Tendintele globale din domeniul panificatiei isi gasesc ecoul si pe piata romaneasca, influentand obiceiurile de consum
Orientarea spre convenience, functional, healthy sau wellness, traditional, natural, clean label, grupuri tinta, produse de sezon se regaseste intr-o forma mai accentuata sau mai timida si in oferta autohtona, oamenii fiind tot mai interesati de produse de panificatie care le aduc plus valoare. Desigur, nu putem vorbi despre aceste trenduri decat in contextul economic actual, in care veniturile au scazut, iar pretul conteaza din ce in ce mai mult. Astfel, oferta de specialitati cu cereale si cu seminte s-a redus, insa nu a fost eliminata cu totul, deoarece si-a creat, in timp, o piata stabila. In plus, cererea a atins, acum doitrei ani, un anumit nivel de exigenta, fata de care nu se mai poate cobori foarte mult. Desigur, producatorii au gasit solutii pentru optimizarea costurilor: au scazut ponderea specialitatilor de panificatie pastrand cateva reprezentative, au realizat modificari in forma si greutatea produselor, astfel incat, consumatorul, chiar daca nu dispune de bani sa cumpere o paine bogata in cereale, sa poata achizitiona macar un baton realizat cu aceeasi reteta. Inovatiile aparute in ultimul an merg in aceeasi directie, adaptate insa la o piata pe de o parte pretentioasa, iar pe de alta parte, din ce in ce mai restrictiva, din punct de vedere al preturilor.
INOVATII PREMIUM
"Inovatia a continuat totusi si in segmentul produselor premium. Noi am promovat la seminarul din 2010 - pe langa solutii de optimizare a costurilor - produsele sanatoase, traditionale, precum si variante noi de produse cu cereale", a mentionat Laura Stefan, Manager Marketing Esarom Romania. Ovidiu Isare, Marketing Specialist Zeelandia, spune ca, in ultimul an, cea mai importanta inovatie este data de aparitia pe piata a produselor cu termen de valabilitate de 7-14 zile, fara conservati sau aditivi alimentari.
"Inlocuirea amelioratorilor pe baza de aditivi cu auxiliari tehnologici aduce consumatorului o eticheta «mai curata». Dintre ingredintele noi aparute in produsele de panificatie, amintim fibrele prebiotice (inulina), acizii grasi polinesaturati Omega 3, antioxidantii. La mijlocul anului 2010, legislatia romaneasca s-a aliniat cu cea europeana si in ceea ce priveste utilizarea colorantilor alimentari. O parte dintre colorantii sintetici vor putea fi folositi numai prin intermediul inscrierii pe eticheta a unui avertisment in ceea ce priveste pericolul potential la care se expun copiii, care consuma acesti coloranti", a adaugat Ovidiu Isare.
MIZA - SORTIMENTELE PE BAZA DE CEREALE
La capitolul inovatii, Dobrogea Grup a lansat anul trecut un aliment functional modern, care are rolul de scadere a colesterolului. Dobrogea Benecol - Benecol este denumirea ingredientului alimentar cu stanoli din plante, ce reduce colesterolul - a fost lansata anul trecut, fiind fabricata numai cu faina integrala din secara, cu adaos de esteri din plante. De asemenea, Snack Attack a mizat pe un produs bazat pe ingrediente naturale, dupa retete dezvoltate in Marea Britanie.
English Bread este gama de paine feliata si ambalata, relansata in 2009, atat la nivel de ambalaj cat si de retete, dar prezenta pe piata de zece ani.
"Implementarea a fost dificila, deoarece noul produs, fiind fara conservanti si cu ingredinte naturale, are un termen de valabilitate redus, acesta nefiind inca inteles ca reprezentand perioada propice consumului. Cumparatorii inca prefera painea feliata care sa le ajunga pentru mai mult timp, de la o aprovizionare la alta", a explicat Oana Negru, Marketing Manager Snack Attack.
Pentru a-i determina pe oameni sa deguste painea, Snack Attack a organizat o campanie de sampling pe parcursul a doua week-end-uri. In cadrul actiunii, s-au oferit pachete cadou in care se afla cate o felie din fiecare tip de paine, pentru a incuraja degustarea intr-un mediu confortabil si conform obisnuintelor de acasa. Gama English Bread, formata din paine alba feliata de 400 si 800 grame, graham de 400 si 800 grame, feliata de 400 grame cu seminte de dovleac si in, feliata cu faina de secara 50%, a fost construita pe baza studiilor, a cererilor si a trendurilor. Spre exemplu, in urma unei actiuni desfasurate in conturi, au existat solicitari, in special din partea persoanelor care sufera de diabet si a celor care tin dieta, pentru lansarea unui sortiment de paine care sa detina un procent mare de faina de secara.
|
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI DE PRODUSE DE PANIFICATIE |
|
Consumatorii cu venituri mici isi formeaza obiceiurile de consum avand ca si criteriu principal pretul, lasand calitatea pe locul doi, principalul motiv fi ind criza fi nanciara, corelata cu criza alimentara mondiala. |
|
Consumatorii cu venituri medii si mari incep sa-si schimbe obiceiurile de consum si opteaza pentru produse mai sofi sticate, mai sanatoase, mai elaborate, mai comode, cu prospetime mai mare, cu ingrediente de calitate, in ciuda cresterii preturilor din ultima perioada, cauzate de scumpirea materiei prime. |
|
O buna parte dintre consumatori, de cele mai multe ori dintre cei cu venituri medii sau mari, isi aleg produsele de panifi catie dupa ce analizeaza valorile nutritionale de pe eticheta: valoarea energetica, grasimile, carbohidratii si continutul de fibre. |
|
Toate categoriile de consumatori sunt din ce in ce mai orientate catre produse traditionale, cu gust autentic, apropiat de cele preparate in casa. |
|
Sursa: Zeelandia
|
Pe ingrediente speciale s-a bazat si producatorul Titan, care, impreuna cu compania Ireks, a lansat, in cadrul unui proiect, in reteaua de magazine Belforno, painea cu ovaz Avena Vital, ce combina beneficiile nutritionale ale ovazului cu cele ale semintelor de in si floarea soarelui. "Intoarcerea la radacini", la ingredientele arhaice, folosite de bunicii nostri - secara, soia, sorg, mei, in - cu beneficii pentru sanatate, este o tendinta tot mai des intalnita in productia autohtona.
Painea Biblica (Bibel Brot), adusa de Esarom si produsa de Backaldrin Austria, lansata si promovata si in tara noastra, se incadreaza in categoria produselor naturale, sanatoase, cu ingrediente functionale (grau, orz, bob, linte, mei, alac, miere si mac). "Am inregistrat vanzari crescatoare pe tot parcursul anului trecut. Astfel, produsul a devenit cunoscut atat in magazinele producatorior, cat si in retelele moderne de comert - fie produs de acestia, fie achizitionat de la producatori. La inceputul anului 2011 am inregistrat o scadere in vanzari, efect al perioadei de dupa sarbatori, precum si al crizei de consum, dar, inaintea sarbatorilor Pascale am inregistrat o revenire in vanzari. Acesta este unul dintre semnalele prin care chiar si in contextul economic pe care il cunoastem, piata ne spune ca exista posibilitatea ca un produs super-premium sa se pastreze in raft", a mentionat Managerul de Marketing al Esarom Romania.
CONSUMUL, IN SCADERE
Potrivit statisticilor, anual, un roman mananca 110 kg de produse de panificatie, iar trendul, atat in tara noastra cat si la nivel global, este de scadere a consumului si a cantitatii cumparate zilnic. Pe de alta parte, painea feliata castiga teren in fata celei nefeliate, proaspete si neambalate, care detine o pondere de 65% din categorie. Usurinta in pastrare si utilizare, alaturi de promovare si disponibilitate la raft, fac din painea feliata si ambalata produsul "convenience" cu cea mai mare crestere in vanzari. Sortimentele imbogatite cu fibre au avut de asemenea o evolutie buna in vanzari, fiind cautate in special de persoanele care vor produse sanatoase.
"Urmand tendintele globale, care si-au gasit un ecou consistent si in tara noastra, cel putin pana anul trecut, diverse specialitati pe baza de faina de secara sau cu cereale, cu amestecuri de seminte, au atras un procent tot mai mare din consumatori, datorita gustului deosebit, dar si incadrarii lor in trendul de produse sanatoase, cu continut ridicat de fibre, minerale", a declarat Laura Stefan.
Piata autohtona de panificatie este preponderent bazata pe consumul de paine si specialitati albe, obtinute din faina de grau, aici fiind incadrata si franzela de diverse gramaje, painea alba rotunda sau cu alte forme, specifice diferitelor zone ale tarii. Ponderea va continua sa se mentina si in urmatorii cel putin trei ani, poate cu o usoara crestere de la 35% pana la 40% in favoarea painii toast, ca urmare a cresterii nivelului de educatie al populatiei. Tendintele de la nivel global prind radacini si in tara noastra, insa mai este nevoie de timp si de o promovare intensa a beneficiilor pe care le ofera aceste produse, pentru constientizarea consumatorului.
Brutariile din formatele moderne de comert concureaza puternic cu magazinele specializate de panificatie, castigand o cota de piata importanta, prin sortimentatia diversificata. Piata este extrem de fragmentata, fiind promovate marcile proprii si painea proaspat scoasa din cuptor.
"In special persoanele care cauta sortimentele cu termen mai mare de valabilitate prefera sa le achizitioneze din retailul modern, pentru painea proaspata prima optiune fiind magazinele specializate si cele de proximitate", a precizat Violeta Niculae, Marketing Manager Titan.
|
CINCI TENDINTE PE PIATA PRODUSELOR DE PANIFICATIE |
|
„Convenience”, la indemana - aici se incadreaza painea feliata, painea toast, produsele la gramaj mic, care pot fi achizitionate din magazinele din vecinatate si chioscuri si din supermarketuri, benzinarii. In ultimii doi ani a cunoscut o dezvoltare tot mai mare o noua gama de produse convenience – „convenience 2.0” – reprezentata prin sandwich-uri ambalate si refrigerate, produse de brutarie si patiserie congelate – care nu mai necesita decat o scurta perioada de coacere in cuptor, pentru finalizare, precum si produse de cofetarie – prajituri ambalate, si torturi congelate. |
|
„Orientare spre grupuri tinta” – in general, produsele de brutarie sunt destinate femeilor: sotii sau mamici, ele sunt cele care stabilesc meniul familiei, fi ind totodata si cele mai sensibile la chestiuni referitoare la sanatatea membrilor acesteia. De aceea majoritatea produselor incadrate in trendul „healthy” isi gasesc locul si in aceasta tendinta. Tot aici intra produsele de nisa pentru anumite categorii de persoane cum ar fi cele bolnave de diabet sau persoanele suferinde de diverse intolerante (gluten, lactoza). |
|
„Traditional” – fi ecare zona geografi ca prezinta un produs de panifi catie tradițional sau preparat in mod tradițional. Astfel, produsul devine atractiv atat pentru consumatorii din zona, cat si pentru consumatorii din alte zone, unde este comercializat. |
|
Legat strans atat de „natural”,„tradițional” cat si de „healthy”, si oarecum in contradictie cu „convenience” este trendul „clean-label”, care are un ecou puternic in tara noastra datorita mediatizarii intense a aditivilor. De la „painea fara amelioratori” si pana la „produs fara E-uri”, aceste sortimente sunt atractive pentru consumatori, chiar si daca implica un pret mai ridicat. Urmand acest trend, desi este destul de greu de obtinut un produs cu termen de valabilitate lung, pentru distributie pe arii extinse, fara a utiliza aditivi, furnizorii de ingrediente si tehnologie au facut eforturi pentru a gasi solutia si pentru produsele „clean label”. |
|
„Functional”, „Healthy” – alimentatie sanatoasa – in acest trend se incadreaza toate produsele care pun accent pe benefi cii aduse organismului, datorita continutului de ingrediente sanatoase. De la simpla paine integrala sau paine neagra, pana la cea obtinuta doar din cereale integrale sau painea din 7-8-9- X cereale etc., toate produsele promoveaza aceasta tendinta. |
|
Sursa: Esarom Romania
|
Citește și
Revista Piața | 06/08/2025 09:36
Diversificarea ofertei, un „greu necesar” în piața uleiurilor comestibile
Sunt trei lucruri majore de spus despre piaţa uleiurilor comestibile. Primul - nu neapărat şi cel mai important - este acela referitor la consumul ule...
Produse de bazaRevista Piața | 21/06/2024 15:22
Mălai, griş, pesmet: producătorii români domină copios segmentul de volum
Produsele cu valoare adăugată mare, ca mălaiul rapid şi mămăliga ready to eat, vin din afara ţării, preponderent din Italia Tindem să ţinem pasul cu e...
Produse de bazaRevista Piața | 14/11/2023 12:09
Trei detalii care dospesc vânzările în piaţa făinii
Preţul este esenţial, dar specializarea, porţionarea şi comunicarea pe ambalaj sunt diferenţiatori puternici A trecut vremea când gospodina cumpăra fă...
Produse de bazaRevista Piața | 15/09/2023 13:17
Plus-valoarea pentru client ţine piaţa orezului pe trend ascendent
Termenul „orez” a devenit unul doar generic în ultimii ani, odată cu diversificarea accentuată a ofertei de produse: sunt foarte multe tipuri de orez,...
Produse de baza




