Ursus Premium revine la capsulele clasice, fără twist-off
Actualitatea | Revista Piața | 21/03/2023 12:34

Sticlele de Ursus Premium cu capsulă twist-off sunt din ce în ce mai rare în piaţa de retail. De fapt, sunt pe cale de dispariţie, întrucât de la sfârşitul anului trecut Ursus Breweries a luat decizia de a reveni la capacele clasice pentru ambalările de 330 ml şi de 750 ml – cele care purtau capsulele înfiletate -, conform precizărilor reprezentanţilor companiei la solicitarea revistei Piaţa.
Revenirea la capacele clasice are raţiuni logistice: „Sticlele de Ursus Premium la 0,33L și cele de 0,75L sunt singurele din portofoliul Ursus Breweries care au avut capac twist-off. Ca atare, în spatele deciziei de a renunța la acest tip de capac stă intenția noastră de uniformizare a portofoliului din acest punct de vedere și îndeplinirea obiectivelor de standardizare a procesului de îmbuteliere”, au explicat reprezentanţii Ursus Breweries, care nu au dorit să precizeze ce reducere de costuri se obţine prin uniformizarea capsulelor.
Capsulele twist-off au apărut din dorinţa de a oferi consumatorilor un mod mai facil de deschidere a berii şi chiar dacă s-a extins utilizarea lor, capsulele clasice au rămas preponderente. Reprezentanţii companiei Ursus Breweries consideră că revenirea la capsulele clasice nu va avea impact asupra deciziei de cumpărare: „Avem deja din luna noiembrie a anului trecut Ursus Premium 0,33L și 0,75L cu capac clasic în piață și nu am observat o schimbare în preferințele consumatorilor. Ursus Premium a avut și până acum capac clasic, pentru sticla de 0,5L, astfel încât consumatorii fideli sunt obișnuiți și cu acest tip de ambalaj. Credem că schimbarea nu va influența decizia de consum”.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 14:17
Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în val...
ActualitateaRevista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
Actualitatea



