Vara se apropie de final, vine toamna, moment în care tot omul gospodar numără „bobocii” crescuţi din primăvară. Probabil aşa fac o parte dintre parlamentarii români, cei cărora le pasă. Ceilalţi... nu fac nimic.
Îmi revin sistematic în minte, fără o ordine anume, toate modificările legislative care au schimbat faţa industriei FMCG în prima jumătate a anului. Obiectivele, modelele de business, strategiile, totul a fost schimbat cu un tăvălug de ordonanţe, hotărâri, legi sau proiecte de legi. De la incidentul din clubul Colectiv, tăvălugul a pornit şi pare că nu se mai opreşte. De la modificarea normelor ISU, la deşeurile din ambalaje, de la donarea alimentelor în pragul expirării, la eliminarea taxelor de raft, de la etichetarea produselor din carne sau lapte, la supremaţia produselor româneşti în rafturi, toate aceste iniţiative au pornit de la principii sănătoase.
Acum, când vara este la final, cu gândul la parlamentarii români şi la iniţiativele enumerate mai sus, îmi revin în minte versurile lui Marin Sorescu, prima parte din poezia „Contabilitate”:
„Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.
Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali...
..................................................................
Toate acestea fac un viitor luminos -
Pe care l-am trăit.”
Nici un alt text nu putea zugrăvi mai bine, rivalizând cu schiţele lui Caragiale, statutul actual al aleşilor numiţi politicieni. Au avut parte de câteva momente în care au fost aproape să fie fericiţi, oferind căminelor de copii şi celor de bătrâni posibilitatea să primească alimente aflate în pragul expirării. Dar nu au reuşit să pună pe hârtie un proiect de lege suficient de clar şi fezabil, aşa că au amânat. Şi au rămas la statutul de „...era să fim fericiţi”! Au avut şi momente în care puteau să fie frumoşi, ca acela în care a fost necesar să voteze o lege pentru o ţară mai curată, mai frumoasă, fără deşeuri din ambalaje. Legea a ieşit, dar a provocat atât de mult haos, încât deşeurile s-au înmulţit şi au devenit o problemă chiar şi în Palatul Parlamentului! Era să fie frumoşi... dar au ratat! Au mai avut momente, în plină vară, când era să fie geniali. Au vrut să ducă produsele româneşti pe rafturile magazinelor, să-i ajute pe producătorii mici să-şi vândă marfa... şi să primească banii la timp, în 7 zile. Ba au eliminat şi taxele de raft, şi orice alte servicii de care ar fi putut beneficia producătorul... Au mai ratat o dată, dar au fost foarte aproape de „…era să fim geniali”.
Tot ce a mai rămas este viitorul luminos - pe care ei, parlamentarii, l-au trăit. Iar acum vine toamna, o vreme când trebuie să tragem sub noi o linie neagră...
Citește și
Revista Piața | 10/02/2025 14:53
Când semeni vânt...
De mai bine de 10 ani, de la deja celebra Lege 321, politicienii români au demonstrat cât de rupți de realitate sunt și au câștigat capital electoral...
EditorialRevista Piața | 08/02/2024 15:53
Cine bagă bățul prin gardul fermierilor
Nici nu au ajuns bine tractoarele și combinele fermierilor români la marginea capitalei, la Afumați, că pe emailul redacției a venit un comunicat ce m...
EditorialRevista Piața | 10/04/2023 14:53
Prețul plătit pentru Slava Ucraina
Urmăresc cu surprindere cum presa mainstream constată cu un oarecare ”triumfalism” balcanic numărul mare de companii deschise de ucraineni în România...
EditorialRevista Piața | 11/10/2022 15:47
Toamna se numără procentele
Conform celor mai importante case de analiză financiară internațională, luna octombrie ar trebui să marcheze finalul exploziei inflaționiste ce a răvă...
Editorial




