Nu am greşit povestea, nici legenda. Ceea ce ilustrează titlul este exact imaginea consumatorului român, a acelui cap de familie sau nu, dar cu siguranţă responsabil de cheltuirea judicioasă a bugetului familiei.

De mai bine de jumătate de an ni se trâmbiţează, pe la diverse porţi de castele din Kiseleff, despre creşterea nivelului de trai. Despre creşterea puterii de cumpărare. Despre... ce bune şi mari sunt pensiile de stat şi multe, multe altele. Şi tot de o jumătate de an, mă uit în jurul meu şi nu văd oameni mai relaxaţi, nu văd oameni mai zâmbitori, mai fericiţi că trăiesc mai bine. Negura, grijile şi ridurile de pe frunte se adîncesc! Iar pe fundal se aude ecoul unui „Să trăiţi bine”, trâmbiţat în urmă cu mai bine de 10 ani.

Azi am primit studiul realizat de INS cu privire la nivelul de trai în 2017. Şi am înţeles tot!

Românul e om muncitor, dacă nu lucrează la stat. Dacă lucrează cu statul, atunci e un antreprenor cu relaţii! Românul clădeşte cu migală tot ceea ce îl poate ajuta să-şi urmeze crezul, convingerea: o casă, o familie, o mănăstire. Aşa ca meşterul Manole, e capabil să jertfească din ce a obţinut cu trudă, doar să-şi păstreze credinţa!

Bun, şi atunci care e rolul piticilor în povestea asta? Păi de această dată povestea se schimbă, fiecare pitic are rolul lui trasat de rezultatele cercetării INS.

Primul pitic are legături importante cu Ministerul Finanţelor, de unde trebuie să găsească bani de pensii lunare pentru 43,9% din familiile din România. Da, atât de mulţi pensionari avem. Dar nu e vina lor, ei şi-au făcut treaba, au clădit mănăstiri şi au zidit Ane la vremea lor. Au rămas atât de mulţi în raport cu familiile rămase în ţară.

Iar aici intervine piticul numărul doi, de la Ministerul Muncii, pitic ce a revoluţionat sistemul de salarizare, dar oamenii apţi de muncă tot emigrează! Oare de ce pleacă românii să muncească „afară”, dacă în ţară belşugul îi năpădeşte?

Piticul numărul trei, de la ANAF, clarifică dilema: belşugul trebuie impozitat corespunzător! Dar de belşug se bucură doar 1,5 milioane de români, câţi angajaţi sunt în sistemul public. Restul... şi de aici încep să apară ridurile.

Restul românilor suportă belşugul celor 1,5 milioane, iar cine nu suportă, emigrează. Dar de ar fi doar atât. Îl suportă pe piticul numărul patru, care ne demonstrează că dacă vrei servicii de sănătate trebuie să plăteşti. Cum adică ai plătit CASS la stat? Şi ce dacă, mai plăteşte...

Piticul numărul cinci, meşter în educaţie, tipăreşte fără vină manuale pe care să le ascuzi de copii, ca să nu înveţe prostii. Cum din ce bani, nu este clar? Că doar nu sunt banii lui!

Piticul numărul şase stă ascuns la Ministerul Energiei, de teamă să nu fie luat la rost că 50% dintre datornicii din cercetarea INS nu plătesc facturile la energie! Păi cu ce să le plătească? El nu spune, dar vă spun eu: factura agregată pentru diverse resurse de energie consumate într-o gospodărie a crescut cu 27,2% în ultimii doi ani!

Piticul numărul şapte este un soi de agentul 007, ştim de existenţa lui, acolo în fruntea Ministerului Economiei, dar nimeni nu l-a văzut, nimeni nu l-a auzit, ce mai, un veritabil spion! Ştie cineva cum îl cheamă pe ministrul Economiei? Ar trebui, că doar avem creştere economică! Şi dacă nici creşterea economică nu ţine de economie... Dar informaţiile despre mersul economiei sunt confidenţiale, iar cele despre proiectele din economie nu sunt deloc!

Păi cu asemenea pitici în jur, să nu-şi ia meşterul Manole mistria şi să plece la construit zgârie-nori prin Europa? Ce creştere a nivelului de trai să mai aştepte, ca să ajungă şi la el o fărâmă din ea?