În Europa, raportarea sustenabilității crește exponențial — în timp ce economia circulară reală se contractă. Despre paradoxul european care lasă România pe locul 27 din 27

AUTOR: MARIUS BRÎNZEA DIRECTOR DE STRATEGIE, RECICLAD’OR

Construim cea mai detaliată hartă de raportare a sustenabilității din istorie a unui teritoriu care, de fapt, se restrânge. La nivel mondial, doar 6,9% din economie este circulară. În Uniunea Europeană — 12,2%. În România — 1,3%. Locul 27 din 27. Sunt trei procente care explică, mai bine decât orice raport, paradoxul deceniului: cu cât publicăm mai multe pagini despre sustenabilitate, cu atât consumăm mai puține materiale secundare.

PARADOXUL

Mai mult discurs, mai puțină circularitate

Cifrele povestesc același lucru, indiferent de cine le citește. Pe 6 mai 2026, Comisia Europeană a publicat draftul Regulamentului Delegat care simplifică standardele ESRS. Reducere de 61% a punctelor de date obligatorii. Economii cumulate de costuri de raportare de 4,7 miliarde de euro până în 2031. Pachetul Omnibus I, intrat în vigoare în martie, a cvadruplat pragurile CSRD — și a scos din scop circa 90% din companiile vizate inițial.

În aceeași perioadă, Circle Economy și Deloitte publicau Circularity Gap Report 2026 — primul raport care cuantifică în BANI pierderea structurală a economiei liniare: 25,4 trilioane de euro pe an. Aproximativ 31% din PIB-ul global. Pentru fiecare 3 euro de valoare creată, aproximativ 1 euro se evaporă din cauza modului în care folosim materialele.

Pe scurt: reglementarea raportării sustenabilității e în plin proces de maturizare. Realitatea pe care o descrie — adâncă criză materială.

DOISPREZECE ANI DE CONSTRUCȚIE

De la primii pași la calibrare

Construcția cadrului european a început în 2014 cu NFRD — Directiva raportării nonfinanciare. Primii pași, încă timizi și voluntari pentru majoritatea companiilor. Cinci ani mai târ ziu, Green Deal transforma sustenabilitatea într-un pilon strategic al UE. În 2022, CSRD aducea saltul real: raportarea devine obligatorie, cu sancțiuni concrete. În 2023, primul set de standarde — ESRS Set 1, 12 standarde tematice, dublă materialitate, asigurare obligatorie de la terț.

Și apoi — martie 2026. Pachetul Omnibus I rescrie regulile. Noul prag CSRD: 1.000 de angajați și 450 de milioane de euro cifră de afaceri netă. Din cele 50.000 de companii vizate inițial, rămân aproximativ 5.000. Nouăzeci la sută ies din obligația legală.

Aparent, un pas înapoi. În realitate, o consolidare. Direcția rămâne aceeași. Schimbarea e de viteză și perimetru. „Doisprezece ani de construcție”, aș spune-o ca strateg al unei organizații care vede zilnic decalajul dintre cerințele de pe hârtie și fluxurile materiale reale.

„Acum, calibrare.” Și exact aici e miza pentru România: să nu confundăm calibrarea cu relaxarea.

PRESIUNEA NU DISPARE

Se mută din legislație în piață

Cele aproximativ 45.000 de companii ieșite din scopul CSRD nu sunt scutite. Articolele 19a și 29a, neschimbate de Omnibus, obligă cele 5.000 de companii rămase să raporteze pe întregul lor lanț valoric. Ceea ce înseamnă, în practică, că ele vor cere date de la furnizorii lor — Tier 1 și Tier 2 — pe emisii GHG, materiale, deșeuri, indicatori sociali. De la distribuitori și retaileri — pe utilizarea produsului și end-of-life. De la subcontractori — pe drepturile muncii și anticorupție.

Și asta e doar presiunea din interiorul CSRD. Cea din afara lui rămâne intactă: băncile prin SFDR, investitorii prin Taxonomia UE, Due Diligence Directive (CSDDD) din 2029, clauzele ESG din contractele de procurement, cerințele naționale variabile per stat membru.

Concomitent, Comisia a introdus Plafonul pe Lanțul Valoric — un mecanism juridic care dă companiilor sub 1.000 de angajați dreptul legal de refuz pentru cererile care depășesc standardul voluntar VSME. Compania mare care emite cererea e obligată să identifice ce depășește plafonul și să informeze furnizorul despre dreptul lui de refuz.

Nu mai vorbim despre voluntariat. Vorbim despre protecție legală. Și — exact aici e oportunitatea pentru IMM-urile românești — vorbim despre un avantaj competitiv pe procurement pentru cei care adoptă voluntar VSME înainte ca marile companii să le ceară.

ROMÂNIA

1,3% — și patru ani să schimbăm cifra

Aici se rupe firul european. Olanda — 32,7%. Media UE — 12,2%. Ținta UE pentru 2030 — 24%, conform Clean Industrial Deal, neatinsă pe traiectoria actuală conform Agenției Europene pentru Mediu. România — 1,3%. De zece ori sub media UE. De douăzeci și cinci de ori sub Olanda. Cu 74% sub propria țintă pentru 2025, care era de 5% și n-a fost nici pe departe atinsă.

Studiu de caz: plasticul reciclat. Diferența între câștigător și pierzător = subvențiile fosile.

Strategia Națională pentru Economia Circulară prevede 10% pentru 2030. La nivelul actual de progres, ținta e improbabilă fără investiții reale în infrastructură. Patru ani pentru a multiplica de aproape opt ori capacitatea reală de utilizare a materialelor secundare. Asta nu se face prin standarde. Se face prin colectare. Sortare. Procesare. Garanție de calitate. Și — esențial — prin presiune contractuală în lanțul valoric care să creeze cerere pentru materialul reciclat românesc.

CSRD documentează. Nu transformă. Avem patru ani — și un efort industrial fără precedent — pentru a muta România de la 1,3% la 10%. Reglementarea de raportare nu produce infrastructură de colectare. Nu instalează linii de sortare. Nu certifică calitatea reciclatului. Asta e munca industriei.

PARADOXUL ECONOMIC

De ce reciclatul pierde competiția pe care n-o joacă echitabil

Un studiu de caz scurt: plasticul reciclat. În Uniunea Europeană, sortarea se face încă majoritar manual — 60–70% manopera, 30–40% senzori NIR. Costul orar al unui sortator în UE: 25–35 euro pe oră complet, cu taxe și beneficii. Tehnologia AI există — TOMRA în Norvegia, Pellenc ST în Franța, AMP Robotics în SUA — dar o linie completă de sortare costă 3–8 milioane de euro, cu amortizare în 6–10 ani.

Concurăm pe piață cu plastic VIRGIN produs în Asia cu manoperă de 3–5 euro pe oră. Plus subvențiile fosile care — la nivel global — depășesc 7 trilioane de dolari anual (1,4 trilioane explicite + 5,7 trilioane implicite, conform FMI și IEA). Mențin materia primă virgină artificial ieftină.

Aritmetica e brutală. Cu subvenții fosile — realitatea actuală — plasticul VIRGIN costă 1,20–1,50 €/kg, RECICLATUL costă 1,40–1,80 €/kg. Virginul câștigă. Fără subvenții fosile, virginul ar urca la 2,00–2,50 €/kg, iar reciclatul ar rămâne neschimbat. Reciclatul ar câștiga.

Diferența dintre cele două scenarii este EXCLUSIV politica subvențiilor fosile. Nu inovația. Nu eficiența operațională. Nu „voluntarismul” companiilor. Reglementarea CSRD nu corectează această distorsiune. Nu poate. Pârghiile sunt politice — CBAM, reforma alocărilor gratuite EU ETS, eliminarea graduală a subvențiilor naționale.

CONCLUZIA

Singurul drum practic spre circularitate

Raportarea sustenabilității documentează intenția. Economia circulară măsoară materia. ESRS E5 — standardul dedicat resurselor și economiei circulare — este UNUL din 10 standarde tematice. O companie poate fi 100% conformă CSRD și să rămână, în fluxurile materiale, fundamental liniară. Asta nu e un eșec al reglementării — e o limită a ei.

Gestionarea materialelor este responsabilă pentru 70% din emisiile globale de gaze cu efect de seră și pentru peste 90% din pierderea de biodiversitate și stresul hidric. Circularitatea nu mai e un subiect de nișă. Este variabila principală a sănătății planetare — și, sub presiunea Value Gap-ului de 25,4 trilioane, variabila principală a competitivității economice viitoare.

Drumul practic e singular: investiții în infrastructură reală — colectare, sortare, procesare. Adoptare voluntară VSME pentru poziționare competitivă. Standardizare contractuală a cererilor ESG pentru a opri sufocarea lanțului valoric. Transpunere CSRD în România orientată pe execuție — portal digital, ghiduri sectoriale, infrastructură EPR funcțională. Și, pe termen lung, presiune politică pentru reforma subvențiilor fosile.

Avem 24 de luni. La capătul lor — fie scriem noi regulile pentru economia circulară din România, fie aplicăm pe ale altora. Regulamentul ne dă harta și ne dă timpul. Dar raportarea nu colectează, nu sortează, nu reciclează. Cele 1,3% de circularitate ale României și cele 25,4 trilioane pierdute în lume rămân acolo până când cineva trece de la a raporta — la a face.

Marius Brînzea este un senior executive cu expertiză strategică în EPR (Responsabilitatea Extinsă a Producătorului) și economie circulară, format în strategie competitivă la INSEAD (Franța) și în sustenabilitate și economie circulară la Universitatea din Cambridge. Cu peste 30 de ani de experiență în management de top — inclusiv două decenii de leadership internațional în Responsabilitatea Extinsă a Producătorului — Marius a ocupat roluri executive proeminente în România și în străinătate, conducând constant proiecte strategice de impact ridicat în sustenabilitate, economie circulară, sisteme de garanție-returnare și scheme EPR.

Marius Brînzea, Director Strategie Reciclad’OR