Productia de peste a scazut simtitor in ultimii ani, consumul fiind sustinut mai ales de importuri
Productia de peste a scazut simtitor in ultimii ani, consumul fiind sustinut mai ales de importuri
Consumul de peste ramane inca scazut, in ciuda promovarii beneficiilor sale in toate mediile. Daca in tarile Uniunii Europene acesta se ridica la 24-25 kg de locuitor, pe an, in Romania se consuma numai 4,6 kilograme de peste de locuitor, valoarea pietei ridicandu-se la aproximativ 75 milioane de euro. Dar nici productia nu este foarte ridicata, cu toate ca tara noastra are un mare potential in ceea ce priveste dezvoltarea acvaculturii si pisciculturii.
Productia actuala de peste din apele interioare se ridica la 14.000 de tone pe an, potrivit presedintelui Patronatului Rompescaria, Nicolae Dimulescu, ceea ce ne claseaza printre ultimele locuri in clasament. In consecinta, productia interna de peste s-a redus de la 74.000 tone in 1989 la aproximativ 14.000 de tone in prezent. Pescuitul oceanic, care inregistra in 1989 o productie de peste 140.000 de tone, a disparut cu totul din statistici.
"Sunt mai multe cauze ale scaderii productiei: multe ferme s-au privatizat si prefera acum sa desfasoare activitati de pescuit recreativ in locul celui de consum. Aproximativ 7.000 de hectare a fost retrocedate, cu toate ca fermele piscicole erau protejate de acest proces. De asemenea, au mai fost probleme de sustinere a fermelor piscicole in sensul ca pescaria romaneasca inca functioneaza intrun mediu ostil economic", a precizat Dimulescu. Presedintele Rompescaria vorbeste despre necesitatea finalizarii privatizarii fermelor piscicole si vinderea acestora catre producatori impreuna cu terenul aferent care in acest moment este al statului si pentru care, producatorii romani sunt nevoiti sa plateasca o redeventa. In acest sens, producatorii romani sunt dezavantajati in fata concurentei pentru ca spre deosebire de celelalte tari din UE au de platit costuri in plus.
Tarile din care se importa peste sunt Norvegia, Olanda, Canada, Suedia, conserve din Chile, creveti din Thailanda, Bangladesh, Malaezia, Indonezia
Pentru reamenajarea fermelor, producatorii pot apela la fondurile structurale venite de la Uniunea Europeana. Acestea au fost alocate pentru perioada 2007-2013, insa abia din acest an vor putea fi folosite. Totalul fondurilor europene este de 230 milioane de euro si numai pentru axa doi care inseamna acvacultura si pescuit sunt alocate 40 de milioane de euro. "Aceasta investitie nu face altceva decat sa creasca consumul de peste de la 0,51 kg pe locuitor pe an, la 0,86 kg pe locuitor pe an, ceea ce inseamna o crestere nesemnificativa. Dar, in acelasi timp, consumul de peste din import si comert intracomunitar este incurajat sa creasca de la 3,99 kg in 2007 la 8,14 kg pe locuitor pe an pana in 2013.
Importurile de peste raportate la productia autohtona:
- In anul 2001, la o productie interna de 18.400 de tone importurile au fost de 37.000 de tone.
- In 2004, la o productie de 12.500 de tone, importurile au fost de 57.000 de tone.
- In 2006, productia a fost de 13.500 de tone, iar importurile de 80.000 de tone.
Sursa: Patronatul Rompescaria
Observam ca aceste fonduri au mai mult ca destinatie incurajarea consumului din import decat dezvoltarea pescariei autohtone. De aceea, trebuie sa facem ajustari. Daca ar fi sa facem investitii doar in fermele de acvacultura, numai 3.300 de hectare ar putea fi reamenajate, ceea ce ar insemna asigurarea unui consum de numai 6.000 de tone. Doar pentru atat ar ajunge banii care se aloca pentru acvacultura. Inseamna putin fata de cat se investea inainte si fata de potentialul sectorului", considera Nicolae Dimulescu.
Investitiile sunt necesare in modernizarea fermelor, in dotarea lor cu utilaje performante care sa le rentabilizeze. "Acum avem 60.000 de hectare de ferme piscicole in functiune, inainte insa erau 100.000 de hectare. Multe dintre ele sunt dezvoltate in sistem extensiv, ceea ce inseamna ca productiile care se realizeaza sunt de 500 de kg la hectar. In ceea ce priveste cresterea crapului, se poate merge cu minim 2.000-3.000 de kg la hectar. Pentru asta trebuie facute investitii in reabilitarea fermelor piscicole care au un mare rol in ecologizarea sistemului si aduc multe valori de mediu. Toate insa se fac la noi pe cheltuiala producatorului", mai precizeaza Dimulescu.
In anul 2006, productia de conserve a fost de 1.011 tone, iar cea de semiconserve de 3.110 tone in timp ce in 2005 productia de conserve si semiconserve se ridica la 9.000 de tone
Necesitatea investitiilor in dezvoltarea acvaculturii romanesti este cu atat mai mare cu cat resursele de peste oceanic incep sa scada. Pentru urmatorii ani se preconizeaza o scadere a productiei de peste oceanic, ceea ce va determina o crestere a pretului. "Stocurile de cod au ajuns la ora actuala sub limita de siguranta. Se dezvolta ca alternativa acvacultura.
Si in Romania se incearca dezvoltarea acvaculturii pentru sturioni ca masura de protectie a stocurilor din aceasta specie, astfel incat sa oferim consumatorului icre negre si carne". Uniunea Europeana este una dintre cele mai mari importatoare si consumatoare de peste oceanic. Rata de crestere a acvaculturii a fost de 9% pe an in America.
Pentru anul 2008 se preconizeaza o crestere a pietei cu circa 15-20%
In ceea ce priveste UE, cresterea a fost de numai 4% in perioada 1995-2001 dupa care a stagnat. Prin masurile de dezvoltare adoptate de statele Uniunii se preconizeaza ca va creste consumul de peste din acvacultura la 9%. Dupa cum aminteam, in Romania, in 2007 productia totala de peste s-a ridicat la aproximativ 14.000 de tone insa din acestea, 10.000 de tone au provenit din acvacultura.
Importurile de peste au fost in ultimii ani in crestere si au rol in suplinirea consumului. Daca in 2001, la o productie interna de 18.400 de tone importurile au fost de 37.000 de tone, in 2004 la o productie de 12.500 de tone, importurile au fost de 57.000 de tone, iar in 2006, la o productie de 13.500 de tone, importurile s-au ridicat la 80.000 de tone, potrivit datelor Rompescaria. "Pe noi nu ne ingrijoreaza acest lucru pentru ca atunci cand aveam flota de pescuit oceanic aduceam in Romania intre 150.000-180.000 de tone de peste.
E nevoie de aceste specii de peste ca sa largim oferta catre consumator, insa trebuie incurajata productia autohtona si trebuie crescut consumul de peste autohton", precizeaza Nicolae Dimulescu. Tarile din care se importa sunt Norvegia, Olanda, Canada, Suedia, conserve din Chile, creveti din Thailanda, Bangladesh, Malaezia, Indonezia.
Jucatorii de pe piata prevad o schimbare in tendinte si o orientare a romanilor catre consumul de peste. Anul trecut, dinamica pietei de peste si produse adiacente a cunoscut o crestere, sunt de parere reprezentantii companiei Ecofish. Teren au inceput sa castige, in 2007, crustaceele congelate, pestele proaspat si fileurile congelate.
Maximilian Ursache, sef departament marketing la Ecofish precizeaza ca anul trecut s-au inregistrat cele mai mari cresteri in special la pestele afumat vrac si la cel marinat macrou si hering. In cazul magazinelor Carrefour, vanzarile au crescut in special pe partea de preparate din peste cu 4%, iar pe segmentul peste proaspat cu 6%. In continuare, spune Ciprian Tanasescu, Category Manager Fish la Real Hipermarket Romania, "consumul de peste congelat este superior celui de peste proaspat, dar pestele proaspat a inregistrat o evolutie crescatoare mai accentuata, putandu-se estima ca in cativa ani balanta se va echilibra".
Deocamdata, consumatorii aleg mai des produsele mai speciale ca somonul sau pe cele exotice cum ar fi calamarii, inelele de calamari, crevetii sau scoicile. In functie de speciile comercializate, ritmicitatea aprovizionarii magazinelor poate fi saptamanala in cazul pestelui viu, de trei ori pe saptamana in cazul pestelui congelat si zilnic pentru pestele din productia autohtona.
Pestele indigen este achizitionat in principal de la fermele piscicole sau de la firme de pescuit pentru pestele de captura. Oferta hipermarketurilor este foarte larga si cuprinde: crap, caras, pastrav, stiuca, salau etc. din speciile idigene, somon, macrou, dorada, lup de mare, crabi vii, homar, melci sau scoici, calamari, dar si peste congelat vrac, peste afumat si sarat, icre, peste marinat, salate de peste si de icre.
In ceea ce priveste pestele procesat, conservele si salatele de peste, productia este in scadere. "In anul 2006, productia de conserve a fost de 1.011 tone, iar cea de semiconserve unde intra si salatele a fost de 3.110 tone. Practic, este vorba despre o scadere a productiei, pentru ca in 2005 aceasta era de 9.000 de tone. Prin fondul european al pescuitului se pot crea unitati noi de procesare a pestelui si speram in revigorarea industriei de procesare a pestelui", a precizat presedintele Rompescaria.
La un an de la lansarea brandului Rio Mare in Romania prin distribuitorul local Nordic Import-Export, trendul foarte bun al vanzarilor a fost confirmat in primele doua luni ale anului 2008. Piata pestelui a reactionat foarte bine la noile produse lansate, revitalizand o piata dominata de comoditate. Acest lucru confirma potentialul mare al pietei romanesti de peste, dar si faptul ca in clasamentul European, Romania se afla printre ultimele locuri la consumul de peste.
Astfel, pentru anul 2008, se preconizeaza o crestere a pietei cu circa 15-20%, potrivit reprezentantilor Macro mex. Motivele cresterii sunt usor de banuit: insusirea obiceiurilor mediteraneene in urma petrecerii concediilor in strainatate, cresterea puterii de cumparare, promovarea alimentatiei sanatoase. Maximilian Ursache de la Ecofish adauga insa ca in urma intrarii in UE, micii producatori au disparut, iar acum se pune accent pe firmele mai mari unde exista un control al calitatii.
Companiile aduc si in acest an, pe piata, o serie de noutati. Ecofish vine cu specialitatile: file de somon marinat, file de crap, fitofag afumat, copt si condimentat, file de crap afumat si condimentat. "In momentul de fata, departamentul de productie si cercetare a finalizat o serie de retete noi si se afla in faza de producere si introducere pe piata din Romania si din UE", au afirmat reprezentantii Ecofish.
Negro 2000 va dezvolta in acest an o gama de produse "usoare si sanatoase", aperitive de branza cu diverse adaosuri de cascaval, somon, macrou afumat, castraveti, verdeata. Floricica Vlad, directorul companiei, adauga de asemenea ca tot in acest an intentioneaza implementarea pe piata romaneasca si la export a unei game de produse naturale, fara conservanti, ceea ce inseamna o premiera in Romania. In prezent, Negro 2000 are o cota de piata de 60%, potrivit reprezentantilor companiei si exporta produsele in sapte tari, atat intracomunitare Ungaria, Spania, Italia, Germania, Bulgaria, cat si in cele extracomunitare Republica Moldova si Ucraina. Gama Insalatissime fara conservanti lansata in trei variante diferite si Rio Mare Pate au fost lansate pe piata la sfarsitul anului 2007.
Ca si noutati, in portofoliul Macromex au mai aparut specii de pesti exotici, crustacee, moluste si semipreparate din peste. Pentru sustinerea bradului au fost planificate o serie de activitati. In sezonul verii, Rio Mare va fi promovat printr-o campanie TV.
Pentru incurajarea consumului, si in acest an pretul pestelui va ramane la acelasi nivel din ultimii trei ani. "Pretul kilogramului de crap este de 8,5 RON la care se adauga TVA, la caras o specie apreciata de consumatorii romani pretul este de 4,5 RON la care se adauga TVA. Producatorii au realizat ca daca scumpesc pestele vor pierde din consumatori. Preturile se vor mentine la fel si in acest an, cu toate ca va creste pretul energiei, energie pe care producatorii o consuma din plin, avand statii de pompare", a declarat Nicolae Dimulescu.
Citește și
Valentin Gros și Cristi Bădescu | 12/08/2026 17:19
Peste 70% din hamburgerii vânduți în retail sunt fabricați local
La fel ca micii, cârnăciorii sau alte cărnuri pregătite pentru grătar, cuptor sau air fryer, hamburgerul este un fel care nu necesită cunoștințe de pr...
Produse din carneRevista Piața | 28/07/2026 15:34
Transformări majore în piața hamburgerilor
Piața hamburgerilor a înregistrat transformări apreciabile în ultimii patru ani și jumătate. Hamburgerii semipreparați scad în preferințele consumator...
Produse din carneRevista Piața | 18/11/2025 10:35
Specialități de mezeluri, o piaţă pour les connaisseurs
Specialitățile de mezeluri tind să capete o identitate aparte de a celorlalte mezeluri, pornind de la profilul distinct al consumatorilor. Atenţia aco...
Produse din carneRevista Piața | 12/03/2025 11:50
Ce fac producătorii pentru creşterea prestigiului crenvurștilor?
Producătorii de crenvurşti au declanşat un proces de schimbare a percepţiei consumatorilor, proces care a pornit de la conţinut dar nu s-a limitat la...
Produse din carne




