Ați auzit de doamna Gica de la brutărie? Cum care, brutăria de la Carrefour Mega Mall! Dar de Luis, roller-ul licean de la Carrefour Veranda? Sau de Bogdan, portarul de la Decorațiuni, sau de Rebeca și Victor, cei doi colegi îndrăgostiți? Au aflat despre fiecare dintre aceștia câteva sute de mii de oameni, iar dacă urmăriți pagina de facebook a retailerului Carrefour, canalul de YouTube Carrefour România sau site-ul de promovare a brandului de angajator lansat în martie 2017, lumeacarrefour.ro, puteți afla detalii.

Campaniile de comunicare internă intrigă prin simplitatea ideii, dar și prin anticiparea rezultatelor pozitive pe care le pot avea în rândul angajaților. Practic, povestea oricărui angajat din companie poate fi cunoscută de mii de oameni. Așa sună și sloganul proiectului: „Lumea Carrefour e despre oameni!”. Important este ca aceștia să dorească să împărtășească povestea lor cu colegii, dar și cu lumea largă.

Am crezut inițial că „Lumea Carrefour” este un proiect construit în laboratoarele corporatiste și importat și la Carrefour România. Suspiciunea mea s-a dovedit nefondată, acesta fiind unul local. Întrebat dacă proiectul îi aparține, Eduard Drăghici s-a dovedit a fi nu doar timid, dar și modest, vorbind la plural și nominalizând echipa.

Lumea Carrefour este un proiect internațional al companiei sau e conceput local pe specificul angajaţilor din România?

Am vrut ca proiectul acesta să ne reprezinte pe noi, Carrefour România, pentru că suntem destul de diferiţi, fiecare piaţă a muncii este diferită, fiecare organizaţie e diferită în felul ei, şi atunci nu ni se potrivea neapărat un concept din Franţa sau orice altă țară a Grupului Carrefour. Și da, este un concept local, construit de noi împreună cu oamenii din organizaţie şi, bineînţeles, ne au ajutat agenţiile care au venit cu detalii.

În ce măsură selecția poveștilor aparţine departamentului de comunicare sau celui de HR?

Suntem o familie de peste 17.000 de oameni, iar peste 95% din această familie sunt oamenii din magazine, cei care ne reprezintă. Așadar, am vrut să fie colegii din hipermarketuri și supermarketuri cei care ies în faţă şi îşi spun povestea lor în Carrefour. Pentru a-i identifica pe cei prezenţi în campaniile de comunicare, am cerut propuneri tot de la colegii noştri din magazine, de la manageri, până la responsabilii de Resurse Umane sau Marketing, pentru că ei cunosc cel mai bine echipa locală. În același timp, am primit propuneri şi de la diverşi colegi din sediu, din departamentele operaționale și de la management, pentru că ştiam că lucrează îndeaproape cu cei din magazine pe diverse proiecte și acțiuni. Am adunat destul de multe propuneri, am încercat să le centralizăm pe toate, să îi identificăm pe colegi, după care am mers direct către ei. Şi am vorbit cu fiecare, i-am sunat şi le-am spus: „Uite, facem acest proiect și ne dorim să punem reflectorul pe oameni și pe poveştile lor”. Recunosc, a fost destul de grea selecţia aceasta de poveşti, dar tot aşa am făcut-o: împreună cu oamenii din organizaţie. Ceea ce am încercat să facem a fost să aducem în faţă poveştile colegilor noștri – nimic regizat, nimic scris de agenţie, de noi sau de cineva, pur şi simplu lucrurile aşa cum se întâmplă în Carrefour.

Ce reacții ați avut din partea oamenilor pe care i-ați contactat?

Oamenii au fost deschişi, atât cei pe care i-am abordat să facă parte din campaniile de comunicare, să ne reprezinte, cât şi cei pe care i-am abordat să ne ajute în proiectul acesta. De la logistica din locațiile de filmare Carrefour, până la idei, feedback. Sincer, am fost plăcut surprins de cât de mult ne-au ajutat colegii noștri din magazin, pe cei din echipa de producţie, deşi aveau în momentul respectiv treabă, şi noi, cumva, îi încurcam cu toate echipamentele şi mai „blocam” şi câţiva oameni pentru a face materialele. Dar au fost deschişi şi au încercat să-și facă treaba cât mai bine şi în acelaşi timp să ne şi ajute cu tot ce era nevoie. Poate că unii oameni au fost mai reticenți să facă parte din proiect pentru că erau emoţionaţi şi nu îşi doreau să iasă în faţă. Dar reacţiile de genul acesta sunt de înţeles, nu e uşor să fii tu însuţi în faţa unei camere de filmat... sau a unui reportofon.

Vom vedea acum. E timpul să îmi spui povestea ta, rolul meu acum este să fac ceea ce faci tu cu cei din Carrefour.

Ai început să lucrezi în Carrefour între clasele a XI-a şi a XII-a?

Da, în vacanţă, şi trebuia să fie un job sezonier pentru că urma ultimul an de liceu şi atunci ar fi trebuit să învăţ temeinic pentru BAC. Managerul meu de la vremea respectivă, acum unul dintre colegii de la sediul central, din departamentul de Achiziţii, m-a înţeles destul de bine şi m-a ajutat propunându-mi un program flexibil care să îmi permită să ajung la cursuri. Aşa am continuat toată clasa a XII-a, iar zilele libere preferam să le iau în timpul săptămânii. În momentul în care am avut examenul de BAC, ţin minte că mi am luat o lună de concediu fără plată ca să mă apuc serios de treabă – nu era ca şi cum nu făcusem nimic până atunci, nu am îngrăşat porcul în ajun, dar aveam nevoie de mai mult timp pentru învăţat. Apoi m-am înscris la facultate, iar în paralel mi-am schimbat şi rolul în Carrefour. La un moment dat, în timpul facultăţii, am fost Șef Relaţii Clienţi, asta însemna că gestionam toată activitatea din zona caselor de marcat, inclusiv echipa și procesele. Eram avantajat de lucrul acesta pentru că lucram doar după-amiaza şi îmi permitea, din nou, să ajung la cursuri. Am beneficiat de foarte multă înțelegere. Şi nu vorbim de acelaşi manager. Practic, între anul de liceu şi primii doi ani de facultate, deşi eu am rămas în acelaşi magazin şi mi-am mai schimbat rolul, managerii au fost alții, pentru că aşa se întâmplă la noi, există o mobilitate, şi când creşti şi ai suficientă experienţă, ți se oferă oportunități cu și mai multe provocări. Nu ştiu dacă aş mai putea să trec prin toată perioada aceea, pentru că a fost destul de grea. Dar am avut întotdeauna în minte un lucru: şcoala e pe primul loc, jobul pe locul doi. Iar cumva am reuşit. În ultimul an de facultate am acceptat provocarea de a fi manager adjunct stagiar şi am stat 6 luni în stagiatură, practic eram pregătit pentru a deveni manager adjunct titular şi a prelua un magazin. Ceea ce s-a și întâmplat ulterior.

Mai aveţi la Carrefour tineri care lucrează încă din liceu?

Desigur, chiar unul dintre colegii prezenţi în campania de promovare a brandului de angajator – Luis – avea 17 ani când s-a angajat, a făcut între timp 18 ani. Eu m-am regăsit foarte mult în povestea lui. Mi-a ajuns la suflet pentru că îl înţeleg din toate punctele de vedere şi mi-e drag. Dacă ai ambiţie şi crezi că poţi să reuşeşti, atunci vei reuşi. Depinde de ce alegi să faci cu timpul tău. Mie îmi place să investesc cât pot, cum şi de unde pot, în dezvoltarea personală şi profesională, care, din punctul meu de vedere, sunt foarte strâns legate. Dă-mi voie să ți spun o scurtă poveste, drept exemplu. Eu nu am fost niciodată o persoană sportivă, însă de vreo 2 ani încoace, de când am trecut pe partea de comunicare internă și engagement pentru angajaţi, inclusiv prin competiţii sportive, sunt mult mai activ. Încercăm să îi ducem pe colegii noştri din organizaţie la diverse campionate, crosuri, semimaratoane, maratoane ș.a.m.d. şi pentru că mă ocupam și de comunicarea internă propriu-zisă, mă duceam şi eu la evenimente, făceam poze, dar eram cumva pe margine. La un moment dat, un fost manager de-al meu mi-a bătut cumva obrazul şi mi-a zis: „Dar ce faci? Tu nu alergi?”. Şi nu mi-a picat prea bine, dar am o colegă implicată şi cu ajutorul ei am descoperit că pot să fac şi eu asta şi am început, aşa uşor. De la câţiva kilometri alergaţi, anul trecut în octombrie, am participat la primul meu semimaraton, adică 21 de kilometri. Şi eu am fost surprins că am reuşit să alerg atât, m-a ajutat foarte mult să prind încredere în mine și mi-am dat seama că pot să fac ceva ce nu m-aş fi gândit că pot.

Cât de mult este implicat un departament de HR într-o ­astfel de acţiune a companiei, într-un proiect prin care angajaţii se implică într-o competiţie sportivă?

Departamentul nostru de HR include componenta de employer branding, comunicare internă și engagement pentru angajați. Şi atunci HR-ul este foarte prezent în proiectele de acest gen. Mai mult, colegii noștri din organizație vin și ei cu diverse propuneri către noi. Aceștia, fiind pasionați de sport, sunt la curent cu evenimentele de profil și ne zic direct: „ce ar fi să ne înscriem și aici?”. Uneori, chiar ei preiau proiectul respectiv și se ocupă de implementare.

Cum vezi viitorul prin prisma carierei tale, în ce direcţie te duci, spre ce proiecte?

La cum văd lucrurile în prezent, aş zice că în zona în care mă aflu acum, de employer branding, cu mai mult accent pe promovarea externă, aș putea să învăț mai multe lucruri din zona de marketing, dar în acelaşi timp să cunosc din ce în ce mai multe despre recrutare şi toate elementele de HR care se intersectează acolo. Totodată, nu vreau să pierd contactul cu partea de comunicare internă şi proiecte pentru angajaţi, pentru că mi se pare importantă şi, în acelaşi timp, mi se pare că dacă nu o faci şi nu ai acest lucru la bază, atunci promovarea brandului de angajator e mai greu de făcut. Cam aşa văd eu viitorul. Nu aş putea să zic concret şi s-ar putea să fiu surprins. Parcursul meu din Carrefour de până acum a fost divers, și, deşi am făcut facultate de Litere, nu îmi imaginam că o să fac vreodată comunicare internă, chiar deloc. Culmea, am ajuns să fac acest lucru, nu mi-am propus neapărat, s-a întâmplat şi m-am bucurat foarte mult. Așadar, nu ştiu exact la ce să mă aştept pentru că oportunităţile pot fi uneori surprinzătoare.

Care a fost cel mai provocator proiect la care ai lucrat?

Aș spune că proiectul de integrare a colegilor din Billa a fost cel mai provocator, dar și unul dintre cele mai frumoase proiecte la care am lucrat. Am fost cooptat în echipa de lucru pentru comunicarea internă şi am avut lead-ul pe anumite acțiuni sau subproiecte din proiectul mare „Bun venit, Billa!”. A fost unul dintre cele mai mari proiecte Carrefour România, iar pentru mine ca specialist era prima dată când făceam comunicare internă. Începusem cu câteva proiecte mici, iar după ce am intrat în proiectul acesta mare, aveam și proiecte punctuale de comunicare internă. Echipa noastră de lucru nu a fost formată din zeci de specialiști, însă am reușit să construim un proiect de care suntem foarte mândri. Am lucrat foarte bine împreună şi ne-am sfătuit mereu între noi cu colegii din HR şi cu oamenii din organizaţie. Ceea ce şi-a propus managementul ne-a ajutat enorm: să îi întâmpinăm cât mai bine pe colegii din Billa, să ne punem în pielea lor şi, în acelaşi timp, să ne punem şi în pielea oamenilor din Carrefour, pentru că, până la urmă, şi pentru ei existau incertitudini, semne de întrebare şi îşi făceau propriile lor griji. Din start, această abordare ne-a ajutat mai ales pe noi, în procesele de Resurse Umane.

Ce ţi s-a părut cel mai dificil la acest proiect?

Mi s-a părut dificil faptul că nu ştiam exact când o să avem acordul Consiliului Concurenţei, să demarăm efectiv proiectul. Nu puteam aştepta acordul Consiliului şi apoi să realizăm materialele, trebuia să pregătim totul dinainte, astfel încât în momentul în care se făcea preluarea să putem vorbi de colegii din Billa ca parte a Grupului Carrefour, să le dăm informaţiile de care credeam noi că au nevoie. Știam însă că mai erau şi alte lucruri de lămurit şi din acest motiv, după integrare, le am oferit ocazia să ne întrebe oricând, orice şi prin mai multe canale de comunicare. Cred că acest lucru a fost cumva dificil pentru noi, faptul că nu ştiam care e data ­exactă şi toate materialele de comunicare erau construite pe baza unui planning nedatat. Totuși, cea mai mare provocare a fost faptul că noi nu am putut interacționa cu colegii din Billa până la acordul Consiliului. Așadar, să faci comunicare fără să ştii ce aşteptări au receptorii, asta da provocare!