SUSTAINABILITY STAND UP - o nouă dimensiune a strategiei europene pentru sustenabilitate
Ediția 2026 | Carol Popa | 14/07/2026 14:52

Strategia Uniunii Europene privind tranziția către un mediu de business sustenabil a suferit transformări serioase în ultimii șase ani. A fost mai întâi pandemia covid 19, cu întreruperea lanțurilor de aprovizionare, apoi războiul din Ucraina și primul șoc energetic major, alegerile din SUA și schimbările radicale pentru geopolica și economia globală, războiul din Gaza și criza umanitară provocată acolo și cel mai recent, războiul din Iran, unde prin blocarea strâmtorii Ormuz a fost declanșat al doilea șoc energetic major pe plan global.
Deși pentru o scurtă perioadă această serie de evenimente a pus pe hold o multitudine de investiții în sustenabilitate realizate de companii și a scos din lista de priorități a managerilor creșterea gradului de sustenabilitate a brandurilor, în ultimele luni sustenabilitatea a redevenit un diferențiator de competitivitate și revine ca prioritate strategică pentru companiile europene.
Motiv pentru care Uniunea Europeană nu a renunțat la aplicarea regulamentului PPWR privind ambalajele, începând cu 12 august 2026, deși au mai rămas o mulțime de lucruri de clarificat. Tot strategia privind consolidarea sustenabilă a economiei stă la baza Omnibus Package, prin care raportările CSRD au fost amânate, dar nu anulate, pentru a găsi formule simplificate de raportare care să nu reprezinte o povară financiară și logistică pentru companiile europene.
Despre noua dimensiune a strategiei europene pentru sustenabilitate am discutat la conferința Sustainability Stand Up, a VIII-a ediție a conferințelor Sustainability & CSR Excellence, ce a avut loc pe 10 iunie 2026 la București.
Pornind de la strategia energetică a UE, amprenta de carbon sau economisirea resurselor prin colectarea și reciclarea ambalajelor, fiecare element în parte constuituie o oportunitate de a plasa economia eropeană în poll position la capitolul inovație în sustenabilitate și un imbold pentru companiile medii și mici de a urma această cale ce face diferența din perspectiva consumatorilor. Nu în ultimul rând, această înșiruire de evenimente nedorite a generat crize umanitare, atât în Ucraina, cât și în Gaza și în Orientul Mijlociu, crize care au deschis noi perspective în relația dintre branduri și comunitățile locale, prin intermediul ONG-urilor. Mai mult decât în alți ani, această relație dintre companii și societatea civilă are nevoie de consolidare, iar această etapă poate fi parcursă mai eficient atunci când fiecare parte știe ce are de făcut.
Ediția din acest an a Conferințelor Sustainability & CSR Excellence a venit cu o premieră absolută în aria sustenabilității, atât pentru reprezentanții companiilor cât și pentru reprezentanții societății civile.
Companiile care la cele opt ediții Sustainability & CSR Excellence au fost parteneri în mod repetat au fost invitate să identifice trei proiecte CSR pe care nu le-au finanțat, dar le-au apreciat, fie din perspectiva inovației, fie din perspectiva impactului social sau de mediu, fie ca urmare a execuției ireproșabile din partea ONG-ului care a implementat proiectul.
Misiunea departamentelor de CSR din companii a fost cu atât mai dificilă cu cât au fost invitați să nu pună bariere în selecție și să nu analizeze doar proiectele derulate în aria de interes a industriei bunurilor de larg consum. Specialiștii în CSR au fost invitați să studieze în ansamblu activitatea derulată în ultimii ani de ONG-urile din România, iar selecția să fie în raport cu criteriile menționate mai sus.
Iar ca misiunea să fie dificilă până la capăt, companiile au avut sarcina să stabilească unul din cele trei proiecte care merită premiul pentru cel mai bun proiect, conform criteriilor lor. Asta nu înseamnă că celelalte două nominalizări sunt mai puțin valoroase, ele fiind selectate din mii de proiecte derulate în acești opt ani în România.
Opt companii partenere și-au asumat responsabilitatea selecției și a decernării trofeelor: Coca-Cola HBC România, Ursus Breweries, Lidl, Mondelēz International, Transavia, dm drogerie markt, Nestlé România și RetuRO. 22 proiecte au fost premiate de companii pe 10 iunie, la conferința Sustainability Stand Up!
Doar 22 și nu 24, deoarece una dintre companii - Lidl România - a decis, de comun acord între membrii echipei, să ofere un singur premiu, pentru proiectul ce a întrunit sufragiile tuturor.
La cele 22 de proiecte premiate se adaugă alte cinci proiecte pe care PIAȚA a decis să le premieze în acest an. Anul acesta, la Sustainability & CSR Excellence, nu au fost premiate companii, au fost premiate doar proiecte și ONG-uri, astfel încât să facem un pas înainte în relația dintre branduri și nevoia de implicare ce se resimte în societatea civilă.
Și nu în ultimul rând, două dintre ONG-urile premiate pe 10 iunie au fost nominalizate cu câte două proiecte, ceea ce poate reprezenta un standard de performanță ce poate deveni un obiectiv viitor pentru astfel de organizații.
Beatrice Mituleci, Community Partnerships Manager, Coca-Cola HBC România: ODD 17 din perspectiva parteneriatelor între sectorul privat, sectorul public și societatea civilă
• Anul acesta tragem linie în urma Mission 2025, programul nostru de sustenabilitate lansat în 2017, un program prin care ne-am propus să intervenim în șase domenii stabilite prin obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU. În 2026, din cele 18 obiective pe care le-am setat la nivel de corporație, la 9 obiective țintele au fost atinse înainte de anul stabilit, iar la 7 obiective am depășit deja angajamentele asumate.
• Printre domeniile în care am intervenit a fost zona de climă, unde ne-am propus să reducem emisiile de carbon aliniate la net zero până în 2040 pe toate cele 3 scopuri. Am acționat în zona de energie totală, unde am depășit angajamentul pe care îl asumasem inițial. În zona de ambalaje am atins o rată de colectare de 78%, un alt angajament pe care l-am depășit. Și am crescut conținutul de rPET cu 35% la nivel de grup, iar la nivel de România noi suntem deja 100% rPET încă din 2023. În zona de apă, unde există un risc hidric, am intervenit pentru o acoperire completă în 19 zone. La sprijinul pentru comunități ne-am propus să ajungem la un milion de tineri care provin din medii defavorizate și pe care să-i sprijinim prin consiliere vocațională sub inițiativa Youth Empowered. Din fericire, am depășit și acest target.
• Unde suntem astăzi? Astăzi ne uităm la Mission Refresh și ne continuăm angajamentul pe care ni l-am asumat în domeniile stabilite. Cum ne propunem să facem acest lucru? În 2016 am lansat platforma După Noi, anul acesta împlinește 10 ani. Platforma a fost lansată ca un concept care să încadreze toate proiectele de CSR desfășurate și a trecut prin mai multe transformări, iar astăzi ne uităm la o platformă unde sunt înglobate toate proiectele noastre comunitare.
• Sub platforma După Noi avem doi piloni principali sub care acționăm, impact social și mediu. Când spunem impact social, ne uităm foarte mult la tinerii care provin din medii defavorizate și încercăm să venim în sprijinul lor prin programul La tineri este puterea. Pentru mediu ne uităm la zona de educație, special pe partea de economie circulară, pentru că, prin prisma business-ului nostru, ne uităm la partea de reciclare și încercăm să avem comunități mai educate și mai responsabile. Iar în ultimii 2 ani s-a conturat un al 3-lea pilon în cadrul strategiei noastre - sprijin în cazul dezastrelor naturale.
Ce așteaptă Coca-Cola HBC România de la ONG-uri și ce proiecte apreciază
Premiile au fost acordate de Beatrice Mituleci, Community Partnerships Manager, Coca-Cola HBC România
„Mi-a atras atenția Fundația Comunitară București prin proiectul Platforma de Mediu pentru București, pentru că locuind în București, văd impactul proiectului și cred că este un exemplu foarte bun de parteneriat intersectorial. Este o dovadă foarte clară de cum această colaborare între primărie, sectorul privat și societatea civilă poate să aducă niște proiecte concrete pentru comunitate.”
„Un proiect care mie îmi place foarte mult este Social Impact Award România, pentru că le oferă posibilitatea tinerilor din medii defavorizate să aplice cu propriul proiect de antreprenoriat social. Câștigătorii pot să obțină atât finanțare, cât și know-how. Proiectul este derulat de The Social Incubator, iar noi, de la Coca-Cola HBC România, facem parte din juriu.”
„Modulul de găzduire pe Via Transilvanica, proiect derulat de Tășuleasa Social, proiect pe care abia l-au lansat, nu este doar un spațiu de refugiu pentru drumeții de pe Via Transilvanica. Este un spațiu modern, un spațiu cu potențial de dezvoltare comunitară. Pentru că drumeții au ocazia să se cazeze aici, să interacționeze cu localnicii și văd un potențial destul de mare de dezvoltare a economiei locale.” Premiul a fost ridicat de Andrei Tonciuc de la Asociația Tășuleasa Social.
Marius Brînzea - Director de Strategie, Reciclad`OR: De la raportarea sustenabilității la realitatea economiei circulare — Global 6,9% • UE 12,2% • România 1,3%
• Prezentarea de astăzi pleacă de la o observație la nivel european și la nivel global care analizează două lumi: lumea raportării sustenabilității și lumea reală a materiei, circularitatea și economia circulară. Performăm mult în ceea ce privește raportarea sustenabilității și performăm slab, în ceea ce privește circularitatea.
• Companiile având omnibusul, vor fugi de sustenabilitate? Nu, absolut deloc. Avem circularitatea care reprezintă principiul menținerii în viață a resurselor, avem economia circulară care prezintă sistemele și modelele economice, avem sustenabilitatea care reprezintă dezideratul suprem al omenirii pe cele trei direcții - mediul social și guvernanță - și avem raportarea sustenabilității, modul în care performăm.
• În luna mai Comisia a pus în dezbatere propunerea de regulament delegat privind simplificarea normelor de raportare ESRS. Nu se schimbă nimic în raportarea sustenabilității, direcția se schimbă, ritmul se schimbă și perimetrul se focalizează.
• Ce a adus cu sine Omnibusul? A adus protecție legală cu privire la anumite informații ce pot fi publicate. Au fost scoase din obligația de raportare acele informații cu caracter comercial, confidențial. Simplificarea nu înseamnă doar praguri, înseamnă foarte mult și simplificarea datelor raportate. Se vor reduce punctele de dată obligatorii cu 61% și dacă iau în calcul și reducerea cerințelor voluntare de divulgare, se reduc punctele de date raportate cu 71%.
• După prima măsurătoare în anul 2018, care prezenta circularitatea la un nivel de 9,1%, nivelul anului 2025 circularitatea a ajuns la 6,9%, o scădere cu 24% în 7 ani. La nivelul anului 2025, pierderile generate de modelele economice lineare au depășit 25,4 trilioane de euro. Ce înseamnă asta? Înseamnă că 31% din PIB-ul global reprezintă valoarea pierderilor evitabile, generate de economia lineară. Unde sunt pierderile? Pierderile sunt în deșeurile aflate la sfârșitul ciclului de viață, în pierderile energetice, în pierderile de procesare și pierderile alimentare.
• Acum apare oportunitatea. Dacă economia circulară adresează partea de emisie, energie, materie recuperată, atunci 75% din aceste pierderi ar putea deveni probabil cea mai importantă oportunitate de economie circulară. La nivel european, Olanda este campioană a economiei circulare cu peste 32,7%, iar România ocupă locul 27 din 27, ultimul loc cu 1,3%. Media europeană este de 12,2%.
Alina Violeta Cismaș - Sustainable Development Manager, Ursus Breweries: Parteneriate pentru dezvoltarea comunitatilor locale
• Ursus Breweries are 4 fabrici la Cluj-Napoca, Timișoara, Buzău și Brașov și produce 600 de milioane de litri de bere pe an. Primul proiect despre care vreau să vă vorbesc este legat de fabrica de la Buzău.
• Fabrica din Buzău este cea mai mare dintre fabricile noastre și avem un proiect care ne e foarte drag aici. L-am început în urmă cu 3 ani, alături de o asociație mică, Ținutul Buzăului, dar foarte ambițioasă, care și-a propus să transforme 18 comune aproape izolate din județul Buzău într-un geoparc UNESCO și a reușit. Am început să dezvoltăm o zonă turistică, ambiția noastră este să poată concura cu Valea Prahovei. Ce facem noi pentru această zonă sunt investiții în comunitate pentru a dezvolta trasee turistice noi, locuri vizitabile pentru turiști, centre culturale care pun în valoare potențialul zonei. Geologic în primul rând, dar și cultural și spiritual.
• În principiu noi ne dorim ca fiecare brand românesc de bere să aibă o misiune. Ciucaș are misiunea Natura Curată Relaxarea Adevărată și își propune să renoveze zonele tipice de picnic de la ieșirea din orașe și să le redea comunităților dotându-le cu infrastructură pentru grătar, mese, scaune, foișoare pe care nu doar că le dotează, le și întreține an de an, în parteneriat cu autoritatea locală. Am dotat toate aceste poieni Ciucaș cu zone speciale de colectare separată a deșeurilor ca să arătăm prin exemplu nostru că mai departe trebuie să avem grijă și de ce lăsăm în urmă.
• Un alt proiect important care poate e mai mediatizat datorită campaniei TV de la finalul fiecărui an este parteneriatul cu Conservation Carpathia care are la bază sponsorizarea cu 1% din vânzările mărcii Ursus pe final de an. Banii merg către investiții în protejarea comunităților în zona munților Făgăraș, zona care este cea mai afectată de interacțiunea om-urs în România. De asemenea merg către monitorizarea animalelor și susținerea financiară a echipelor de intervenție.
• Un parteneriat pe care l-am început în acest an, este o inițiativă în care, dacă nu ne-am fi implicat, am fi propus-o ca o inițiativă care ne place. Între vecini este un proiect care își propune ceva foarte ambițios: să reclădească comunitățile mici, comunitatea de la bloc, pentru aceia dintre noi care au trăit acel sentiment la bloc când se cunoșteau toți vecinii și toți erau o comunitate. Își propun să reconstruiască aceste comunități cu scopul ca oamenii să aibă din nou încredere unii în alții.
Ce așteaptă Ursus Breweries de la ONG-uri și ce proiecte apreciază
Premiile au fost acordate de Alina Violeta Cismaș - Sustainable Development Manager, Ursus Breweries
World Vision pentru proiectul „Vreau în clasa a XI-a”
„Ne-a plăcut foarte mult acest proiect derulat de World Vision și susținut de Penny pentru că noi fiind un producător de alcool, pentru noi susținerea proiectelor care vizează minorii este un no-go. Motiv pentru care de multe ori ne uităm, știm că e o zonă unde e nevoie de interacțiune, de implicare, dar suntem totuși o industrie autoreglementată și nu mergem în zona asta.” Au ridicat premiul Mihaela Nabăr (stânga), Director Executiv World Vision și Aria Nedelcu (dreapta), Director Fundraising World Vision
CSR NEST pentru proiectul „Coșuri de gunoi cu suporți speciali pentru ambalaje SGR”
Un proiect inedit, conceput pentru a determina oamenii aflați în parcuri să nu arunce la gunoi ambalajele băuturilor, ci să le pună în niște suporturi speciale atașate coșurilor de gunoi în parcuri, astfel ca oamenii nevoiași care le colectează să nu fie nevoiți să bage mâna în gunoi după ele. Și ambalajele respective să nu se piardă în deșeu municipal. Genul acesta de acțiuni care par mici vin să ajute, cu câte 0,1% la atingerea obiectivelor de colectare.” A ridicat premiul Sergiu Sebeși, cofondator CSR NEST.
Premiu: Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile pentru proiectul „ÎN STARE DE BINE”
„Al treilea proiect selectat de noi este al Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, este vorba despre proiectul „În stare de bine” susținut de Kaufland România. Premiul a fost acordat pentru complexitate, în primul rând. Și noi încercăm să gestionăm o foarte mare arie. Ce v-am prezentat mai devreme au fost doar parteneriatele dintre brand-uri și ONG-uri. Complexitatea proiectelor pe care le susținem este una foarte mare, iar modul în care gestionează Kaufland , acoperind atâtea arii, sport, nutriție, cultură, e ceva ce ne place și la care ne uităm ca inspirație, dar nu cu invidie.” Premiul a fost ridicat de Laura Cireașă, Coordonator Program În Stare de Bine.
Ce așteaptă Lidl România de la ONG-uri și ce proiecte apreciază
Premiul a fost acordat de Maria Mihai, Head of Corporate Affairs, Lidl România
Premiu: Organizația Salvați Copiii pentru proiectul „Hai să jucăm corect! Fără vedete la jocuri de noroc”
„A fost dificil pentru că se întâmplă multe lucruri bune. Dar ne-am oprit la o singură organizație și un demers, pentru că noi apreciem că ceea ce au reușit să facă în această speță depășește sfera intervențiilor punctuale și prin niște demersuri repetate au reușit să schimbe legi, să schimbe reguli și am încredere că nu se opresc aici. Vorbim despre Organizația Salvați Copiii și despre demersul lor de a reglementa industria jocurilor de noroc în relația cu minorii. Știți că au reușit prin activități de advocacy să interzică sălile de jocuri de noroc pe o anumită rază în preajma școlilor, apoi au schimbat regulile și nu mai este permisă asocierea persoanelor publice în promovarea sălilor de jocuri de noroc. Îi vedem valoarea nu doar prin faptul că e un demers de conștientizare, o cale de a arăta că aceste câștiguri nu vin ușor și nu tot timpul din noroc, e nevoie de muncă și așa trebuie să ne educăm copiii și tinerii să creadă, dar și pentru că reușește să reglementeze și să schimbe efectiv legi și reguli.”
Premiul a fost ridicat de George Roman, director de advocacy la Organizația Salvați Copiii.
Campania „Hai să jucăm corect! Fără vedete la jocuri de noroc”, premiată de Lidl pe 10 iunie, în cadrul Galei Sustainability & CSR Excellence al conferinței Sustainability Stand Up organizată de Piața, a fost ulterior inclusă pe shortlist la Cannes Lions, iar la finalul lunii iunie a fost premiată cu trei trofee la cea de-a 23-a ediție EFFIE Awards România. Proiectul a câștigat Gold la categoria Positive Change – Non-Profit și Silver la categoriile Timely Opportunity și David vs. Goliath, reconfirmând că ideile construite în jurul unui obiectiv social relevant pot produce atât rezultate măsurabile, cât și schimbări cu impact în societate.
Oportunități fiscale la îndemâna companiilor pentru parteneriat în sprijinul comunităților
Dialog 1:1 cu Ovidiu Rusu, Director Banca Locală de Alimente Sector 6
Cum a fost înființată Banca Locală de Alimente Sector 6, prima bancă locală de alimente înființată de o autoritate publică?
Ovidiu Rusu: Este o idee veche, undeva la 10 ani, este munca unui om foarte dedicat, este o inițiativă care a apărut pentru că la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului a văzut nevoia și a văzut și că multe din alimentele care ar putea fi folosite în activitatea socială mergeau de fapt către gropile de gunoi. Și mă refer la doamna director, Gabriela Schmutzer, care timp de 10 ani a muncit pentru ca acest proiect să-și înceapă activitatea.
Care sunt beneficiile unui parteneriat cu Banca Locală de Alimente Sector 6?
Ovidiu Rusu: În 2024 s-au făcut câteva modificări pe legislație și a apărut obligativitatea pentru operatorii economici din sectorul agroalimentar de a lua măsuri pentru diminuarea risipei alimentare. Și atunci discutăm de niște facilități fiscale, dar și de niște penalități. Fiecare operator economic care donează produsele, poate deduce costurile, inclusiv TVA-ul acelor produse. Și atunci, pe lângă conformarea legală și evitarea unor amenzi care pot fi aplicate dacă nu se iau măsuri de diminuare a risipei alimentare, companiile beneficiază și de diminuarea costurilor.
Cine sunt în prezent principalii donatori de alimente?
Ovidiu Rusu: Avem peste 90 de parteneri cu care lucrăm. Sunt operatori economici din tot lanțul, de la producătorii agricoli, producători, procesatori, distribuitori și lanțuri de supermarketuri. Noi, pentru că avem o flotă de transport proprie, reușim să închidem foarte repede cercul ăsta. Cred că avem o medie de maxim 48 de ore de la momentul anunțului din partea partenerilor noștri până când produsul ajunge efectiv la noi. Și ulterior intră în meniul din următoarea zi.
Ce mesaj aveți pentru companiile din industria bunurilor de larg consum? Dar pentru ONG-urile cu care puteți încheia parteneriate?
Ovidiu Rusu: Cred că aș avea două. Primul este un mesaj care deja în interiorul instituției noastre s-a transformat într-un meme, aș putea spune: „Lăsați legumele să vină la noi”. Și al doilea mesaj ar putea fi: Este nevoie de implicare! Puteți fi atenți și dincolo de organizațiile non-guvernamentale cu care noi colaborăm. Pentru că avem și peste 30 de ONG-uri cu care colaborăm. Se fac lucruri și în partea publică, în instituțiile publice, iar direcțiile de asistență socială sunt cele care, până la urmă, se află la firul ierbii, sunt în contact direct cu potențialii beneficiarii.
Ce așteaptă Mondelēz International de la ONG-uri și ce proiecte apreciază
Premiile au fost acordate de Dana Dobrescu, Corporate and Government Affairs Manager, Mondelēz International
Narada pentru „5 milioane euro din donații investiți în educație”
„O țin minte și acum pe Andra Munteanu când abia înființase Narada și mi-a explicat cât de mult contează să susținem educația copiilor din zonele defavorizate, copii care au un potențial extraordinar. Narada e o platformă prin care pun în legătură școlile cu nevoi de educație de bază cu companiile care pot să se implice și nu doar companii, ci și donatori, și cred că au reușit să schimbe foarte mult nivelul educației din sate.” Premiul a fost ridicat de Raluca Matei, Director Executiv Narada.
Viitor Plus pentru „2 milioane de copaci plantați”
„Umătorul proiect, cred că pot să-i fac dreptate pentru că noi nu am colaborat până acum cu Viitor Plus la plantarea de copaci. Nu cred că mai e nevoie să vorbim despre infrastructura de mediu pe care Viitor Plus a dezvoltat-o. Despre educație, despre plantarea copacilor, despre câți copaci au plantat: două milioane de copaci plantați! Probabil puține sunt companiile care nu au lucrat cu Viitor Plus!” Premiul a fost ridicat de Rebecca Popescu, manager program „Adoptă un copac”.
Premiu: Fundația Inovații Sociale Regina Maria pentru „90.000 de investigații medicale în clinicile sociale”
„Fundația Inovații Sociale Regina Maria pentru programul lor de susținere a persoanelor defavorizate cu servicii din domeniul sănătății, pentru rețeaua de policlinici sociale pe care au înființat-o. Și-mi place să sublinez că este o rețea pentru că au pornit cu o policlinică și mi s-a părut impresionant ceea ce fac. Acum au trei și oricine poate să meargă în policlinicile lor pentru a susține financiar, prin serviciile de care beneficiază, posibilitatea de a oferi servicii gratuite persoanelor defavorizate.” Premiul a fost ridicat de Cristiana Mateoiu, Director Executiv al Fundației, care a lansat un apel către cei prezenți pentru a susține funcțională policlinica socială Baba Novac din Sectorul 3 București, deoarece primăria sectorului 3 vrea să se retragă din parteneriatul social cu Fundația Inovații Sociale Regina Maria și să lase fără servicii medicale persoanele defavorizate din această zonă a capitalei.
Ce așteaptă Transavia de la ONG-uri și ce proiecte apreciază
Premiile au fost acordate de Tulia Cășvean, Director Comunicare Corporativă și PR, Transavia
Ateliere Fără Frontiere pentru proiectul „Centrul de Resurse pentru Oameni și Planetă”
„În primul și în primul rând, aș vrea să nominalizez organizația Ateliere Fără Frontiere pentru proiectul Centrul de Resurse pentru Oameni și Planetă, realizat împreună cu Auchan, Alstom Foundation și Think Human Foundation și Concentrix. Un proiect care ne-ar fi plăcut, într-adevăr, să-l facem și noi, pentru că are legătură cu zona alimentară.” Premiul a fost ridicat de Ștefania Neagoe, Director de comunicare Ateliere Fără Frontiere.
PlaYouth pentru proiectul „Caravana reciclării creative”
„Cea de-a doua nominalizare din partea Transavia este Caravana Reciclării Creative, un proiect realizat de Asociația PlaYouth împreună cu Oscar Downstream în școli. Proiectul Caravana Reciclării Creative și-a propus să unească copiii, părinții și profesorii să facă lucruri împreună. A ajuns în prezent în 28 de județe, au participat peste 4.500 de profesori alături de copii și părinții lor.” Premiul a fost ridicat de Ana Stănescu, cofondator PlaYouth.
Premiu: AIDRom pentru proiectul „Numărăți DAR-urile.”
„Am ales cea de-a treia nominalizare pentru că venea dintr-o zonă foarte socială și în ESG avem acel S, care nu de puține ori rămâne cumva la final și pălește în fața importanței pe care o dăm mediului, totuși nu trebuie să uităm că avem grijă de mediu pentru ca oamenii să poată să se dezvolte și să își atingă potențialul. Cel de-a treia proiect - Numărăți DAR -urile, o campanie AIDRom împotriva violenței domestice, realizată la finalul anului trecut.” Premiul a fost ridicat de Elena Nițu.
Luisiana Dobrinescu, Managing Partner, DobrinescuDobrev SCA: Finanțarea ONG-urilor. Relația cu autoritățile de control
• Sunt avocat specializat în fiscal, activez în drept fiscal de 25 de ani și în ultima vreme lucrăm destul de mult pentru ONG-uri, în raport cu autoritățile fiscale. Am decis să aleg acest titlu, Finanțarea ONG-urilor, dar cu accent pe considerentele fiscale.
• Atunci când ai un ONG, trebuie să te întrebi ce faci dacă produci, administrezi, vinzi bunuri sau prestezi servicii contra unui preț? De ce faci asta? Pentru a obține venituri profit sau pentru a finanța activitățile pentru care ONG-ul a fost înființat? Iar în ceea ce privește motivația celui care plătește, dacă cumva primește ceva la schimb, un bun sau serviciu, din păcate activitatea nu este una nepatrimonială, ci una impozabilă. Care sunt veniturile neimpozabile ale unui ONG? Cotizațiile și taxele de înscriere ale membrilor, donațiile și sponsorizările sau sumele provenite din mecenat, sumele provenite din fonduri publice nerambursabile, redirecționarea impozitului pe venit, dividende de dobândă și diferențe de curs valutar obținute ca urmare a disponibilităților lichidităților ONG. Există venituri economice pentru preț, de exemplu vindem mărțișoare la un eveniment și luăm câte 5 lei pe mărțișoare. Acestea sunt venituri economice. Codul fiscal spune că atâta timp cât ele se plasează sub un plafon de 15.000 de euro pe an, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale neimpozabile, sunt și acestea venituri economice neimpozabile.
• Dacă Fundația X organizează ateliere de pictură sau deține o grădiniță sau organizează cursuri de fotbal. Părinții fac o donație sau plătesc o cotizație. Este această sumă neimpozabilă? Răspunsul este nu, pentru că reprezintă o contrapartidă economică pentru un serviciu. Am întâlnit, din păcate, în activitatea mea, destul de multe ONG-uri care organizau cursuri care depășiseră de mult plafonul de 395.000 de lei pe an, pentru care trebuie ca ONG-ul respectiv să se înregistreze în scopuri de TVA. Depășiseră plafonul de TVA și nu se înregistraseră. Evident că autoritatea fiscală a venit și le-a perceput sume fabuloase pentru TVA și penalități ulterior.
• Am văzut că ONG-urile folosesc, în mod greșit, actele de mecenat, atunci când dau banii, nu e mecenat, când dau banii unor persoane care au nevoie de îngrijiri medicale, care au nevoie să li se susțină anumite studii, au anumite cursuri sportive, copii care au talente, sunt dotați și nu-și permit.
Dialog 1:3 cu Noemi Varga, Specialist PR, dm drogerie markt, Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor și Alexandra Tănase, vicepreședinte Asociația Pe Stop
Implicarea dm drogerie markt în „Workshopurile sănătății pentru comunitatea SOS”
În ce constau aceste workshop-uri și cum ați constatat necesitatea lor?
Diana Podaru: Workshop-urile se adresează familiilor vulnerabile. Noi susținem peste 500 de familii din comunități defavorizate și ajungem la 1.500 de copii și tineri. Anul trecut, cu sprijinul celor de la dm drogherie markt și al Asociației Pe Stop, am ajuns la peste 300 de adolescenți în cadrul unor sesiuni educaționale interactive, în care, de fapt, s-au pus întrebări în mod direct și au fost livrate răspunsuri informate la subiecte foarte sensibile, de multe ori asociate cu teama și cu rușinea.
Cum am constatat această nevoie? Din dialogul constant pe care specialiștii SOS Satele Copiilor îl au cu familiile vulnerabile. Am văzut această lipsă de informații nu doar acolo, ci și în comunitate. Dacă ne uităm un pic în jurul nostru, vedem că ne luăm informațiile din surse îndoielnice.
Ce bariere a identificat Alexandra Tănase în comunicarea deschisă despre aceste probleme semnalate?
Alexandra Tănase: Pe lângă cele financiare, aș spune că lipsa informațiilor este o barieră foarte importantă, ceea ce duce la perpetuarea rușinii din jurul acestui subiect, a miturilor care în continuare cumva atârnă mai greu decât lecțiile de anatomie și răspunsurile concrete la ce este menstruația, cum ne îngrijim corespunzător și toate celelalte subiecte care derivă dintr-o simplă deschidere de subiect.
Cât de mult e dispus retailerul dm să susține expansiunea unui astfel de proiect?
Noemi Varga: Cu siguranță că este această nevoie de educare la nivel național în foarte multe dintre comunități și cu siguranță că noi suntem dispuși să susținem cât se poate de mult. Dovadă și faptul a ceea ce am făcut până acum, și anume că am pornit dintr-un proiect care voia să adune copii din comunitatea SOS într-un eveniment care se numea Ultima zi de vacanță, prima zi de școală. Iar apoi, discutând despre nevoile reale, am adaptat ceea ce făceam la nevoile actuale ale comunității SOS și am ajuns să facem aceste workshop-uri. Unde ne vor duce pașii mai departe, n-aș putea să spun cu exactitate, însă ceea ce pot să spun este că suntem fericiți să adunăm fapte bune și să vedem ce putem să facem împreună cu societatea civilă. Vom aduna în continuare idei și fapte bune în noul nostru proiect, Entuziasm pentru Viitor. Este o platformă, un loc în care suntem deschiși să adunăm idei, să colectăm și să și premiem. Pentru că va fi vorba undeva în toamna, iarna acestui an și despre premierea ONG-urilor. În fiecare lună extragem câte trei câștigători pentru că toate ideile celor care fac bine sunt binevenite.
Ce așteaptă dm drogerie markt de la ONG-uri și ce proiecte apreciază
Premiile au fost acordate de Noemi Varga, Specialist PR, dm drogerie markt
Fundația Vodafone pentru proiectul „Nu e Nu. Oricând spui tu”
„Ca să rămân cumva în zona acestor proiecte de educație prin informare și a comunităților despre care discutam, aș menționa, în primul rând, proiectul Nu e Nu. Oricând spui tu. Este o inițiativă a celor de la Fundația Vodafone și se leagă de ceea ce povesteam anterior, atunci când vorbim de violența domestică, este foarte importantă prevenția, este foarte importantă educația.”
Premiul a fost ridicat de Angela Galeța, Președinte Fundația Vodafone și de Teodora Munteanu.
Fundatia Progress pentru proiectul „Păstrați Bibliotecile Deschise”
„Să apreciem și alte proiecte decât cele în care suntem foarte implicați, cu toate că timpul nu e cel mai bun prieten a fost o chestie foarte drăguță să învățăm lucrând împreună. Și apropo de învățat și de lectură, o să trec la următoarea nominalizare care ține de biblioteci. Din simplu motiv că avem nevoie de lectură în continuare chiar dacă timpul pe care îl acordăm este tot mai scurt.”
Premiul a fost ridicat de Monica Elena Cotei, Manager Comunicare Fundația Progress.
Premiu: Asociația Dăruiește Viață pentru proiectul „Nu lăsa pe Altsy”
„Dacă antevorbitorii spuneau despre sensibilități la alte subiecte, cred că s-a arătat de-a lungul timpului că dm drogerie markt este sensibil la subiectul copii. Am ales să dăm un premiu ceva mai special, alături de revista Piața, pentru proiectul Nu Lăsa Pe Altsy de la Asociația Dăruiește Viață.”
Premiul a fost ridicat de Dionisia Sandu și Raluca Chifu.
Ioana Ciobotariu, Consumer Marketing Manager, RetuRO: Ora Reciclării - parteneriat RetuRO & Let’s Do It, Romania
• Când se vorbește despre Sistemul Garanție Returnare, discuția se duce în direcția infrastructurii, tehnologiei, echipamente, logistică, lucruri foarte tehnice. Toate acestea asigură funcționarea sistemului, dar pe lângă infrastructură, SGR este și un sistem cu o componentă umană foarte importantă, pentru că e un sistem care își propune să schimbe comportamente la nivelul întregii societăți, să determine consumatorii din toată țara, cei de acum și cei din viitor, să adopte obiceiul de returnare a ambalajelor.
• Așa că astăzi o să vă vorbesc despre copiii care, după ce petrec o oră la școală vorbind despre reciclare, se duc acasă și le spun părinților, mami, tati, de mâine vreau să returnăm și noi ambalajele. Ne-am dat seama încă din etapa de planificare că nu va fi suficient doar să avem o infrastructură bună pentru a asigura succesul pe termen lung al sistemului, că avem nevoie și de oameni. Și cel mai bun mod de a construi comportamente sustenabile este acela de a le învăța devreme în viață, încă de mici.
• Din acest motiv am construit împreună cu Asociația Let’s Do It, Romania un program educațional – Ora Reciclării un program care presupune o oră practică în școală pe teme de sustenabilitate, reciclare, returnare, pe care noi împreună cu voluntarii Let’s Do It, Romania o ducem în comunități mici, în urbanul mic, în rural, în clasele primare ale școlilor și o umplem cu activități variate, adaptate vârstelor, activități foarte atractive prin care noi ne dorim să avem un impact. E vorba deja despre un proiect multianual, el există de 2 ani, a intrat în al 3-lea an de viață.
• Am reușit în 2 ani să ajungem la aproape 4.000 de copii din 55 de școli din mai multe județe. Avem grijă să ne alegem comunitățile uitându-ne și la impactul și rezultatele locale ale SGR pentru a putea asigura o creștere a adopției obiceiului de returnare. Iar anul acesta ne dorim să ajungem la încă 2.500 de elevi din aproximativ 35 de școli. Toate lucrurile acestea nu ar fi fost posibile fără ajutorul unui ONG care știe mult mai bine decât noi cum se interacționeze cu copii, cum să abordeze diverse subiecte legate de mediu. Acesta este Let’s Do It, Romania, o echipă extraordinară de la coordonatorul proiectului, Agata, până la toată rețeaua de voluntari din țară.
Ce așteaptă RetuRO SGR de la ONG-uri și ce proiecte apreciază
Premiile au fost acordate de Ioana Ciobotariu, Consumer Marketing Manager, RetuRO
Foundation Conservation Carpathia pentru„Programul Junior Ranger”
„Am căutat special proiecte care să fie în sfera noastră de activitate, în zona de mediu. O parte dintre ele, dar nu toate. Proiecte făcute de ONG-uri cu care noi nu am avut nicio tangență, doar le-am admirat de la distanță și pe care ne dorim să le și aplaudăm împreună astăzi. Primul dintre ele este proiectul Junior Ranger al Fundației Conservation Carpathia.” Premiul afost ridicat de Ana Maria Antonoaie, Partnership & Corporate Relations Director Conservation Carpathia
Asociația ÎntreVecini pentru proiectul „ÎntreVecini”
„Al doilea proiect vorbește despre sustenabilitate într-un mod foarte uman, foarte colaborativ. Este vorba despre Proiectul ÎntreVecini al Asociației ÎntreVecini, și am apreciat foarte mult faptul că proiectul în sine dovedește două lucruri. Pe de o parte, faptul că atunci când oamenii construiesc relații, punți între ei și lucrează pentru un scop comun, schimbarea poate veni mult mai ușor, iar pe de altă parte, faptul că și sustenabilitatea urbană poate să fie un instrument de coeziune socială și implicare comunitară.”
Premiul a fost ridicat de Sabina Mihăilescu, cofondator și Președinte al Asociației.
Premiu: Asociația Casa Bună pentru proiectul „Casa Bună”
„Cu al treilea proiect ieșim din sfera de mediu și am chiar mari emoții prezentându-l. Am ales proiectul Casa Bună pentru că vrem să subliniem faptul că nu poate exista nicio discuție despre sustenabilitate, despre mediu în absența integrării sociale și a accesului la educație. Lucrurile acestea sunt de bază și exact asta este ceea ce face Casa Bună: asigură sprijin copiilor și comunităților vulnerabile oferindu-le o șansă la viitor.”
Premiul a fost ridicat de Valeriu Nicolae, fondator Casa Bună și Anca Sandu, Director Asociația Casa Bună.
Ce așteaptă Nestlé România de la ONG-uri și ce proiecte apreciază
Premiile au fost acordate de Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestlé România
Asociatia The Social Incubator pentru proiectul „Agriprenor de Viitor”
„De regulă ne uităm la ce facem noi, la proiectele noastre, la partenerii noștri și îmi place acest concept de trăiască și capra vecinului, pentru că sunt foarte multe proiecte super faine, ne uităm cu drag în jur și vedem cât de multe companii știu să facă bine și cât de multe asociații știu să facă bine. Primul proiect nominalizat este Agriprenor de Viitor al Asociației The Social Incubator.” Premiul a fost ridicat dde Alexandra Crăița, Coordonator proiect The Social Incubator.
Asociația Din Grijă pentru Copii pentru proiectul „Gustos și sănătos în farfuria din spital”
„A doua asociație nominalizată - nu sunt într-o ordine anume – este Asociația din Grijă pentru Copii pentru proiectul Gustos și Sănătos în Farfuria din Spital.” Premiul a fost ridicat de Victoria Olteanu, Președinte și Alice Lupu, Director Dezvoltare.
Premiu: Asociația Niciodată Singur pentru proiectul „Prietenii vârstnicilor”
„Eu doar îmi pot imagina prin ce trece cineva la o vârstă mai înaintată după ce a trecut deja prin foarte mulți ani, a trecut prin viață, se poate trezi că nu mai are pe nimeni alături, pe nimeni care să îl sprijine. Și de aceea am vrut să marcăm în mod deosebit această categorie de proiecte destinate vârstnicilor, care sunt foarte aproape de sufletul meu și să îi celebrăm împreună pe cei de la Asociația Niciodată Singur pentru proiectul Prietenii Vârstnicilor.”
Premiul a fost ridicat de Vlad Lupeș, manager de fundraising Asociația Niciodată Singur.
Mădălin Vladu, Senior Director, Brand and Sustainability Lead, Kantar România: De la ESG la creștere: de ce sustenabilitatea nu mai poate trăi într-un departament separat
• Subiectul pe care îl deschid este unul foarte simplu: de ce sustenabilitatea nu trebuie să mai existe ca un departament separat în organizații? Și ce înseamnă asta pentru brand-uri? O să încep cu un paradox. Sustenabilitatea n-a fost mai prezentă, mai importantă pe agenda organizațiilor decât este în zilele noastre. Există mai multe obiective, mai multe angajamente, mai multe inițiative. În același timp, este foarte greu să transformăm tot acest efort în creștere reală de business. De ce?
• Pentru că piața s-a schimbat. Consumatorii sunt mai sceptici, sunt mai obosiți. Presiunea economică cotidiană e resimțită mai acut și sunt mai puțin dispuși să accepte promisiuni generice. Nu trăim o criză de ambiție, nu trăim o criză de inițiative, trăim o criză de traducere în rezultate. Cum facem să transformăm sustenabilitatea din discurs în lucruri concrete, în lucruri valoroase, în lucruri relevante pentru consumatori?
• 73% dintre români declară că trebuie să facă tot ce depinde de ei astfel încât să combată injustiția socială sau nedreptatea. 70% dintre ei spun același lucru despre schimbările climatice. Tot ei spun, în proporție de 73%, că brandurile sunt implicate în activități de sustenabilitate doar din rațiuni comerciale. Iar aproape jumătate dintre ei spun că au văzut branduri făcând green-washing. Aici este ruptura cheie. Nu vorbim despre o piață care este neinteresată, este o piață deschisă, dar mult mai atentă. Este o piață implicată, dar este mult mai greu de convins.
• Din analizele noastre globale, Kantar BrandZ, am observat că percepțiile de sustenabilitate contribuie cu până la 10% din valoarea brandurilor globale. Dar asta nu pentru că avem niște rapoarte frumoase, nu pentru că avem un discurs foarte frumos din partea de corporate affairs. Pentru că sustenabilitatea întărește elementele de bază care contribuie la creșterea unor branduri puternice: relevanța, diferențiera, abilitatea unui brand de a fi ales, a fi reținut și preferat. Sustenabilitatea devine importantă și devine un motor de creștere pentru organizație abia în momentul în care este integrată în experiența cu produsul, în inovație, în parteneriate. Sustenabilitatea nu poate să rămână separată de mecanismele de creștere ale brandurilor.
Citește și
Revista Piața | 14/07/2026 14:18
Sustainability & CSR Excellence 2026: Asociația AGRICOLA: Gustul Viitorului se întrevede prin educație
Cu resurse relevante, experiențe practice și inspirație, viitorul capătă gust, formă și încredere. Asociația AGRICOLA – Neam de Gospodari se implică î...
Ediția 2026Revista Piața | 14/07/2026 14:07
Sustainability & CSR Excellence 2026: Mâncarea pe care o aruncăm și oamenii care nu o au. Cum închide golul un model public din Sectorul 6
Banca Locală de Alimente Sector 6, operator receptor autorizat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, transformă surplusul companiilo...
Ediția 2026Revista Piața | 14/07/2026 14:00
Sustainability & CSR Excellence 2026: Raportarea nu colectează, nu sortează, nu reciclează
AUTOR: MARIUS BRÎNZEA DIRECTOR DE STRATEGIE, RECICLAD’OR Construim cea mai detaliată hartă de raportare a sustenabilității din istorie a unui teritori...
Ediția 2026Revista Piața | 14/07/2026 13:49
Sustainability & CSR Excellence 2026: Ursus contribuie la protejarea habitatului urșilor și a comunităților din zona Munților Făgăraș
Pentru URSUS, implicarea în viața comunității pornește de la responsabilitatea față de oameni, natură și echilibrul dintre acestea. Ursul brun, simbol...
Ediția 2026



