E deja atat de cunoscut, incat nu mai are nici un sens sa fac vreo introducere in tema Observatorului preturilor. Mi se pare o idee foarte buna, cu conditia sa fie realizata un pic altfel si sa aibe obiective un pic diferite de cele anuntate.

E deja atat de cunoscut, incat nu mai are nici un sens sa fac vreo introducere in tema Observatorului preturilor. Mi se pare o idee foarte buna, cu conditia sa fie realizata un pic altfel si sa aibe obiective un pic diferite de cele anuntate.

Un Observator al preturilor ar fi un excelent instrument de lucru pentru departamentele de marketing si de vanzari ale furnizorilor si pentru departamentele de marketing si de achizitii ale comerciantilor. Intr-adevar, un astfel de instrument ar ajuta mult companiile din industria bunurilor de larg consum sa-si optimizeze politica de preturi, mai mult decat le ajuta practicile actuale bazate pe nevoia unica si eterna a buyerului de a primi cele mai bune preturi.

Insa, ca sa serveasca acestor obiective, Observatorul ar trebui sa monitorizeze preturile continuu (nu o data pe saptamana ca in varianta Videanu), atat in marile lanturi comerciale, cat si in celelalte care, constituind mai mult de jumatate din piata bunurilor de larg consum, au si ele o anumita relevanta. Tinand cont de diversitatea de branduri, sortimente si oferte, precum si de dispersia magazinelor, un astfel de instrument ar lucra cu un volum imens de date disponibile si utilizabile in timp real. Aceste caracteristici l-ar face de neinteles pentru consumatori, insa ar permite furnizorilor si comerciantilor sa-si ajusteze prompt ofertele pe orice punct de vanzare astfel incat sa-si maximizeze profiturile.

Insa cui ar folosi acel Observator al preturilor care prevede masurarea si publicarea pe net, o data pe saptamana, a preturilor doar din marile magazine? S-ar institui o zi a cumparaturilor? – ziua in care se incarca preturile in Observator, pe net. Am vedea gospodinele lansate in shopping, ghidate de celularul cu conexiune la Internet care arata cu precizie unde-i borsul mai ieftin, malaiul cu pret minim, cel mai ieftin ulei, apoi detergentii, semintele, pastilele anti-tantari si apa minerala cu cele mai faine preturi ale zilei? Ne imaginam gospodinele marsaluind prin oras, din magazin in magazin, ca sa ia dintr-unul borsul, din altul malaiul s.a.m.d.?

Sa fim seriosi! Cumparaturile se fac la magazinele din vecinatate, pe care consumatorii deja le cunosc. Lupta dintre retaileri se da intre magazinele invecinate, nu concureaza un magazin din Pantelimon cu unul din Drumul Taberei sau unul din Noua cu unul din Bartolomeu.

Din cate am observat, toate marile lanturi de magazine incearca sa ofere preturi mai mici decat magazinele invecinate; unii reusesc sa fie mai ieftini la unele produse, altii la altele. Unii la mai multe, altii la mai putine. Insa, toti marii retaileri investesc mult in propriile monitorizari ale concurentilor, tocmai in ideea de a-si ajusta ofertele in raport cu cele ale vecinilor.

Ma indoiesc ca publicarea pe net, o data pe saptamana, a preturilor ar fi pentru marii retaileri un imbold mai puternic pentru micsorarea preturilor decat investitiile in propriile actiuni zilnice, destinate tocmai optimizarii ofertelor de pret.

Nu stiu de ce, dar Observatorul preturilor mi se pare nu doar inutil, ci si suspect. In aproape 20 de ani de presa economica am invatat ca in spatele oricarei initiative guvernamentale se afla o afacere rezervata unor anumiti clienti. Cred ca, intr-un final, Observatorul preturilor va face apel, intr?un fel sau altul, la bani publici. Si nu suntem deloc in situatia ca, dupa ce am aruncat o gramada de bani publici pe gazon si panselute, pe milioane de borduri si pe sali de sport construite in creierii muntilor, sa ne batem joc de banii stransi din TVA-ul marit ca sa se joace cineva de-a monitorizarea preturilor.