Revista Piata / Nr.44 / iunie 2008

Sec, faptele sunt acestea: in a doua parte a lunii am cumparat un kilogram de cirese din piata de langa casa. 10 lei/kg, 100.000 vechi, ca sa nu existe confuzii. "De unde sunteti cu ciresele astea?", am intrebat-o pe negustoreasa. "Din Dambovita", vine raspunsul scurt.
Cu doua zile inainte cumparasem struguri fara samburi adusi din Africa de Sud, de la un hipermarket - nu spun care, ca sa nu starnesc nici simpatii si nici antipatii - cu 9 lei/kg, 90.000 vechi, adica.

Precizari, inainte de logicele intrebari. Nu locuiesc nici in centru, nici in Dorobanti, nici in Baneasa sau alta zona pretentioasa din Bucuresti, ci intr-un cartier obisnuit, bloc langa bloc. In piata de langa casa, la toate tarabele ciresele se vindeau cu acelasi pret, ca de altfel si caisele si capsunile. Toate autohtone. Cei care le vindeau nu erau intermediari, nici membri ai vreunei nationalitati conlocuitoare de culoare, ci producatori agricoli bastinasi. Strugurii din Africa de Sud nu erau o pacaleala, ci chiar foarte buni, mai luasem de cateva ori inainte. Cu acelasi pret.

Urmeaza niste intrebari logice. De ce am cumparat cirese la pretul acela? De pofta. De ce nu m-am dus in alta piata? Din lipsa de timp si din lipsa convingerii ca as putea gasi mai ieftin. Nici acum nu stiu daca la vremea aceea as fi gasit cirese mai ieftine in alta piata. De ce costau ciresele de Dambovita mai mult decat strugurii (fara samburi) din Africa de Sud? Habar n-am. De ce cerea doamna din Dambovita 10 lei pe kilogramul de cirese? Pentru ca asa se cerea pentru toate fructele de sezon.

Acesta e un episod dintr-un serial pe care noi, consumatorii romani, il cunoastem la perfectie, pentru ca l-am trait in anii '90: "Ce fac producatorii autohtoni atunci cand sunt singuri pe piata? Profita". Se iau unii dupa altii si fixeaza pretul la nivelul celui care cere cel mai mult. Daca unul se trezeste sa ceara o suta de mii pe kilogramul de cirese, concurentii il imita pe principiul ca nici ei nu sunt fraieri. Pe la mijlocul anilor '90, cimentul romanesc costa mai mult in Romania decat la export: in tara, cei patru mari producatori se intelegeau perfect, in ciuda faptului ca lucrau pe o piata care nu inghitea mai mult de 40% din capacitatea de productie instalata a fabricilor romanesti. La extern, in conditii de concurenta, aparea pretul adevarat.

In Romania, concurenta intre producatori - si nu ma refer doar la producatorii agricoli - a aparut abia cand importurile au luat o felie importanta din piata, inghesuind producatorii autohtoni. Reactia obisnuita a acestora era plangerea catre Guvern si cererea de inasprire a taxelor vamale. "Aparati piata noastra de venetici" - acesta era spiritul lozincilor producatorilor romani de orice. Atitudinea aceasta s-a schimbat doar odata cu privatizarea, mai ales daca noul proprietar venea de pe alte meleaguri.

S-ar putea sa par lipsit de patriotism. Cred insa ca patria nu se reduce la ciresele de Dambovita sau la alte "cirese" romanesti. Cu tot respectul pentru munca taranului roman, nu pot intelege de ce fructele autohtone costa mai mult decat cele aduse de la capatul Pamantului?! Or fi taxele de taraba cele care scumpesc ciresele de Dambovita? Sau siguranta producatorului roman stapan pe taraba lui din piata in care inca nu a ajuns globalizarea?