Adeseori, drumul spre iad e pavat cu bune intenţii. Bunăoară, ANPC s-a gândit să reglementeze situaţia stocurilor de produse rămase nevândute în campanii promoţionale, pentru a ajuta operatorii economici şi a informa corespunzător consumatorii, dar pare-mi-se că îi dă peste cap pe operatori şi îi cam păcăleşte pe consumatori.
Se ştie, ANPC a elaborat un proiect de Ordin conform căruia campaniile promoţionale pot continua şi după data încheierii acestora, cu acordul ANPC, obiectivul declarat al acestei reglementări fiind o mai bună informare a consumatorilor. Astfel, operatorii care deţin stocuri de produse nevândute în promoţii trebuie să depună la sediul central al ANPC un dosar care să conţină o cerere, să ataşeze stocurile de produse şi de premii şi să estimeze perioada de epuizare a stocurilor de produse, urmând ca Autoritatea să le furnizeze la schimb o plachetă care confirmă acordul ANPC pentru prelungirea promoţiei.
Trecem peste cultul Sfântului Dosar pe care îl propovăduieşte Autoritatea (dosarul să fie cu şină?), trecem şi peste neclaritatea condiţiilor şi a termenului de eliberare a plachetei (care ar putea deveni importante, la o adică) şi ajungem la cele două mari chifle ale acestei tentative de reglementare. Operatorul care deţine stocul de produse şi care trebuie să transmită dosarul la ANPC este comerciantul, în timp ce organizatorul promoţiei care se doreşte a fi prelungită este furnizorul. Este discutabil dacă retailerul are interesul, resursele de timp şi de oameni pentru a face demersul către ANPC, în loc să invite frumuşel furnizorul să-şi înlocuiască produsele cu însemnele promoţiei cu cele standard. Nu e clar de ce ar fi nevoie de un acord al ANPC dat retailerului pentru prelungirea unei promoţii a furnizorului.
În ceea ce priveşte informarea consumatorilor referitor la continuarea promoţiei lucrurile sunt destul de clare, în sensul în care consumatorul habar nu va avea dacă mai are sau nu şansa de a câştiga premii în cadrul promoţiei prelungite. Practica arată că, de regulă, premiile date prin tragere la sorţi se epuizează în perioada derulării campaniei, nu şi stocul de produse. În această situaţie, placheta ANPC „duce în eroare consumatorii” (cum zice Autoritatea), întrucât textul afişat nu pomeneşte nimic despre stocul de premii încă disponibil şi nici despre perioada prelungirii promoţiei. Aşadar, consumatorul vede că promoţia e prelungită cu acordul ANPC şi poate cumpăra produsul gândind că are şansa de a câştiga un premiu chiar dacă nici unul nu mai e disponibil, dar fără a cunoaşte acest „amănunt”. Modelul plachetei ANPC afişat pe siteul instituţiei e relevant în sensul acesta.
Oare nu ar fi suficientă o informare corectă, completă, vizibilă, lizibilă etc. la punctul de vânzare referitor la încheierea promoţiei şi/sau continuarea acesteia cu menţionarea obligatorie a stocului de premii disponibile, aşa încât consumatorul să înţeleagă dacă promoţia mai e activă sau nu? Fără dosar, dar mai clar.
Citește și
Revista Piața | 10/02/2025 14:53
Când semeni vânt...
De mai bine de 10 ani, de la deja celebra Lege 321, politicienii români au demonstrat cât de rupți de realitate sunt și au câștigat capital electoral...
EditorialRevista Piața | 08/02/2024 15:53
Cine bagă bățul prin gardul fermierilor
Nici nu au ajuns bine tractoarele și combinele fermierilor români la marginea capitalei, la Afumați, că pe emailul redacției a venit un comunicat ce m...
EditorialRevista Piața | 10/04/2023 14:53
Prețul plătit pentru Slava Ucraina
Urmăresc cu surprindere cum presa mainstream constată cu un oarecare ”triumfalism” balcanic numărul mare de companii deschise de ucraineni în România...
EditorialRevista Piața | 11/10/2022 15:47
Toamna se numără procentele
Conform celor mai importante case de analiză financiară internațională, luna octombrie ar trebui să marcheze finalul exploziei inflaționiste ce a răvă...
Editorial




