Studiu Reveal Marketing Research: Cât, cum și de ce postesc românii
Actualitatea | Revista Piața | 18/04/2024 12:04

Cel mai recent studiu derulat de Reveal Marketing Research și-a propus să identifice, cât, cum și de ce postesc românii, urmărind diferențe în comportamentele și atitudinile acestora comparativ cu studiul similar derulat în apropierea Sărbătorilor Pascale din 2022.
Postul este practicat din considerente asociate tradiției în familie (64%), preocupărilor legate de sănătate (42%) sau credinței în Dumnezeu (39%).
Conform rezultatelor studiului realizat de Reveal Marketing Research, 47% dintre românii din mediul urban declară că obișnuiesc să postească în așteptarea Paștelui, procent asemănător celui înregistrat în 2022 (când procentajul era de 50%). Dintre aceștia, 21% obișnuiesc să postească miercurea și vinerea, în timp ce doar 11% țin tot postul, iar 15% respectă postul în ultima săptămână a acestuia.
Cele mai importante motivații pentru care românii postesc sunt adesea legate de obișnuința și educația primită în familie (64%). Alte motive notabile includ preocupările legate de sănătate și dietă, menționate de 42% dintre respondenți, și credința în Dumnezeu (39%).
În funcție de categoriile de vârstă, pot fi observate tendințe diferite, astfel că, tinerii între 25-34 ani obișnuiesc să postească în mai mare măsură datorită tradiției și educației primite în familie (71%), în timp persoanele peste 55 de ani acordă o atenție deosebită sănătății/ dietei (51%), iar cei între 45 -55 ani credinței (46%).
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



