Dacă regula ar fi interpretată extensiv, inclusiv pentru contractele de muncă, costul s-ar putea apropia de 800 de milioane de euro pe an. RBL a estimat costul pornind de la datele de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) și ale Ministerului Muncii și de la onorariul minim de 710 lei recomandat de ghidul publicat de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) pentru redactarea unui contract. Estimarea este prudentă, întrucât nu include costul recuperării creanțelor, al înscrierilor de garanții, al arbitrajului, întârzierile în tranzacții și pierderile pentru serviciile digitale.
Sergiu Neguț, președintele Romanian Business Leaders
În plus, arată cei de la RBL, în plin proces de dezbatere a platformei de digitalizare a României 2030, proiectul pune în pericol platformele LegalTech și instrumentele AI prin incertitudinea pe care o creează: nimeni nu va ști dinainte unde se termină „informarea” și unde începe „consultanța”. Granița ar urma să fie stabilită, caz cu caz, de instanță, la cererea UNBR.
Inițiatorii nu au prezentat nicio estimare a impactului asupra firmelor.
Ce solicită RBL
1. Fără procedură de urgență. Inițiatorii au cerut adoptarea în procedură de urgență. RBL cere Biroului Permanent al Senatului să nu o aprobe: un proiect care schimbă regulile pentru peste 1 milion de firme are nevoie de dezbatere și de analiză de impact, nu de grabă.
2. Testul de proporționalitate. Directiva (UE) 2018/958 și Legea 245/2020 obligă statul să facă acest test înainte de orice restricție nouă de acces la o activitate rezervată unei profesii. Expunerea de motive nu conține un astfel de test și nu estimează costul pentru firme. Recunoaște doar posibile implicații bugetare pentru asistența juridică din oficiu.
3. Consultarea mediului de afaceri. Firmele care ar suporta costurile nu au fost consultate. Paradoxal, același proiect introduce obligația autorităților de a consulta UNBR la orice act normativ care privește avocații.
4. Avizul Consiliului Concurenței. Proiectul mută în zona rezervată unei singure profesii servicii care astăzi sunt oferite pe piețe deschise de mai multe tipuri de furnizori: contabili, camere de comerț, firme de colectare, arbitri, platforme digitale. Când numărul furnizorilor scade prin lege, prețurile cresc, inovarea încetinește, iar costul îl suportă firmele și, în final, consumatorii.
„Proiectul de lege contrazice, de altfel, și programul de guvernare al Guvernului desemnat, care își asumă reducerea cu minimum 25% a sarcinilor administrative pentru firme, modernizarea Legii societăților, transformarea Registrului Comerțului într-o platformă online și fundamentarea oricărei măsuri cu impact asupra firmelor pe analize de impact și consultare prealabilă”, menționează comunicatul RBL.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



