Strategii complexe pentru un an plin de provocări şi tendinţe noi
Actualitatea | Revista Piața | 09/11/2017 15:06

Clubul de Retail şi conferinţa BusinessPLUS@2018, desfăşurate în acest an în perioada 4-6 octombrie la Hotel Sport în Poiana Brașov, au fost un bun prilej pentru cei peste 160 de reprezentanţi ai celor mai importante companii din industria bunurilor de larg consum să dezbată şi să aprofundeze noile tendinţe din acest domeniu.
Evenimentul organizat de Piaţa a reunit 60 dintre cele mai mari companii din industria bunurilor de larg consum, cu o cifră de afaceri însumată de aproximativ 11 miliarde de euro. Zece dintre cei mai mari operatori de retail, cu o cotă de peste 40% din piaţă, au fost reprezentaţi la ediţia din acest an a Clubului de Retail: Agricola Magazine, Annabella Retail, Carrefour, Cora, dm Drogerie Markt, Kaufland, Lagardère Travel Retail, Lidl, Profi, Selgros.
Printre speakerii acestei conferințe s-au numărat reprezentanți ai unor companii şi instituţii care determină evoluţiile din industria bunurilor de larg consum: Cornel Brezuică – Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Mircea Turdean – Directorul General al Farmec, Emanuel Constantin - Directorul General al Inovalabel, Constantin Damov – Co-fondator Green Group, Mircea Isvoranu – Director de Achiziţii Legume şi Fructe la Carrefour, Valer Hancaş – Corporate Affairs Manager la Kaufland, Daniel Badea – Director de Marketing la Selgros, Răzvan Botezatu – Director Comercial la Coca-Cola HBC, Radu Timiş Jr. – Director Comercial la Cris-Tim, Carmen Gavrilescu – Director de Marketing la Agricola Bacău, Elena Badea – Managing Partner la Valoria Business Solutions, Daniela Sima – Trainer şi Senior Consultant la Sfera Business, Anca Popescu – Directorul magazinului Cora Pantelimon, Cezar Verziu – Managing Partner la Fabrica de Sandwichuri, Georgiana Brehuescu – Client Marketing Manager la Carrefour, Ionuţ Roman – Director de Relaţii cu Clienţii la Selgros, Marinela Stanciu – Senior Modern Trade Channel Manager la Ursus Breweries, Dan Laszlo – New Business Director la PromoAPP, Horia Neș – Business Development Manager la Beck et al. Services.
A cincea ediţie a Clubului de Retail şi conferinţa BusinessPLUS@2018 au fost susținute cu sprijinul: Albalact şi Zuzu, ArtMatch, Carrefour, Farmec, Unilever şi Dove, Dero, Coccolino, Domestos, Delikat, Rama, Delma şi Algida în calitate de Parteneri Principali; Coca-Cola HBC a fost Sparkling Partner, Inovalabel a fost Labeling Innovation Partner, IQOS şi Philip Morris au avut calitatea de New Way Partners; Aqua Carpatica, Beck et al. Services, Cris-Tim, Domeniile Sâmbureşti, Fabrica de Sandwichuri, Green Group, Mondelez, MPC Trade Marketing Services, PromoAPP, Ursus Breweries au participat și în calitate de Parteneri Gold, Tchibo din poziţia de Coffee Partner, iar IQads, Smark, RisCo, eFIN şi EuroExpo au fost Parteneri Media.
Dezbaterile conferinţei, axate pe perspectivele afacerilor în 2018, au pus într-o nouă lumină direcţiile pe care urmeză să se dezvolte piaţa în anul următor. Şi asta pentru că perspectivele macroeconomice, prezentate elaborat de Elena Badea prin studiul realizat de compania Valoria şi finalizat cu puţin timp înaintea conferinţei, indică un an cu multe provocări în industria bunurilor de larg consum. Concret, contribuţia acestei industrii în creşterea economică estimată pentru anul viitor scade cu aproximativ 38 % faţă de contribuţia pe care o are în 2017. Ritmul de creştere a consumului se va reduce şi mai mult în 2018, după primele semnale de încetinire din partea a doua a anului 2017, tendinţă ce este confirmată de felul în care a evoluat consumul din aprilie până la sfârşitul lunii iunie în acest an. Cu alte cuvinte, companiile se pregătesc pentru un an greu, dar managerii acestora au găsit, după cum veţi vedea în rândurile ce urmează, soluţii pentru creştere şi în 2018.
Companiile explorează oportunităţile generate de noile tendinţe de consum
Reprezentanţii companiilor din industria bunurilor de larg consum nu se lasă intimidaţi de premisele unui an cu multe provocări şi au găsit soluţii de menţinere a ritmului de creştere prin explorarea oportunităţilor generate de tendinţele şi modificările intervenite în obiceiurile de consum.
Astfel, Coca-Cola a mizat pe tendinţele de consum în ambalaje mici şi a dezvoltat o linie nouă de îmbuteliere a dozelor de aluminiu, dar în acelaşi timp acţionează şi în sensul tendinţei de consum a produselor sănătoase, fără zahăr. Răzvan Botezatu, Commercial Excellence Manager, Coca-Cola HBC România, spune că e de datoria liderului pieţei să susţină creşterea categoriei prin explorarea şi exploatarea tendinţelor de consum.
Pe de altă parte, Mircea Turdean, Director General, Farmec, a afirmat că cercetarea şi inovaţia, cuplate la un departament de marketing puternic şi proactiv, reprezintă motorul prin care Farmec reuşeşte să crească organic, chiar şi în perioade de criză economică, iar viteza de reacţie a echipei de vânzări, care vine din teren cu informaţii concrete despre cerinţele consumatorilor, ajută compania locală să fie cu un pas înaintea companiilor multinaţionale.
În ceea ce îi priveşte pe retaileri, Mircea Isvoranu, Manager Achiziţii Legume Fructe Carrefour România, a spus că aceştia au încă multe oportunităţi pe nişe de piaţă în creştere, unde produsele nu sunt încă în număr suficient de mare în magazine. Mircea Isvoranu a folosit ca exemplu gama de legume-fructe bio, pe care o consideră o bună oportunitate de dezvoltare a vânzărilor în retail, dar care este slab reprezentată în prezent din cauza numărului mic de furnizori de pe piaţa internă. Managerul de Achiziţii Legume Fructe al Carrefour a făcut o conexiune cu implicarea retailerului în fondarea Cooperativei Carrefour Vărăşti, prin care sunt asigurate legume proaspete în rafturile magazinelor.
La finalul primei sesiuni, coffee break-ul oferit de Tchibo a fost un bun prilej pentru participanți de a detalia discuțiile din cadrul dezbaterilor într-o relaxantă pauză de networking, pe terasa Hotelului Sport – Ana Hotels.
New way în retail sau ce fac companiile ca să se menţină în trend
Inovarea continuă axată pe anticiparea modificărilor în obiceiurile de consum a fost direcția indicată de speakeri pentru New Way în retail, tema centrală din cea de a doua sesiune de dezbateri a conferinţei BusinessPLUS@2018. Atât reprezentanţii unor importanţi producători de pe piaţa locală, cât și retailerii, au arătat că implicarea în comunitatea locală prin proiecte care să apropie brandul de membrii comunității, dar şi dezvoltarea sortimentaţiei prin inovare continuă constituie avantaje ce vor face diferenţa în 2018. Valer Hancaş, Manager Corporate Affairs & Communication la Kaufland, a încercat chiar să găsească o similitudine între tema dezbaterii și noua direcție pe care se dezvoltă Kaufland, afirmând că „New Way în retail sau Fresh în retail este ceva asemănător”. Radu Timiș Jr., Director Comercial al producătorului de mezeluri Cris-Tim, consideră că „New Way în retail înseamnă globalizare, iar cine ştie să se urce pe val va reuşi să menţină trendul”, în timp ce Daniel Badea, Director de Marketing la Selgros Cash & Carry, şi Ionuț Roman, Director Relaţii Clienţi la aceeaşi companie, au arătat că dezvoltarea sortimentaţiei pe anumite segmente, aşa cum a dezvoltat Selgros relaţia comercială pe segmentul HoReCa, este unul din punctele tari în competiţia puternică ce se anunţă pentru anul viitor. Cezar Verziu, Partner la Fabrica de Sandwichuri, a spus că street food reprezintă o alternativă de luat în calcul mai ales de către producătorii locali, iar Fabrica de Sandwichuri intenționează să analizeze cu atenție această nouă tendință. Carmen Gavrilescu, Director de Marketing la Agricola Bacău, a demonstrat audienței că inovarea reprezintă un puternic argument pentru companii în 2018, exemplificând cu inovațiile pe care Grupul Agricola le-a lansat de-a lungul timpului, de la Puiul Fericit, Puiul Familist, până la cele mai noi produse - Ouă Ochioase şi Ouă Inimoase - pe care Avicola Lumina, o companie din cadrul grupului, a ales să le lanseze chiar la Clubul de retail.
De fapt, trei companii - Albalact, Agricola şi Selgros - au ales Clubul de Retail pentru a comunica partenerilor de afaceri lansarea celor mai noi branduri din portofoliile lor: Zuzu Dolce, Ouă Ochioase şi Ouă Inimoase, Transgourmet Quality şi Transgourmet Economy – ultimele două fiind primele branduri proprii ale Selgros. Albalact a făcut cunoştinţă membrilor Club Retail cu noul său brand printr-o degustare de produs şi printr-un vizual remarcabil prin simplitatea şi senzualitatea sa, care a constituit suportul pentru zeci de sesiuni foto iniţiate de grupurile de prieteni constituite ad hoc în cele două zile ale Clubului. Agricola şi Selgros au inclus comunicarea noilor lor branduri în prezentările susţinute de Carmen Gavrilescu şi Ionuţ Roman, ambele în sesiunea „New Way în Retail”.
Loializarea cosumatorului – punctul de pornire pentru parteneriatele cu valoare adăugată dintre furnizori și retaileri
Odată ce a fost clarificată direcția în care se îndreaptă industria bunurilor de larg consum și tendințele ce vor reprezenta o provocare în 2018, atât pentru retaileri cât și pentru furnizori, în panelul trei al conferinţei BusinessPLUS@2018 s-a dezbătut problema parteneriatelor dintre aceștia, astfel încât în centrul atenției, pentru fiecare dintre ei,să rămână consumatorul.
Dezbaterile au avut un numitor comun, fie că a fost vorba despre reprezentanţi ai retailerilor, ai producătorilor sau consultanţi. Loializarea clienţilor a devenit preocuparea principală a companiilor din industrie. Anca Popescu, Director al magazinului Cora Pantelimon, a punctat în cadrul prezentării motivele pentru care loializarea consumatorilor este un aspect foarte important: clientul are nevoie în continuare şi solicită consiliere, securitate, ambianţă, inovaţie. Pe lângă aceste nevoi el dispune de foarte puțin timp și atât retailerii cât și furnizorii trebuie să fie preocupați de timpul alocat de consumator pentru cumpărături, consideră Marinela Stanciu, Senior Modern Trade Channel Manager la Ursus Breweries/Asahi Beer. Cu alte cuvinte, dacă în urmă cu 2-3 ani se analizau strategii prin care retailerii să poată ţine mai mult timp shopperii în magazine, acum problematica s-a inversat, furnizorii şi retailerii caută soluţii pentru a eficientiza timpul pe care consumatorul îl petrece în magazine. Nu în ultimul rând, același consumator nu mai vrea să colecteze bonuri de casă, capace, etichete sau alte însemne ale unor campanii și concursuri menite să crească volumele de vânzări, este de părere Dan Laszlo, New Business Director la Promoapp.
Toate aceste particularităţi, care au modificat obiceiurile de shopping, au creionat în cadrul ultimei sesiuni din prima zi de dezbateri un aspect extrem de important: pentru a acorda o mai mare atenție problemelor cu care se confruntă consumatorul este necesară îmbunătățirea colaborării și a parteneriatelor dintre furnizori și retaileri. În încheierea dezbaterilor, Daniela Sima, Trainer & Senior Consultant la Sfera Business, a încercat să răspundă întrebării: cum adăugăm valoare parteneriatului dintre furnizor şi retailer? Iar răspunsul a fost: prin mai multă comunicare și prin încredere reciprocă.
La finalul primei zile de dezbateri, compania Inovalabel a organizat o tombolă cu trei premii constând într-un voucher pentru imprimare etichete. Câştigătorii tombolei au fost: compania Mondelez, prin Ioana Pană, Category Planning Manager Chocolate – 50.000 etichete multipagină, compania Via-Trend/ Daniela’s, prin Valentin Terteliu, Administrator – 50.000 etichete răzuibile şi Coca-Cola HBC, prin Andreea Toma, Trade Marketing Coordinating Gastro – 50.000 sleev-uri.
Seara s-a încheiat într-un cadru festiv, reprezentanţii companiilor fiind invitaţi să stabilească noi contacte sau să poarte discuţii cu vechi parteneri în cadrul cinei festive. Atmosfera a fost întreținută prin barurile oferite de PPD și IQOS, cei prezenţi fiind invitaţi să prepare coctailuri cu dedicaţie pentru partenerii lor de afaceri.
Provocarea ambalajelor în fmcg
A doua zi a Conferinţei BusinessPLUS@2018 din cadrul celei de a cincea ediţii a Clubului de Retail a lansat o provocare pentru reprezentanții companiilor din industrie, prin abordarea problemelor de mediu pe care le ridică deşeurile din ambalaje nereciclate. Acestea plasează în prezent România pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește reciclarea, iar problemele ridicate de reciclatori sunt în strânsă legătură cu materialele folosite de furnizori la crearea ambalajelor în care își comercializează produsele.
Deoarece România are mari restanţe în ceea ce priveşte colectarea selectivă a deşeurilor provenite din ambalajele puse pe piaţă de industria bunurilor de larg consum, autorităţile iau în calcul diverse soluţii pentru îmbunătăţirea mecanismelor de colectare selectivă, dar şi pentru limitarea cantităţii de deşeuri nereciclabile, care ajung la gropile de gunoi.
Cornel Brezuică, Preşedintele Administrației Fondului pentru Mediu, a precizat că în ceea ce privește industria FMCG, majoritatea operatorilor sunt responsabili. Cu ajutorul lor, România și-a atins țintele în anii precedenţi. Cornel Brezuică a mai spus că Ministerul Mediului pregăteşte un pachet legislativ prin care să responsabilizeze autorităţile locale în ceea ce priveşte acţiunile de colectare selectivă a deşeurilor, pachet legislativ ce va conţine criterii de măsurare şi monitorizare exacte. De asemenea, autorităţile de mediu lucrează la o nouă lege, modificată total, pentru funcţionarea OTR-urilor. (*N.R. - Proiectele celor două legi au intrat deja în dezbateri la Senatul României la sfârșitul lunii octombrie.)
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



