Ioan Popa, preşedintele companiei Transavia: „Transavia este construită pe principii și reguli care nu se încalcă niciodată”
Strategii de piata | Revista Piața | 06/11/2019 13:22

Unde este astăzi Transavia, în raport cu ceea ce v-ați propus când ați început, în urmă cu 28 de ani?
Este foarte departe față de ce îmi imaginam atunci și față de ceea ce îmi propuneam. Acum 28 de ani eu am fost un pionier în industrie, am fost chiar primul care a început activitatea privată în acest domeniu. Sigur că un om lucid și realist nu putea să îşi propună lucruri mărețe atunci, ci doar obiective mai aproape de realitatea de atunci. Fiecare dintre noi ne doream să avem un business care să ne aducă niște venituri mai mari decât un salariu. Nu cred că un antreprenor, la vremea aceea, își propunea să fie lider de piață și să construiască o companie care să se bată cu multinaţionalele care aveau o tradiție în activitatea privată. Atitudinea aceasta se modifică de la un an la altul, de la o etapă la alta, întrucât îți dorești mai mult. Mai ales când reușești. Dacă vezi că reușești sigur că îți propui obiective mai mari în viitor.
Care a fost primul obiectiv pe care vi l-ați propus atunci când ați investit?
Să am o fermă privată din care să fac un profit și să o duc mai bine. Nu m-am gândit că o să am zeci de ferme, că o să cresc milioane de păsări, că o să am sute de mașini, abatoare. Dacă îmi propuneam atunci așa ceva, nu aş fi fost realist, nu aş fi fost cu picioarele pe pământ.
Când a început să prindă contur viziunea unei mari companii integrate, care include ferme vegetale, ferme de incubaţie şi reproducere, fabrică de nutreţuri combinate, ferme de creştere etc.?
Întotdeauna mi-am dorit lucruri mai mari, dar mi le-am propus de la etapă la etapă. Un business solid se face având grijă de ceea ce ai clădit până atunci. Punând cărămidă peste cărămidă. Trebuie să fii un om organizat, așezat în gândire și ce contruiești să construiești în așa fel încât pe structura aceea să mai poți pune în plus sau lângă ea să mai poți lipi.
Foarte mulți oameni de business au clacat, din păcate. Sunt foarte mulți oameni care au pornit puternic și la care ne uitam cu apreciere în primii ani, care au și făcut bani atunci, pentru că se putea. La început se puteau face bani mai ușor. Mulți au clacat pentru că nu au știut să aprecieze lucrurile și nu și-au făcut un fundament solid.
Un fundament solid înseamnă viziune sau răbdarea de a construi pas cu pas?
Înseamnă viziune, dar și răbdarea de a contrui pas cu pas, pentru că nu se pot face lucrurile bătând din palme. Și acum suntem în situația în care, de exemplu, aș putea să fac lucruri mult mai multe decât fac. Am și resurse. Dar îți trebuie oameni, îți trebuie companii cu care trebuie să lucrezi, cu care să faci anumite lucruri. Din păcate, situația țării nu îți permite să faci ceea ce vrei și ai putea. Şi atunci faci ceea ce este înțelept, ceea ce poți face fără să pui în pericol ceea ce ai construit anterior.
Dvs ați construit businessul acesta tocmai în spiritul „prin mine însumi”. Ați făcut ferme vegetale, ați făcut fermă de incubație și reproducere, fabrică de nutrețuri combinate, mai multe ferme de creștere, abatoare, fabrică de procesare. Deci, „prin mine însumi”.
Lucrurile trebuie făcute când trebuie și cum trebuie. Pentru a fi profitabile. E greşit să te apuci să faci anumite lucruri când sunt nepotrivite; de exemplu, nu poți să îți propui să construiești un abator pentru zece mii de pui pe oră dacă tu produci doar o mie, pe considerentul că poate o să aduni de la alții. Nu e o gândire sănătoasă.
Cât este intuiție în ceea ce ați făcut și cât muncă?
Acestea sunt combinate. Chiar mai înainte discutam cu Theodora (Theodora Popa - n.red.), că sunt foarte multe lucruri care dau excepțional din condei, din cifre, din calcule. Dar eu nu le fac dacă interiorul meu nu îmi spune „da”.
Ați simțit întotdeauna când trebuie să avansați și când trebuie să rămâneți pe loc?
Categoric. Niciodată nu mi-am încălcat ce mi-a spus interiorul și flerul. Indiferent ce spuneau cifrele. Au fost situații când cifrele mi-au spus că totul este roz, frumos şi mă îndemnau să iau decizia de a face ceva, dar interiorul îmi spunea altceva. Nu am făcut. Şi au fost situații când ceva nu arăta bine din cifre, dar intuiţia îmi spunea „fă-o pe asta!”. Şi așa am făcut.
V-a fost teamă vreodată?
Niciodată! Nu sunt un fricos. Și nu am greșit niciodată reacționând după ce mi-a spus interiorul. De fiecare dată când am făcut ce m-a îndemnat intuiţia, a ieșit cum trebuie. Nu regret că am urmat această cale.
E încheiată construcția Transavia, așa cum e astăzi?
Nu! Construim continuu. Avem și acum vreo 10 șantiere.
Ce construiți?
Tot ce este necesar. Genul meu de business este unic în Europa. Este un business integrat în totalitate, un business foarte bine închegat, rentabil; nu cred că este o altă companie de profil care are rata de rentabilitate a Transavia.
Construim lucruri a căror necesitate apare din derularea activității. Se ivesc provocări noi, cum sunt cele pentru protecția mediului, provocări ale societății și ale statului. Şi desigur, trebuie să perfecționezi activităţile, să măreşti rentabilitatea.
În ce anume investiți pentru creșterea rentabilității businessului?
În toate sectoarele este nevoie de ceva. Venim cu îmbunătățiri în zona vegetală, în zona de creștere a păsărilor, la sectorul de reproducție, la sectorul de prelucrare a hranei. Construim acum o fabrică de furaje – vrem să o inaugurăm în 15 noiembrie -, construim spații de depozitare. Dezvoltăm sectorul de creștere a păsărilor, deci investim în noi ferme. De asemenea, mărim sectorul de reproducere, pentru că vrem să dezvoltăm activitatea. În fiecare an am avut o creștere. Ne-am propus ca anul viitor să producem 100.000 de tone de carne - anul acesta cred că vom ajunge la 92.000 de tone -; mi-am propus în urmă cu patru ani să atingem acest nivel și anul viitor trebuie să se realizeze.
O nouă fabrică de procesare?
Nu, fabrică de procesare avem. Deocamdată am decis să mărim capacitatea tuturor celor trei abatoare: în februarie am finalizat lucrările la primul, la al doilea ne pregătim să încheiem și cred că până la Sărbători va fi gata, iar pe al treilea urmează să-l finalizăm până în primăvara viitoare. Am avut de gând anul acesta, aveam şi avem posibilități financiare, dar nu am avut cu cine lucra, nu mai este forță de muncă şi nu poți face investiţiile acestea cu oameni şi firme lipsite de expereienţă. Avem câteva firme cu care lucrăm de mulți ani și preferăm să facem lucrurile mai așezat, pentru că și ei știu ce au de făcut. Ne cunosc pretențiile.
Asta înseamnă că aveți emoții în ceea ce privește realizarea obiectivelor?
Nu. Voi face ceea ce mi-am propus. Eu aș vrea mai repede, aș vrea ca lucrurile să se fi întâmplat ieri. Dar uneori faci cum poți, nu cum vrei. Dacă doreşti să ai siguranță, să eviţi riscurile, lucrezi cu cei cu care ai o experienţă anterioară pozitivă.
La ce sumă se ridică investițiile acestea pe care le aveţi în vedere?
În fiecare an investim; în ultimii cinci ani, incluzându-l pe acesta, nu am investit sub 25 de milioane de euro. În fiecare an am investit minimum 25 milioane de euro.
În portofoliul Transavia aţi inclus, relativ recent, produsele cu valoare adăugată.
Din preocupările noastre de mărire a rentabilității face parte și dezvoltarea acestui tip de produse. Pe de o parte pentru că trebuie să fii atent la ce își dorește piața şi apoi, pentru că noi ne asumăm rolul de a coordona piața și a-i trasa direcţiile de evoluţie. Oamenii nu prea știu, de multe ori, nici ce să aleagă, nici ce să mănânce, nici ce e bun, nici ce e sănătos. Pentru că este foarte mult marketing, foarte mult PR, în care poveștile sunt frumoase, şi poate că și produsul arată bine datorită ambalajului, dar, de foarte multe ori, poți să te trezești cu surprize și sub ambalaj să găsești altceva.
Aşadar, trebuie să fii atent la toate lucrurile acestea, să coroborezi ce dorești tu să oferi pieței, ce e rentabil şi ce își dorește piața.
Ce îşi dorește piața?
Piața, consumatorii, cu toţii ne dorim să mâncăm sănătos. Dar observ o mare confuzie în privinţa termenilor „sănătos”, „natural”, „bio”. Unii oameni, poate mulţi, sunt derutaţi: de exemplu, constatăm că unii oameni aleg să cumpere lapte de la piaţă, de la cei care-l vând într-un bidon de plastic sau în PET de băuturi răcoritoare, considerând că este natural şi sănătos.
Vă referiţi la paradigma produsului „de la țară”, pe care oamenii îl consideră natural, sănătos.
Da. Dar acolo nu există control, nu ai de unde să știi dacă este bio, pentru că nu este certificat, nu ai nici o siguranță alimentară, este zero, habar nu ai de trasabilitate, de igienă etc. Trebuie să înţelegi mai bine ce îți dorești.
Sunt o mulțime de produse care se poziţionează şi comunică provenienţa „de la bunica”, „de la țară”. Mai există „puiul de la țară”?
Sigur, există în gospodăriile populației de la țară, care crește pui care însă poate scurma şi unde nu ar trebui, poate în gunoi, în dejecții – şi acela e puiul de la țară. Cine dorește să îl mănânce pe acela, să fie sănătos! Dar acela nu este nici bio, nici sănătos, nici cu siguranță alimentară. Nu este nici calitativ mai bun, pentru că este tare, are fibra tare, nu îl poți mânca.
Ce îi oferiți dvs pieței?
Eu îi ofer cea mai bună calitate de pui din țară, pe alese, poate să testeze oricine. Îi ofer siguranță alimentară, bio securitate și constanță: în fiecare zi în care veți cumpăra pui de Transavia îl veți găsi la fel. Se respectă totul, de la cap la coadă. Societatea noastră are în fiecare zi tot ce îi trebuie, nu îi lipsește nimic, niciodată.
Consumatorul, cumpărătorul de carne, de unde știe că promisiunea dvs. nu este o altă promisiune de marketing, ca a oricărui alt brand care pretinde că produsul său este curat, sigur, 100% natural?
Nu are decât să îl mănânce și va constata adevărul. De asemenea, se poate informa. Sunt mai mulți care vorbesc împotriva industriei, care fabulează că utilizăm antibiotice, hormoni, că injectăm puii. Sunt toate niște aberaţii, hormonii ar apărea la o analiză.
Cum îl convingem pe consumatorul obișnuit că puiul, carnea de pui nu este produsă cu hormoni de creștere?
Eu nu am cum să îl conving, cine nu crede poate lua un pui din magazin și să îl ducă la un laborator și să ceară teste. Eu cresc păsări de 35 de ani, eu nu am auzit niciodată că în România s-ar utiliza hormoni la creşterea păsărilor. Este interzis la nivel european, ar fi caz penal dacă s-ar face așa ceva.
Sunt unii producători care au scris pe etichetă că au pui nemodificați genetic.
Este o problemă în sector, pentru că unii dintre noi, care vând mai slab, au avut această idee și au hotărât să scrie pe etichetă că au pui fără hormoni sau nemodificaţi genetic. Făcând precizarea aceasta, induci oamenilor senzaţia că ceilalți producători ar avea aceste caracteristici negative.
Acestea au fost lucruri create de media și de cei care nu fac lucrurile cum trebuie. Ca în toate industriile, mai sunt și oameni certați cu legea, cu bunul simț, cu regulile.
Ca tip de produs, Transavia a pornit cu puiul clasic - puiul întreg şi porţionat – dar, recent, ați lansat o gamă nouă – „Vin Prietenii la Tine” – care cuprinde produse cu valoare adăugată.
Toţi producătorii au pornit la fel, pentru că așa era cererea pieței. Înainte de 1990 chiar nu exista pui proaspăt în magazine. Mai puteai găsi piept cu os și pulpă întreagă, ficat, pipote și inimi și, desigur, tacâmuri. După aceea a început să apară și carne proaspătă, care avea termen de valabilitate de trei zile. Apoi, lucrurile au evoluat, iar astăzi consumatorii vor să cumpere mâncarea gata făcută, produse preparate, doar să le încălzești acasă. Evoluția este fantastică față de acum 30 de ani.
Trece vremea în care cumpărăm din magazine bucăți de pui?
Încă nu. Lucrurile sunt ciclice, sunt momente în care ne întoarcem la unele preferinţe anterioare, dar acum suntem în etapa în care vrem şi altceva.
Lansarea gamei „Vin Prietenii la Tine”, a generației noi de produse, înseamnă o trecere la un alt nivel?
Obligatoriu. Producţia de acest tip în cantități foarte mari necesită dotări, industrializare, o dezvoltare a unui alt capitol. Noi avem fabrică de procesate, dar lucrăm mai mult pentru export, piața noastră încă nu este suficient de dezvoltată pe segmentul de mâncare gata preparată. Deocamdată la noi se găteşte foarte mult acasă.
Viitorul Transavia e legat mai degrabă de genul acesta de produse sau de produsele clasice?
Noi nu excludem nici unul dintre aceste segmente, dorim să fim atenți la toate semnalele din piață și să încercăm să satisfacem și exigenţe noi și pretenții mai conservatoare.
Care sunt primele evaluări după lansarea produselor cu valoare adăugată?
În primă fază, unele din rețelele comerciale s-au entuziasmat mai mult decât ar fi trebuit și începusem să credem că trebuia să producem mai mult. Apoi lucrurile s-au așezat. Trebuie construită o piață nouă cu aceste produse, pentru că sunt de tip nou. Important este că vânzările le cresc și că piața le percepe ca fiind produse bune.
Sunt consumatori care ne întreabă despre ele și ne spun că nu le găsesc. Din păcate, disponibilitatea este condiționată de către cei care dețin piața de retail. Unii comercianţi vor să vadă dacă un produs nou performează la alții, ca apoi să îl introducă și ei. Noi suntem deschizători de drumuri și, în general, ceilalți ne urmează.
Cum anume a apărut ideea fabricării acestui tip nou de produse ?
Fiecare compartiment are sarcini să fie creativ, să vină cu noutăți care să aducă plus valoare. Este firesc ca angajaţii să îşi dorească salarii mai mari, dar pentru aceasta trebuie să aducă încasări în plus.
E o direcție strategică pentru Transavia să dezvolte segmentul acesta de produse cu valoare adăugată?
Nu am putea să facem o strategie din asta pentru că nu știm ce ne rezervă viitorul. Dar suntem atenți la evoluția pieței. Noi am făcut până acum tot ce am crezut că piața își dorește. Trebuie să vând ce vrea consumatorul, nu ce vreau eu. Eu trebuie să caut soluţii ca să îi ofer ceea ce își dorește.
În momentul acesta ce vrea piața?
De toate vrea, de aceea facem de toate, avem o paletă incredibil de largă. Din fiecare câte un pic. Nu pot să vând 90.000 de tone de „Vin Prietenii la Tine”. Ar fi fantastic, aş câștiga un munte de bani ! Dar se cere și pui întreg, și piept cu os, și pulpe, carne dezosată, dezpielițată, cubulețe, tocată -toate tipurile. Dacă înainte aveam un mic de sector de tranșare, sortare și ambalare, în 14 ani am mărit abatorul de şase ori, pentru că asta a cerut piața. Produsele noi înglobează muncă, nu aş folosi termenul prelucrare pentru hamburgerul, chifteluţa sau cârnăciorul acela, pentru că nu sunt prăjite. Sigur, trebuie să fie de calitate, să fie gustoase, apropiate de gustul oamenilor. Nu poți satisface gusturile tuturor, dar poți face produse care să se încadreze în gusturile multora.
Din postura de lideri, v-ați simțit vreodată „obligat” de a educa consumatorii, de a duce piața la un nivel mai ridicat din punct de vedere al calității? Al prezentării la raft? Al relației cu retailerii?
M-am simțit dator, era de datoria mea să fac asta din postura de lider pe care mi-am asumat-o și am și făcut-o. Am adus în ţară tot ce a apărut nou în industrie în lume. Noi am venit cu modelul de ambalare în atmosferă controlată. Și multe alte lucruri. Noi am venit cu toate noutăţile acestea care sunt acum în piață și am tras industria după noi.
Dar pe mine mă interesează numai ce fac eu. Dacă mă copiază alții pot să zic că am un pic de orgoliu profesional. Ne copiază la culori, la etichete, la forme, în permanență ne copiază. Câteodată mă mai enervează și mă simt și deranjat un pic de faptul că mă copiază brutal. În unele situații cred că fac asta cu intenție, ca să aducă o confuzie în mintea cumpărătorilor.
Eu fac ceea ce fac pentru că așa cred eu că îmi cere piața și pentru a face mai mulți bani, să fac profit mai mare și să pot crește în fiecare an salariile angajaților, să pot să mă dezvolt, să pot să mă reînnoiesc.
Ce obiectiv aveți, de ce vreți mai mulți bani? Pentru ce munciți atât de mult?
Așa sunt eu făcut, nu pot să stau nici cinci minute, fac ceva tot timpul. Asta mi-e firea. Din ce știu, activitatea intensă îți prelungește și viața. Dacă faceți un studiu sau vă uitați pe niște date statistice, toți oamenii care au avut funcții de conducere sau care au fost persoane importante în viața publică, după ce au ieșit la pensie nu au mai dus-o mult. În schimb, cei care nu încetează activitatea, care nu se pensionează decât pe hârtie și rămân activi, trăiesc mult și bine.
Sunt un om credincios, ortodox, cu capul pe umeri și sănătos la cap. Nu poți în viață să faci rele și să aștepți bine. Trebuie să ai un crez, să fii un om așezat în gândire. Îmi doresc să fiu sănătos. Dacă cineva dirijează lucrurile acestea, îmi doresc să mă ţină sănătos. Nu cer de la nimeni nimic, nici chiar de la Cel de Sus, decât să mă țină sănătos, că în rest mă ocup eu.
Noi nu vindem decât pui pe care îi creștem noi. Noi producem tot, de la bob până la furculiță, adică de la hrana păsărilor până la carnea pe care o luăm din farfurie. Eu garantez că ceea ce îi spun cumpărătorului este la fel zi de zi. Eu port toată responsabilitatea. Şi dacă este bine și dacă este rău.
Câtă carne de pui mâncați?
Mai multă decât din orice altă categorie. Probabil că jumătate din carnea pe care o mănânc este de pasăre, restul este din alte categorii: pește, porc, vită, rață. Și Teodora la fel.
Transavia rămâne, așa cum îi spune numele, doar pe pui?
Am avut tendința de a lucra și cu alte specii, dar deocamdată nu s-au concretizat. Viitorul poate să aducă surprize, dar deocamdată nu am ce comunica în această privinţă.
În ce constă puterea organizaţiei Transavia?
Transavia este o societate solidă, construită pe principii și pe reguli, care nu se încalcă niciodată și care funcționează la cele mai înalte standarde și livrează cel mai bun și mai sigur produs de carne de pasăre care poate exista la acest moment în țara aceasta.
Eu sunt un om cu principii și cu reguli, pe care le cer la toată lumea care intră în contact cu mine, fie în relații economice, fie în relații personale. Eu sunt un om care nu încalc regulile, le respect cu strictețe și vreau ca toată lumea să facă la fel dacă vrea să aibă vreo legătură cu mine.
Care sunt cele mai importante principii?
Sunt multe principii de etică, de comportament, de cum știi să faci lucrurile, de cum știi să respecți regulile. Sunt multiple şi țin de o anumită conduită, atât în viața economică, cât și publică. Asta trebuie să o faci în fiecare zi, nu ocazional „ca să dea bine când vine cineva în vizită”. Nu se mătură în curte doar când vine cineva în vizită, se mătură în fiecare zi, de câte ori este necesar. Se spală, se dezinfectează de câte ori este necesar, nu ca să dea bine când vine cineva. Trebuie făcut în fiecare zi același lucru ca și când în fiecare zi este sărbătoare. Ne comportăm la fel în fiecare zi. Dacă mă sună șeful statului că ajunge în cinci minute, îl putem primi oriunde, nu avem nimic de cosmetizat.
Este respectul pentru ceea ce faci. Ești tu, nu trebuie să trâmbițezi cum ești pentru că lumea te vede. Dacă întrebați pe oricine despre mine pe oricine mă cunoaşte puteți afla că sunt afurisit, sever, dar nu veți auzi că sunt hoț, veţi auzi că pe ce pune Popa mâna iese Dumnezeiește.
Sunteți un om sever?
Foarte sever. Cu mine în primul rând, apoi cu ceilalți. Sunt intolerant cu greşelile, fără discuţie. Mai ales. Cine greșește, plătește. Doresc seriozitate şi nu suport să fiu mințit.
Spuneați mai devreme de caracterizarea pe care v-ar face-o oamenii din urbe. V-ați implicat în construcția unui spital.
Aceasta este o problemă mai nouă, de anul trecut. M-am implicat în multe proiecte de-a lungul timpului, ajutând persoane, firme, zone de activitate, dar mi-am dorit să fac și ceva – dincolo de compania Transavia – ceva care să rămână pregnant, vizibil și am tot avut discuții cu autoritățile locale privind necesitățile județului, pentru că aș vrea să fac eu și să poarte numele companiei. Nu prea am ajuns la o înțelegere care să îmi placă, dar a apărut un proiect pe care voia să îl facă un om care are un copil cu probleme și care nu își mai poate reveni, un proiect în activitatea de recuperare pentru copiii cu handicap, fie ca s-au născut cu handicap, fie că l-au dobândit în timpul vieții. Mi-a plăcut proiectul acesta și așa am început anul trecut să construim un spital de recuperare pentru copii cu handicap. Cred că facem un lucru bun, pentru că ne adresăm unei zone sensibile pentru oricine. E foarte greu pentru un om să își vadă un copil neputincios, nu cred că este ceva mai greu.
Dar proietul Theodora Golf?
Theodora Golf s-a născut ca o pasiune a mea. Eu joc golf de 17 ani. Nu pentru bani am contruit resortul de golf, ci pentru că am sesizat că în ultimii 10 ani, odată cu schimbarea modului de viață, oamenii nu mai socializează, nu se mai întâlnesc. Pe vremuri te întâlneai cu prietenii, unul aducea un pui, altul o sticlă de vin și mai socializai. Acum oamenii nu se mai întâlnesc, se strâmbă unul la altul, sunt dușmănoși unul pe altul pentru că unul are mai multe. Socializează pe facebook. Şi așa m-am gândit să fac ceva care să rămână. Am investit niște bani, e drept, dar nu i-am pierdut, sunt acolo. De anul acesta văd că se susține singur, nu am recuperat investiţia deocamdată, dar am făcut ceva tot pentru societate. Este primul făcut în țară, restul sunt pășuni.
Aţi vrut să puneţi, inclusiv în proiectele adiționale businessului Transavia, amprenta unei familii ?
Nu doar că am vrut, acesta este comportamentul meu. În viaţă, cea mai importantă a fost familia. Întotdeauna. Nu degeaba îi zice familiei celula de bază a societății. Asta este fundamentul care creează mai departe celelalte forme de comunitate umană, inclusiv națiunea. Eu am avut grijă de familia mea de-a lungul timpului, pentru că aceasta mi-a fost menirea. Mi-am asumat-o. Vorbesc de familia extinsă, părinți, frați, surori, nepoți. Toți lucrează aici, mai puțin părinții, care la 87 de ani nu mai pot munci. Evident că mi-am imprimat valorile de familie și în business, iar în ceea ce construiesc nu există nici un șurub din firma aceasta - un milion de metri pătrați de clădiri -, să nu își găsească amprenta mea într-un fel sau altul. Eu am făcut totul, din gândirea mea, nu altcineva.
Este important să urmăriți personal fluxul lucrurilor?
Întotdeauna fac asta, ca să nu mă deranjeze mai târziu. Ca să nu fiu nemulțumit mâine că nu a ieșit cum trebuie, mă implic personal. Nu se construiește nimic fără să văd eu și să dau eu ultima aprobare. Doresc să se facă așa cum vreau eu, în primul rând pentru că sunt banii mei, eu investesc și, în al doilea rând, am constatat că nu am gusturi rele. Este și o cheie de control, dar vreau să mă asigur că lucrurile sunt făcute așa cum trebuie, după chipul și asemănarea mea. Așa consider eu și ca să nu învinovăţesc pe alții mă implic. Cel mai ușor în viață este să dai vina pe alţii, tu să stai deoparte și să nu faci nimic și să îi critici pe cei care fac.
Vă considerați un om fericit? Împlinit știu că sunteți.
Sunt fericit că mă bucur de tot ce am în jurul meu, de ceea ce am creeat, de oamenii cărora le dau un salariu prin natura lucrurilor, de oamenii pe care îi sprijin. Sunt fericit pentru că mă sună mulţi oameni care mă întreabă ce fac sau îmi cer ajutorul. Mă întâlnesc cu drag cu oamenii, pentru că nu am făcut rele în viața mea, dacă am putut am făcut bine. Sunt bucuros de faptul că sunt sănătos. Şi eu și familia mea, toți suntem sănătoși și nu ne plângem că muncim foarte mult. Ne bucurăm de faptul că ne ține în priză treaba aceasta și suntem foarte vioi, avem un tonus excepțional.
Cum se va face transferul conducerii businessului către Theodora?
Asta se va face treptat. Theodora are biroul deasupra mea, dar nu stă acolo, stă cu mine în birou.
Cum este noua generație de manageri faţă prima generație?
Lucrurile sunt diferite radical. Asta are și părți bune și părți rele, nu sunt eu în măsură să le cântăresc, dar noua generaţie ar putea să învețe lucrurile mult mai rapid decât am făcut-o noi. Cum zic eu în limbaj profesional: să pună pene pe ei mai repede. Acum accesul la informații este incredibil. Cu 35 de ani în urmă eu nu puteam face ce face acum Theodora, pentru că lucram la o amărâtă de întreprindere, unde eram director deja, care producea într-un an cât producem noi într-o săptămână.
Eu am trecut niște etape pe care Theodora nu are cum să le mai trăiască și am dobândit o experiență în domeniul acesta de activitate pe care nu o mai au alți oameni din țară, pentru că nu au făcut lucrurile la nivelul meu.
Citește și
Carol Popa | 09/10/2026 11:35
Irina Mușan, Lidl România:”Schimbarea nu se vede doar în numărul de magazine, ci mai ales în felul în care am învățat să dezvoltăm rețeaua”
Schimbarea nu se vede doar în numărul de magazine, ci mai ales în felul în care am învățat să dezvoltăm rețeaua. Dacă în 2011 aveam 136 de magazine, a...
Strategii de piataCarol Popa | 15/09/2026 11:03
Gabriel Ivan, LPR – La Palette Rouge România: „Reutilizarea nu este o inițiativă, este business-ul în sine”
Felicitări pentru noul rol la La Palette Rouge (LPR)! Cum a decurs perioada de acomodare? Vă mulțumesc. Acomodarea a fost rapidă — poate și pentru că,...
Strategii de piataCarol Popa | 13/08/2026 10:24
Alin Zamfira, președinte Consiliul de Administrație Abatorul Periș: „Marca proprie a retailerilor educă procesatorii și ridică nivelul de performanță”
Ce rezultate a obținut Abatorul Periș în 2025 și ce schimbări au contribuit la aceste rezultate? Rezultatele financiare pentru anul 2025 au fost exact...
Strategii de piataCarol Popa | 08/07/2026 15:54
Irina Urechean, General Manager The Magnum Ice Cream Company România & Moldova: ”Înghețata poate fi premium fără a fi un lux”
Separarea diviziei de înghețată de Unilever a fost una dintre cele mai discutate mișcări strategice la nivel global. Ce înseamnă această independență...
Strategii de piata



