La mijlocul anului 2018, cei trei parametri care descriu situaţia penetrării retailului modern în România sunt: 127 de reţele comerciale operează 4.048 de magazine în 627 de localităţi. Faţă de finalul anului trecut avem un plus de 297 de magazine şi 40 de localităţi.
Profi Rom Food a fost – şi va rămâne şi în semestrul al doilea al anului – compania cea mai activă în privinţa expansiunii reţelei de magazine: 102 noi magazine, din care 47 pe formatul City, 30 pe Loco şi 25 pe formatul standard. Profi are în prezent aproape 800 de magazine şi, foarte probabil, se va apropia de 900 la finalul acestui an. Reţeaua companiei Mega Image a crescut cu 22 de magazine – 10 Shop & Go şi 12 Mega Image – din care 14 au fost deschise în Cluj şi Timiş, ceea ce indică un ritm relativ scăzut al „colonizării” Ardealului. Bilanţul pozitiv al numărului de magazine din Harta Retailului Modern se datorează şi încorporării a 109 magazine LaDoiPaşi nou intrate în franciza organizată de Metro Cash & Carry România sau care operează în localităţi nou intrate pe hartă. Extinderi notabile observăm şi la reţelele Lorimer (+9), Lidl, Super Mercato şi MyAuchan (+7 fiecare). Remarcăm creşterea foarte lentă a formatului de proximitate al Auchan.
Ca tendinţă de expansiune observăm creşterea ponderii magazinelor care operează în mediul rural şi în oraşele mici (sub 20.000 locuitori) – ajunsă la exact 25%, ceea ce arată că ritmul deschiderii de magazine în rural şi urbanul mic este mai ridicat decât în restul ţării. Principalul vector al acestei tendinţe este formatul Profi Loco, responsabil pentru intrarea pe Harta Retailului Modern a 25 din cele 40 de localităţi din prima jumătate a anului. De altfel, Profi Rom Food are 42% din magazinele din cele trei formate în localităţi rurale sau urbane mici, procentaj depăşit doar de LaDoiPaşi (53%).
Dacă tot vorbim de tendinţe remarcăm o a doua mare dimensiune a dezvoltării în retail, alături de extindere, anume cea a ofertei de produse şi servicii. Promotorii principali ai acestei tendinţe sunt primii retaileri din România, Kaufland şi Carrefour. Cu un buget record pentru extindere şi modernizare, 200 milioane euro în anul fiscal care se încheie în martie 2019, Kaufland nu a deschis nici unul din cele 10 magazine programate în această perioadă (doar unul sezonier, la Mamaia), dar multitudinea de proiecte in-store şi out-of-store au majorat enorm soft powerul brandului. În prima jumătate a anului, Kaufland şi-a dezvoltat raioanele şi oferta de carne de porc, oaie, peşte proaspăt şi fructe de mare, a lansat o nouă gamă de produse proprii de îngrijire personală, a introdus un raion specializat pentru produse To Go, a deschis un restaurant pop-up împreună cu Chef Samuel, a confirmat continuarea parteneriatului cu cele mai mari festivaluri de muzică din sud-estul Europei, a lansat – pe siteul propriu – o aplicaţie pentru microbişti cu ocazia Cupei Mondiale de fotbal şi a lansat o nouă mega-campanie de comunicare.
Cât priveşte Carrefour, retailerul francez şi-a continuat dezvoltarea în mediul digital – unde este oricum, cel mai avansat – prin construirea unui marketplace pe siteul magazinului online şi lansarea aplicaţiei Gurmandio (platformă pentru comenzi online de mâncare). Ca proiecte in-store notăm lansarea unei noi filiere a calităţii (pe carne de mânzat) şi introducerea pungilor 100% biodegradabile. La nivel internaţional remarcăm alianţa Carrefour – Tesco, ce urmează să intre în vigoare din 2019.
VEZI AICI: Topul localităţilor din România după gradul de dezvoltare a retailului modern la 30 iunie 2018
Citește și
Cristi Badescu | 07/07/2026 16:09
Borne de referință în retailul alimentar
După un an istoric pentru retailul alimentar românesc (2025) a urmat setarea, în primul semestru al anului curent, a unor borne de referință pentru de...
Ghid Retail modernCristi Badescu | 05/01/2026 14:18
Un an istoric pentru retailul alimentar
Anul 2025 rămâne în istoria retailului alimentar românesc ca unul special, cu multe evenimente care au impact pe termen lung. Îndeosebi a doua sa jumă...
Ghid Retail modernRevista Piața | 17/07/2025 12:51
Trei viraje strânse în retailul alimentar românesc
Piaţa retailului alimentar din România este una extrem de competitivă, caracteristică dată, în primul rând, de fragmentarea sa între un număr mare de...
Ghid Retail modernRevista Piața | 18/12/2024 12:39
Reașezări şi reconfigurări în retailul alimentar românesc
Marea veste a anului în retailul alimentar din România este una anticipată de toată lumea: Ahold Delhaize a primit ok-ul Consiliului Concurenţei pentr...
Ghid Retail modern




