Unilever: Irina Urechean, desemnată General Manager al Diviziei de Înghețată
Actualitatea | Revista Piața | 03/03/2025 16:16

Irina Urechean a fost desemnată General Manager al Diviziei de Înghețată Unilever pentru România și Moldova din luna ianuarie 2025.
Potrivit unui comunicat al companiei, Irina va fi responsabilă de conducerea, creșterea și dezvoltarea Diviziei de Înghețată din România și Moldova prin intermediul unui portofoliu puternic și a inovațiilor care extind categoria, precum și de promovarea unei culturi a excelenței.
Eforturile și experiența ei se vor concentra pe consolidarea punctelor forte ale acestei afaceri, cu ajutorul unei echipei puternice, a brandurilor lider de categorie din portfoliul Algida și Betty Ice, precum și pe construirea unei organizații reziliente și adaptate provocărilor viitoare.
“Este o mare responsabilitate și o adevărată onoare să mă întorc în categoria în care mi-am inceput cariera din Unilever acum 15 ani și să conduc Divizia de Înghețată din România și Moldova, într-o perioadă marcată de dinamism și schimbări. Îmi doresc să construiesc împreună cu echipa mea o organizație puternică și adaptată provocărilor viitoare, axată pe inovație și excelență, dar și pe bucuria pe care ne-o aduce înghețata în fiecare zi. Ne desfășurăm activitatea într-o categorie plină de oportunități și cu un mare potențial de creștere în România și fiecare pas pe care îl facem este ghidat atât de valorile noastre fundamentale, cât și de angajamentul nostru de a crea un impact pozitiv. Ne dorim să aducem bucurie consumatorilor și partenerilor noștri pentru că, nu-i așa, viața este mai dulce cu înghețată.”
Irina Urechean – General Manager, Divizia Înghețată Unilever România & Moldova
Irina s-a alăturat echipei Unilever în 2010, iar de atunci și-a consolidat constant experiența în marketing, trade marketing și ulterior în strategie și business management, lucrând în diverse divizii ale companiei, de la Ice Cream, Foods, Beauty & Personal Care la Home Care. De-a lungul carierei sale, și-a dezvoltat deopotrivă abilitățile de leadership și pe cele de business transformation, pe care le-a demonstrat în poziția de Director al categoriei Home Care pentru Unilever South Central Europe (USCE) și în ultimul rol, la nivel regional, de Strategy Lead Home Care pentru Europa, Turcia, Orientul Mijlociu, Australia & Noua Zenlandă.
Unilever este unul dintre principalii furnizori mondiali de produse de Ice Cream, Home Care, Personal Care, Beauty & Wellbeing și Nutrition cu vânzări în peste 190 de țări și produse utilizate zilnic de 3,4 miliarde de oameni.
Unilever este expert în categoria de înghețată, având în portofoliu branduri internaționale de top, precum Magnum, Carte d’Or, Twister, Ben & Jerry, dar și branduri locale ca Napoca și Betty Ice.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



