Se pare că generaţia actuală ori nu e capabilă, ori nu este interesată să intervină pentru schimbarea menta­lităţilor în societatea românească. Vorbeam zilele trecute despre deşeurile din ambalaje şi despre lipsa de educaţie ecologică. Tema colectării selective, care trebuie să ajungă la urechile fiecărui consumator în parte, pare să fie de fiecare dată o temă nouă, ­despre care se vorbeşte pentru prima dată. Nu înţeleg de ce, pentru că Administraţia Fondului Pentru Mediu a cheltuit anual milioane de euro pentru finanţarea unor programe de „educare şi conştientizare” în colectarea selectivă a deşeurilor. Sincer, la mine nu a ajuns nici un astfel de program, dar îmi amintesc că Sulfina Barbu se mândrea cu investiţii masive în astfel de programe, iar de atunci până în prezent practica irosirii banilor în astfel de programe a continuat. Nu ştie nimeni să spună cu ce rezultate, dar cred că acestea sunt evidente (din păcate!).

În urmă cu ceva timp, tema educaţiei consumatorilor mi-a captat atenţia, fiind preferată de cei care militează pentru consumul de alimente româneşti cu argumentul că sunt mai sănătoase şi mai puţin nocive decât cele de import. Nu pot susţine, nici contrazice astfel de afirmaţii. Nici cei mai vehemenţi nu au fost în stare să prezinte probe concrete în sensul celor susţinute de ei, argumentele fiind pur teoretice. Îmi amintesc doar că vecinii bunicilor mei se mândreau, în urmă cu câţiva ani, cu recoltele bogate obţinute după ce au utilizat un îngrăşământ nou, mai scump, că era din import. Şi mă îndemnau să consum produsele lor, că sunt sănătoase, de la noi de la ţară, nu aduse din Turcia sau Grecia, cum sunt cele din pieţele bucureştene.

Am auzit din gura unui lider de opinie în industria FMCG că avem de a face cu două Românii, una concentrată în marile localităţi urbane, şi alta în mediul rural, fiecare cu lacunele ei în ceea ce priveşte educaţia alimentară sau educaţia ecolo­gică. Eu aş spune că există într-adevăr două Românii, una care face apel la educaţie şi alta care risipeşte ineficient banii pretinzând că face educaţie. Prăpastia dintre cele două Românii îmi readuce în minte un pasaj din volumul Polemici Cordiale al lui Octavian Paler: „Am încercat, nu demult, să definesc ceea ce îmi place să numesc morala munţilor. Şi afirmam că munţii despart ca să apropie; ei te obligă să taci pentru a găsi cuvintele cele mai potrivite, ceea ce nu e puţin lucru într-o lume zgomotoasă… dar ar fi o copilarie să judecăm caracterele după altitudinea la care s-au format...”.